ICCJ. Decizia nr. 3577/2005. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3577
Dosar nr. 2616/2005
Şedinţa din publică de la 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1264 din 9 septembrie 2004 pronunţată în şedinţa din camera de consiliu a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditorul S.G. împotriva debitorului Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul, creditor a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire, în temeiul titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 648 din 13 mai 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, până la concurenţa sumei de 1.264.000.000 lei, cu titlu de daune cominatorii, indicând drept terţ poprit, Primarul Municipiului Bucureşti, în calitate de ordonator principal de credite.
S-a reţinut totodată că, în cauză nu s-a făcut dovada calităţii de terţ poprit a Primarului Municipiului Bucureşti, între acesta şi debitorul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, neexistând raporturi juridice specifice celor prevăzute de art. 452 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul creditor S.G. susţinând în esenţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 lit. 7 din Legea nr. 215/2001, Primarul Municipiului Bucureşti, exercită funcţia de ordonator principal de credite şi are deschis contul nr. 21400201 la Trezoreria Municipiului Bucureşti, astfel că se impunea încuviinţarea executării silite prin poprire.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin Decizia nr. 1585/A din 29 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de creditorul S.G., împotriva încheierii nr. 1264 din 9 septembrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că apelantului i-au fost acordate daune cominatorii şi nu daune pentru întârziere.
Daunele cominatorii, acordate prin sentinţa civilă nr. 648 din 13 iunie 2003, reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligaţiei, iar suma stabilită de instanţă are caracter provizoriu.
A mai reţinut instanţa de apel că, dat fiind caracterul incert şi nelichid al unei creanţe ce are la bază daunele cominatorii, apelantul era obligat să ceată în justiţie, printr-o acţiune separată transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii, după regulile dreptului comun.
Neexistând un titlul executoriu valabil, soluţia de respingere a cererii de încuviinţare executare silită a fost corect respinsă de prima instanţă, însă pentru considerentele expuse.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditorul S.G., criticând-o în esenţă, întrucât în mod greşit nu i-a fost încuviinţată cererea de executare silită a sentinţei civile nr. 648 din 13 mai 2003, care în opinia sa constituie titlu executoriu, iar calitatea de terţ poprit o are Trezoreria Municipiului Bucureşti sau B.C.R., la alegerea instanţei, cum a solicitat.
Că, în loc să judece cauza pentru care au fost investite, ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., punând în discuţie valabilitatea titlului, cuantumul sumei datorate şi autoritatea de lucru judecat a sentinţei reprezentând titlul executoriu.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 379 alin. (1) C. proc. civ., nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În speţă, daunele cominatorii stabilite prin hotărârea care constituie titlul executor, nu au caracter de certitudine.
Determinarea câtimii lor trebuie să se facă pe baza unei acţiuni separate la instanţa de drept comun, iar nu la instanţa de executare.
Prin urmare, determinarea întinderii efective a lor prin transformarea lor în daune cominatorii, care exprimă prejudiciul efectiv încercat ca urmare a neexecutării obligaţiei de a face reprezintă o chestiune litigioasă, care implică administrarea de probe de către ambele părţi.
Lipsa caracterului de certitudine al creanţei apreciată corect de ambele instanţe, conduce la concluzia că recursul declarat de creditorul S.G. împotriva deciziei nr. 1558/A din 29 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, este nefondată şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul creditorul S.G. împotriva deciziei nr. 1585/A din 29 noiembrie 2004 din Camera de Consiliu a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2005. Civil. Investire cu formula... | ICCJ. Decizia nr. 3597/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
