ICCJ. Decizia nr. 3383/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 27 octombrie 2003 pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamanții N.I. și N.M. au chemat în judecată pe pârâtele N.E. și D.V. pentru a se constata valabilitatea înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract" intervenit la 8 aprilie 1961 între reclamante și pârâte prin care pârâtele au vândut reclamanților imobilul proprietatea lor situat în Ploiești, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 1879 din 3 martie 2004 a respins acțiunea, constatând că nu s-a făcut dovada proprietății asupra imobilului transmis prin act sub semnătură privată de pârâte în calitate de vânzătoare. Deși acestea au pretins că au deținut imobilul nu au făcut dovada acestei situații.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 2331 din 7 septembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Instanța de apel a reținut că în mod corect s-a respins acțiunea nefăcându-se dovada că vânzătoarele au stăpânit în proprietate imobilul susținând că ele sunt moștenitoarele autorului lor.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții care au criticat hotărârea, invocând mai multe motive.
Un prim motiv s-a bazat pe art. 304 pct. 2 C. proc. civ. în sensul că judecata cauzei a fost făcută de un judecător, care nu cunoștea dosarul, la termenele anterioare dosarul fiind administrat de alt judecător.
Un al doilea motiv de recurs, nemotivat în drept s-a bazat în esență pe greșita interpretare a probelor, din actele depuse la dosar rezultând cu prioritate calitatea de moștenitor a pârâtelor și faptul că acestea au moștenit imobilul înstrăinat; s-a mai arătat că pârâtele au fost de rea credință deoarece nu s-au ocupat de reglarea succesiunii după tatăl lor și în mod nejustificat și-au schimbat poziția în apel după ce la fond au fost de acord cu acțiunea.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 2 C. proc. civ. se poate casa o hotărâre când aceasta s-a dat de alți judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a pricinii.
Din practicaua sentinței civile rezultă că la data de 3 martie 2004, când s-a judecat în fond cauza a participat doamna judecător care și semnează minuta și considerentele hotărârii.
Ca atare hotărârea s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor art. 256 C. proc. civ. fiind dată de judecătorul care a participat la dezbaterile în fond, fiind fără relevanță din punct de vedere al normelor procedurale invocate, că la termenele anterioare procesul a fost instrumentat de alți judecători.
Ca urmare, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 2 această critică nu se poate primi.
Cât privește greșita interpretare a probelor administrate, nici această critică nu poate fi primită deoarece nu mai reprezintă motiv de recurs, pct. 11 din art. 304 C. proc. civ. fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a normelor de drept învederate față de situația de fapt stabilită, pronunțând o soluție legală. Câtă vreme nici la fond, nici în apel reclamanții, care au formulat acțiunea și cărora le incumbă sarcina probei, potrivit principiului actor incumbit onus probandi, nu au prezentat acte din care să rezulte că imobilul cumpărat prin înscris sub semnătură privată provine de la un proprietar care deci a putut să le transmită proprietatea, nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
în cauză s-a făcut dovada că un teren în suprafață de 237 mp situat în Ploiești a fost vândut prin act autentificat sub nr. 150 din 25 martie 1923 de D.M. fiului său D.G., care a decedat ulterior în 1956.
Reclamanții au pretins și pârâtele au recunoscut în timpul procesului că sunt fiicele lui D.G. fără să prezinte acte de stare civilă în acest sens. Nu s-a dovedit nici împrejurarea că ele au moștenit imobilul care a aparținut tatălui lor, calitatea de moștenitor dovedindu-se cu certificate de calitate, de asemenea neprezentate.
Este de altfel de remarcat că s-au prezentat acte numai pentru proprietatea unei suprafețe de teren fără construcție. Or în "contractul" încheiat manuscris între părți în 1961 se menționează că se înstrăinează mai multe corpuri de clădire, iar adresele sunt diferite, terenul este la nr. 11, iar casa vândută pe aceeași stradă la nr. 20.
Pentru considerentele arătate recursul reclamanților a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3431/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3381/2005. Civil → |
|---|
