ICCJ. Decizia nr. 3384/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 9796 din 26 septembrie 2004, reclamanții L.E., Ș.A., P.F., L.F.M., L.G.M. au chemat în judecată pârâții Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București pentru ca prin hotărârea judecătorească să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, prin uzucapiunea de 30 de ani, precum și dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren prin accesiune imobiliară.
S-a susținut de către reclamanți că autorii lor P.I. și P.M. au posedat terenul în suprafață de 380 mp încă din 1946, la acea dată nefiind cunoscut adevăratul proprietar. Autorii reclamanților au edificat pe respectivul teren o construcție compusă din 3 camere, două holuri și o magazie.
Cu privire la transmiterea succesiunii s-a susținut că P.I., decedat la 13 august 1989 a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar asupra terenului timp de 43 de ani, moștenitorii săi fiind P.M., în calitate de soție supraviețuitoare și L.E., care a cumpărat cota ce-i revenea celui dintâi prin moștenire.
în urma decesului defunctului L.G., soțul reclamantei L.E. au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare și descendenții L.F.M., L.G.M., iar în urma dreptului celui din urmă, au rămas ca moștenitori L.F.M. și L.G.M.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a solicitat respingerea acțiunii, susținând că nu au calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost niciodată proprietarul terenului, iar în privința cererii privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiunea imobiliară a precizat că acesta revine reclamanților prin efectul legii, nefiind necesară o acțiune în justiție pentru recunoașterea lui.
Prin sentința civilă nr. 1654 din 5 martie 2004, Judecătoria sectorului 4 București a admis acțiunea reclamanților L.E., Ș.A., P.F., L.F.M. și L.G.M. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Consiliul Local al Municipiului București.
S-a constatat că reclamanții L.E., Ș.A., P.F., L.F.M. și L.G.M. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 481,96 mp, situat în București, învecinat la N cu P.G., la SV cu Școala Generală 144, la SE cu imobil P.G.
S-a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcției alcătuite din 3 camere, două holuri și o magazie cu suprafața utilă de 56,62 mp, situată în București.
S-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
în justificarea soluției instanța a învederat că defuncții P.I. și P.M., iar ulterior succesorii lor în drepturi, reclamanții din prezenta cauză au stăpânit întregul teren de 421,96 mp identificat prin expertiză cu suprafața reală (nu numai 380 mp cât s-a precizat în acțiune), în mod continuu, netulburat, pașnic și sub nume de proprietar, teren pe care se află o construcție compusă din 3 camere, două holuri și o magazie cu suprafața utilă de 56,62 mp.
S-a reținut că, deși suprafața de teren totală rezultată în urma efectuării expertizei topografice cu 380 mp indicați în acțiune, s-a dovedit posesia de bună credință asupra întregului teren, acesta fiind un tot unitar.
Constatându-se că sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 481,96 mp prin uzucapiunea de 30 de ani, în sensul că posesia s-a exercitat asupra imobilului este utilă, propriu-zisă și neviciată, fiind exercitată în termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 C. civ., fiind incidente și dispozițiile legale cu privire la joncțiunea posesiilor, acțiunea s-a admis așa cum s-a arătat anterior.
Față de împrejurarea că pe teren autorii reclamanților au edificat și o construcție s-a reținut că aceștia au dobândit dreptul de proprietate și asupra acestuia prin accesiune imobiliară.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București susținându-se că greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, știut fiind că uzucapiunea operează împotriva proprietarului nediligent al imobilului și că pentru a opera prescripția achizitivă în contradictoriu cu apelanta, trebuia dovedit că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului.
Cu privire la accesiunea imobiliară s-a reiterat excepția nematurității cererii, susținându-se că reclamanții nu au titlu de proprietate asupra terenului.
Prin decizia civilă nr. 737 A din 28 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General reținând următoarele:
Potrivit art. 477 C. civ. "toate averile vacante și fără stăpâni, precum și cele ale persoanelor care sunt fără moștenitori sunt ale domeniului public, iar conform dispozițiilor art. 646 C. civ., bunurile fără stăpân sunt ale statului".
