ICCJ. Decizia nr. 9347/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9347
Dosar nr. 10285/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 281/A din 6 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj s-a admis în parte apelul declarat de intimata Primăria comunei Telciu precum şi apelul declarat de intervenienţii P.D. şi P.O. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 6 martie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud pe care a schimbat-o în parte, astfel: s-a admis în parte plângerea petiţionarului S.W. împotriva dispoziţiei nr. 523 din 10 iulie 2002 a Primarului comunei Telciu precum şi cerere de intervenţie în favoarea Primarului comunei Telciu formulată de P.D. şi O., s-a constatat nulitatea parţială a acestei dispoziţii, anume cu privire la revocarea dispoziţiei nr. 482 din 12 iunie 2002 a Primarului comunei Telciu în partea în care petentului i s-au restituit în natură imobilele şi a fost pus în posesie cu privire la acestea; S-a menţinut dispoziţia nr. 523 din 10 iulie 2002 a Primarului comunei Telciu în partea privitoare la revocarea dispoziţiei nr. 482 din 12 iunie 2002 a aceluiaşi emitent cu privire la restituirea în natură către petent a imobilelor.
În motivarea deciziei sale, Curtea de apel a apreciat că, din moment ce natura actelor în discuţie este administrativă, acestea rămân supuse tipului de regim juridic aplicabil actelor administrative, în general, aşa încât se poate recunoaşte emitentului prerogativa de a le putea revoca.
În speţă a reţinut că prin dispoziţia primarului local s-a dispus restituirea unor imobile către petiţionar, conform unor procese verbale, pentru ca, mai apoi, acelaşi emitent să dispună prin dispoziţia nr. 523/2002 să o revoce pe cea dintâi pe motivul că imobilele nu intră în categoria celor preluate abuziv, imobilul fiind preluat fără titlu, iar, pe de altă parte, a constatat că ele constituie proprietatea intervenienţilor.
S-a avut în vedere că intervenienţii au o parte din imobile, conform actelor datate 1996 de la cei care s-au prevalat de o hotărâre judecătorească privind uzucapiunea imobiliară.
S-a reţinut că intervenienţii, fiind dobânditori de bună-credinţă, a fost corectă revocarea primei dispoziţii, ţinându-se cont, în acelaşi timp, că dispoziţia revocată se referă şi la imobile pentru care intervenienţii nu au proprietatea acestora, ci reclamantul-petiţionar ca proprietar tabular.
S-a mai considerat că intervenţia s-a făcut în interesul primarului şi nu în interes propriu.
Împotriva susnumitei decizii a instanţei de apel, a declarat recurs petentul-reclamant S.W.
Astfel, invocând pct. 8 din art. 304 C. proc. civ., recurentul susţine că s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbându-se natura şi înţelesul său cât timp actele primarului, emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001sunt acte de natură civilă şi nu administrativă, ele putând fi desfiinţate în cadrul controlului exercitat de instanţele judecătoreşti de drept comun.
Apoi, acelaşi recurent invocă pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., în raport de care arată că s-a încălcat legea.
În acest context evidenţiază asupra relei-credinţe a intervenienţilor, sens în care menţionează că la încheierea actului de vânzare-cumpărare, părţile au fost de conivenţă, cât timp cunoşteau regimul juridic al imobilului, unul dintre intervenienţii dobânditori fiind viceprimarul comunei. Astfel, conform adresei nr. 19/1955 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular Năsăud, imobilul a fost preluat de stat, fără titlu, iar din 1955 a fost ocupat de chiriaşi care, potrivit sentinţei nr. 1859 din 13 noiembrie 1974 a Judecătoriei Năsăud, nu puteau invoca prescripţia achizitivă ce nu se împlinise.
Totodată, recurentul arată că s-ar fi legitimat procesual, în sensul Legii nr. 10/2001, primarul şi nu primăria.
Deliberând asupra recursului, acesta urmează a fi promovat pentru următoarele raţiuni:
Dispoziţiile primăriei emise în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, urmând procedura prevăzută de această lege specială, sunt supuse controlului instanţelor de judecată, la care se face plângerea de către persoana îndreptăţită. De aceea, acest act al primarului nu este de natură administrativă, pentru a-l revoca acelaşi emitent, ci, de natură civilă, cadru în care instanţa de judecată de drept comun are prerogativa de a-şi exercita controlul asupra legalităţii dispoziţiei primarului emitent.
De aceea, fiind în condiţia prevăzută la pct. 8 art. 304 C. proc. civ., urmează a statua asupra nelegalităţii ultimei decizii emise la 10 iulie 2002, sub nr. 523,, cu menţinerea celei dintâi datată 12 iunie 2002 şi înregistrată sub nr. 488.
Aceasta pentru că dispoziţia nr. 488/2002 a Primarului comunei Telciu privind restituirea în natură către recurentul-petiţionar a imobilelor, preluate, fără titlu valabil, de către stat, în condiţia prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, respectă legea, ce a constituit temeiul juridic al emiterii ei.
În acest context, măsura aplicată în baza art. 9 din Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea în natură este corectă, deoarece actualii deţinători, din care unul este viceprimar, nu pot opune recurentului pretinsul titlu autentificat la 1 noiembrie 1896, din moment ce părţile acestui act cunoşteau regimul juridic al imobilelor revendicate, cu atât mai mult cu cât pretinsul autor al intervenienţilor a uzucapat bunul imobiliar, fiind, însă, în realitate chiriaş, ca funcţionar al autorităţii administrative locale, conform adresei nr. 19/1955.
Ca atare, cum prezumţia bunei-credinţe nu există, iar uzucapiunea, în condiţiile prezentate, nu poate fi opusă proprietarului mai vechi, respectiv succesorului său, recurentul, ale căror imobile au fost preluate abuziv de stat, urmează că prima măsură dispusă de autoritatea locală este în concordanţă cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, fiind întrunite şi cerinţele prevăzute la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., urmează că este întemeiat recursul şi sub acest aspect.
Cât priveşte critica referitoare la legitimarea procesuală, ea este mai mult formală, primăria având atribuţii special prevăzute de Legea nr. 10/2001 în procedura de soluţionare a cererilor privind preluarea abuzivă a imobilelor, iar pe linie administrativă, în sensul Legii nr. 215/2002, activitatea sa se interferează, în limitele prevăzute de lege, cu cea a primarului care finalizează, prin decizie, cererile înregistrate de primăria locală. De aceea, nu se va reconsidera o astfel de critică, ce nu ar avea nici o eficienţă juridică în contextul întregului conţinut al recursului.
Prin urmare, în limitele abordate, urmează a se admite recursul în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., cu consecinţele ce derivă de aici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul S.W. împotriva deciziei nr. 281/A din 6 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi păstrează sentinţa civilă nr. 147 din 6 martie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3200/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3015/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
