ICCJ. Decizia nr. 2991/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 5177 din 22 octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vîlcea a respins excepția cu privire la autoritatea de lucru judecat, invocată de pârât și a respins, totodată, acțiunea formulată de reclamantul M.V. împotriva pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâtul, că terenul proprietatea sa, în suprafață de 2 ha, amplasat în zona Ostroveni, tarlaua 74, parcela 1690/9 a devenit intravilan la data de 29 septembrie 2000, când s-a aprobat planul urbanistic general al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin titlul de proprietate nr. 491/4446 din 25 octombrie 1995, reclamantul a devenit proprietar asupra unei suprafețe de 2 ha teren, situat în extravilanul satului Ostroveni.
Prin planul urbanistic general al Municipiului Râmnicu Vâlcea, avizat de H.C.L. nr. 4 din 28 ianuarie 1998, zona Ostroveni a devenit cartierul Ostroveni, fiind inclusă în intravilanul Municipiului Râmnicu Vâlcea, impozitarea reclamantului pentru terenul deținut în intravilan în anul 1999 făcându-se în mod corect.
Apelul declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 367/A din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești.
Instanța de apel a înlocuit motivarea sentinței, reținând că acțiunea în constatare cu care reclamantul a investit prima instanță are ca obiect stabilirea unei situații de fapt, și anume data la care terenul proprietatea sa funciară a primit o altă încadrare în clasificarea terenurilor.
Potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Prin urmare, dispoziția art. 111 C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru constatarea unei situații de fapt.
A mai constatat instanța de apel că, deși prima instanță a respins acțiunea pentru alte considerente decât cele reținute de instanța de apel, hotărârea de respingere a cererii reclamantului este legală în esența ei, astfel încât examinarea motivelor invocate de apelant nu apare ca utilă cauzei.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul.
Fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamantul arată că decizia este nelegală deoarece s-a făcut o greșită aplicare a legii. Instanța de apel nu a avut în vedere art. 46,art. 65,art. 68 și art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului și nu a avut în vedere că planul urbanistic general al Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost aprobat în februarie 2000.
S-a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 111 C. proc. civ., în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței să se pronunțe dacă Legea nr. 350/2001 a fost aplicată corect.
Criticile formulate fac posibilă aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este întemeiat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că terenul proprietatea sa, a devenit intravilan la data de 29 februarie 2000, dată la care s-a aprobat planul urbanistic general al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Interesul promovării acțiunii a fost justificat prin faptul că șeful autorității financiare locale susține că terenul a devenit intravilan la data de 29 februarie 1998.
Reclamantul nu și-a precizat ulterior acțiunea, în sensul celor susținute prin cererea de declarare a recursului.
Așadar, instanțele au fost investite să se pronunțe asupra unei cereri prin care s-a solicitat constatarea unei anumite situații de fapt.
Or, conform art. 111 C. proc. civ., partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Prin urmare, apreciind că reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., deoarece a solicitat constatarea unui fapt și nu existența sau inexistența unui drept, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală.
Față de cele arătate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2999/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2986/2005. Civil → |
|---|