Autorii reclamanților și ulterior aceștia personal au stăpânit terenul în litigiu încă din anul 1946 fără să fie tulburați de cineva și fără a se cunoaște un alt proprietar. în acțiunile care au ca obiect constatarea posesiei, reclamantul are obligația să indice proprietarul imobilului.
Chemarea în judecată a autorității administrative locale apare perfect justificată, în condițiile în care Primăria Municipiului București, Direcția de Evidență a Proprietății a indicat ca titular de rol pe defunctul P.I., autorul reclamanților. Astfel, s-a conchis că este neîntemeiată critica vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.
în ceea ce privește prematuritatea cererii privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune imobiliară s-a reținut că este nefondată, deoarece s-au constatat îndeplinite condițiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă asupra terenului, astfel că reclamanții, ca titulari ai acestui drept au dobândit și proprietatea asupra construcției edificate pe teren în condițiile art. 492 C. civ.
împotriva deciziei civile nr. 737 A din 28 iunie 2004 a Curții de Apel București a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București prin Primarul General invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea recursului se reiterează unul dintre motivele din apel, susținându-se reținerea greșită a calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General, în condițiile în care nu s-a dovedit că acesta este proprietarul nediligent al imobilului.
Recursul este nefondat.
Unul dintre efectele posesiei, când aceasta se prelungește în timp este uzucapiunea sau prescripția achizitivă. Ea reprezintă un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un bun, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Efect al posesiei, uzucapiunea presupune neapărat o posesie utilă, adică neatinsă de nici unul dintre viciile acestuia (art. 1847 C. civ.). Pentru dobândirea proprietății prin uzucapiune se cere darea în posesie să se exercite public și să îndeplinească totodată celelalte condiții prevăzute de art. 1847 C. civ., pentru ca proprietarul să poată afla de posesia ce se exercită împotriva sa. Uzucapiunea de 30 de ani (uzucapiune logisimi temporis) este recunoscută de art. 1890 C. civ. în favoarea posesorului bunului care "prescrie prin 30 de ani, fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poate opune reaua-credință", dar el trebuie să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, iar posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu. Urmează ca cel care afirmă că posesia invocată este afectată de un viciu trebuie să facă dovada.
în cauză s-a făcut dovada că autorii reclamanților și în continuare aceștia au stăpânit terenul din litigiu din anul 1946, fără să fie tulburați de nimeni și fără a se cunoaște un alt proprietar.
în art. 477 C. civ. se prevede că toate averile vacante și fără stăpâni, precum și cele ale persoanelor care mor fără moștenitori sunt ale domeniului public, iar conform art. 646 C. civ., bunurile fără stăpânire sunt ale statului.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, în criticile care au ca obiect constatarea posesiei de fapt cade în sarcina reclamantului să indice proprietarul imobilului, cerință îndeplinită de reclamanți, invocând dispozițiile celor două texte (art. 477 și art. 646 C. civ.)
Chemarea în judecată a autorității administrative locale este justificată în condițiile în care Primăria Municipiului București, Direcția de Evidență a Proprietății prin adresa nr. 422629/8179 din 20 mai 2003 a indicat ca titular de rol pe defunctul P.I., care este autorul reclamanților, dar fără titlu de proprietate.
Statul este deci cel care culege bunurile fără stăpân și tot el este considerat proprietarul bunurilor abandonate, în speță el fiind cel care culege succesiunea vacantă cu titlu de moștenitor.
Practica și doctrina au statuat că recurentul pârât este cel care reprezintă pe plan local statul. Calitatea sa procesuală pasivă rezultă din adresa indicată anterior și din interpretarea dispozițiilor art. 475,art. 477,art. 645,art. 646 C. civ., art. 104 pct. 1 lit. f) din Legea nr. 215/2001 și din Legea nr. 213/1998.
Față de aceste considerente, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3464/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3431/2005. Civil → |
|---|
