ICCJ. Decizia nr. 3603/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 9721 din 13 noiembrie 2003 Judecătoria Brașov a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul C.V.A. și în parte cererea reconvențională promovată de pârâții Ț.D.E. și Ț.L.I. și a constatat nulitatea absolută parțială a ordinului. Prefectul județului Brașov nr. 704 din 20 septembrie 2001 pentru poziția privind atribuirea în proprietatea pârâților a terenului înscris în C.F. Brașov nr. 23905 cu nr. top.9303/1/2/1/10.
S-a dispus revenirea la situația anterioară de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților, constatându-se că dreptul de proprietate asupra imobilului nu a ieșit niciodată din proprietatea antecesorilor reclamantului.
S-a dispus rectificarea C.F. nr. 23905 nr.top.9303/1/2/1/10 în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și înscrierea dreptului de proprietate al numiților C.I. jr. și C.E. și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantului cu titlu de moștenire.
Au fost obligați pârâții să lase în proprietate imobilul înscris în C.F. 23905 Brașov nr. Top.9303/1/2/1/10 și s-a constat că pârâții sunt dobânditori de bună-credință ai imobilului situat în Brașov, în baza Legii nr. 112/1995.
S-a constatat existența unei construcții autorizate (garaj) edificată pe imobilul înscris în C.F. 23905 Brașov nr. Top.9303/2/11/1, top nou rezultat în urma dezmembrării efectuate conform raportului de expertiză 1772/2003 de expert C.M., ce face parte integrantă din sentință și s-a respins cererea reconvențională privind constatarea dreptului de proprietate al părinților pârâtei Ț.L.I. asupra garajului, ca formulate de persoane fără calitate procesuală pasivă.
împotriva acestei sentințe au promovat cereri de apel reclamantul C.V.A. și pârâții Ț.D.E. și Ț.L.I.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 661/Ap din 18 iunie 2004, și-a declinat competența de soluționare a cererilor de apel în favoarea Tribunalului Brașov.
Pentru a decide astfel, s-a motivat că petitul principal al cererilor promovate de părți îl reprezintă constatarea nulității absolute parțiale a Ordinului nr. 704 din 20 septembrie 2001 emis de Prefectul județului Brașov în baza art. 36 din Legea nr. 195/2004, competența de soluționare a apelurilor revenind Tribunalului Brașov.
împotriva deciziei dată de Curtea de Apel Brașov, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ț.D.E. și Ț.L.I. care au susținut că interpretarea dată de instanță este greșită, întrucât reclamantul este terț față de ordinul prefectului, iar conform art. 60 din Legea nr. 18/1991, terții vătămați în drepturile lor prin hotărârea comisiei sau ordinul prefectului pot folosi numai calea acțiunilor de drept comun și nu procedura prevăzută de Legea fondului funciar.
Recursul nu este fondat.
Ordinul nr. 704 din 20 septembrie 2001 a fost emis de Prefectul județului Brașov în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Obiectul principal al cauzei dedusă recursului de față îl constituie constatarea nulității absolute parțiale a menționatului ordin numai în ce privește atribuirea unei suprafețe de 160,86 mp de teren pârâților-recurenți, deoarece ordinul se referă și la alte șase categorii de persoane și la alte nemișcătore, diferite de cel atribuit în proprietate pârâților. Instanța de apel a constatat judicios că soluționarea celorlalte petite ale acțiunii și cererii reconvenționale depinde, în mod hotărâtor, de modul de rezolvare a acțiunii în nulitate.
Este adevărat că art. 60 din Legea nr. 18/1991 dispune că terții vătămați în drepturile lor prin hotărârile comisiei județene sau prin ordinul prefectului nu pot folosi decât calea acțiunilor de drept comun și nu procedura prevăzută în acest capitol al legii, numai că prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 s-a prevăzut că hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță, în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal.
întrucât nu se poate nega împrejurarea că ordinul prefectului atacat în justiție a fost emis în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, deci în materia fondului funciar, se constată că prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 s-au instituit noi norme de competență doar în privința soluționării căilor de atac în sensul că hotărârile pronunțate de judecătorii în această materie sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, fiind fără relevanță natura juridică a acțiunii, dacă ea urmează procedura specifică Legii nr. 18/1991 sau este formulată conform dreptului comun, dar împotriva unei măsuri luată în baza Legii nr. 18/1991.
Deoarece modificarea introdusă prin art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 se referă numai la competența instanțelor care judecă căile de atac de reformare împotriva hotărârilor date de judecătorii în materia analizată, nu și la natura juridică a acțiunilor promovate împotriva unor hotărâri sau ordine date în baza Legii nr. 18/1991, recursul declarat de pârâți se privește ca nefondat și a fost respins în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3615/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3901/2005. Civil → |
|---|
