ICCJ. Decizia nr. 3365/2005. Civil
| Comentarii |
|
A.N. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 300 mp situat în București.
în motivarea acțiunii reclamantul a învederat că a dobândit terenul în discuție în timpul căsătoriei cu A.I. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2501/343 din 4 iunie 1957 și transcris în registrul de transcripție inscripție cu nr. 598 din 8 iunie 1957; împreună cu fosta sa soție A.I. că pe respectivul teren a edificat o casă și că prin Decretul nr. 291/1985 întreg imobilul i-a fost expropriat, construcția demolată, iar pe teren nu s-a realizat vreun obiectiv de utilitate publică, motiv pentru care este îndrituit a pretinde să-i fie restituit.
După un prim ciclu procesual, în cauză au formulat o cerere de intervenție în interes propriu A.V. și A.C. în calitate de moștenitori ai mamei lor A.I., fosta coproprietară asupra imobilului în discuție solicitând ca pârâta să le lase imobilul în deplină proprietate și posesie.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 170 din 24 martie 2003 a admis acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat C.G.M.B. să lase reclamantului A.N. și intervenienților A.V. și A.C. în deplină proprietate și posesie imobilul din București, identificat conform raportului de expertiză efectuat și completat de ing. N.Ș.D.
Instanța a reținut că prin act autentic A.N. împreună cu soția sa A.I., ulterior decedată, au cumpărat în anul 1957 suprafața de 300 mp teren, pe care cei doi soți au edificat o casă în care au locuit până în anul 1986. Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 291 din 19 septembrie 1985 unde soții A. figurează în anexa 1 poz. 54 cu suprafața de 300 mp și construcție în suprafață de 83 mp.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a conchis că terenul în dispută era viran, neafectat de detalii de sistematizare, neîmprejmuit, fiind ocupat de grămezi de gunoaie, pământ, mărăcini și parcaje improvizate. Completarea la expertiză a precizat că nu exista gard între terenul revendicat și clădirea nouă a școlii din vecinătate și că nu exista o porțiune din terenul revendicat în incinta școlii. Prin urmare, tribunalul, admițând acțiunea a făcut în cauză aplicațiunea art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 506 din 19 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de C.G.M.B. prin primar împotriva sentinței nr. 170 din 24 martie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
Instanța de apel a reținut că terenul în dispută se găsea în incinta Școlii generale nr. 309 și nu era separat prin gard de clădirea școlii, iar distanța dintre clădirea nouă a școlii și teren era de 1,5 m. Prin urmare s-a conchis că terenul în discuție era folosit în scop de utilitate publică, fiind în curtea Școlii generale nr. 309 și fiind de strictă necesitate pentru utilizarea în condiții normale a clădirii școlare. S-a mai stabilit că respectivul teren se afla într-o zonă amenajată din punct de vedere urbanistic cu alei și spații verzi și nu puteau fi invocate disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate.
în contra menționatei decizii au declarat recurs reclamantul A.N. și intervenienții A.V. și A.C. invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., și susținând în esență că instanța de apel a nesocotit un mijloc de apărare esențial cauzei și anume expertiza tehnică topo și suplimentul la expertiză din care a reținut trunchiat și cu aprecieri contradictorii, ca de exemplu, atunci când a afirmat că terenul în dispută s-ar afla în incinta școlii iar apoi a pretins că între clădirea școlii și teren ar exista o distanță de 1,5 m.
Pe de altă parte, corect a calificat instanța de fond acțiunea ca fiind întemeiată pe disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 întrucât Decretul nr. 291/1985 în baza căruia a fost expropriat terenul în discuție a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1/1989 astfel că și din această perspectivă scopul exproprierii nu mai putea fi realizat.
Mai mult, în baza Decretului nr. 291/1985 statul a preluat terenul în litigiu sub condiție rezolutorie, respectiv îndeplinirea utilității publice propuse iar pentru expropriat a operat o condiție suspensivă. Or, în speță respectivul teren a rămas liber neafectat de detalii de sistematizare, nefiind utilizat potrivit scopului ce a justificat exproprierea, ceea ce conduce la desființarea retroactivă a actului.
Așa fiind și având în vedere și Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secțiilor Unite ale C.S.J., obligatorie pentru instanțe, cazul în speță intră sub incidența art. 35 din Legea nr. 33/1994 urmând a se constata și că întrucât în ceea ce-i privește pe expropriați condiția suspensivă nu a operat, aceștia se găsesc în situația în care ar fi fost dacă nu ar fi intervenit Decretul nr. 291/1985 și prin urmare bunul nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor.
Recursul este fondat.
Din dosar a rezultat că litigiul a parcurs două cicluri procesuale și că prin decizia nr. 648 din 30 ianuarie 2001 a C.S.J., secția civilă, ce a finalizat primul ciclu procesual, instanța de trimitere a fost îndrumată, între altele, ca expertiza tehnică ce urma a fi efectuată să aibă în vedere dacă existau planuri de utilitate publică cu privire la terenul în litigiu și în funcție de acest aspect să se stabilească și dacă respectivul teren era liber sau dacă apărea afectat de detalii de sistematizare.
Cu ocazia rejudecării, atât în raportul de expertiză cât și în suplimentul acestuia s-au folosit planul original din 1961 și planul cadastral din 1976 iar în raportul inițial nu s-a specificat dacă existau planuri de utilitate publică recente.
Or, pentru a se putea determina dacă terenul solicitat de reclamant și intervenienți a împlinit utilitatea publică pentru care a fost expropriat, în cauză era necesar a fi depus Decretul nr. 291/1985 de expropriere din conținutul căruia să se stabilească și care a fost scopul respectivei exproprieri și dacă acesta a fost realizat.
De asemenea, era necesar a se verifica, în raport și de Planul urbanistic general pentru municipiul București dacă pentru terenul în discuție existau planuri de utilitate publică.
în fine, întrucât instanța de apel a reținut că terenul solicitat făcea parte din incinta Școlii generale nr. 309 însă la dosar nu exista o astfel de dovadă, apare util a se cere pârâtei să prezinte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu privire la terenul ce constituie curtea școlii.
în funcție de conținutul înscrisurilor menționate poate apărea util și un supliment de expertiză care să stabilească statutul juridic al terenului în litigiu și în raport de concluziile formulate să se decidă și dacă în cauză sunt incidente disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 și respectiv ale Deciziei nr. VI/1999 a Secțiilor Unite ale C.S.J.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 328/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 343/2005. Civil → |
|---|
