ICCJ. Decizia nr. 3560/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 17 septembrie 2003 reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâții T.V., G.F.M., R.V., N.N., D.G. pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună obligarea pârâților în solidar la plata unei amenzii în favoarea Statului Român și la daune datorate ca urmare a refuzului de a aduce la îndeplinire obligația de a face, astfel cum a fost stabilită prin decizia nr. 530/A a Tribunalului Ialomița, definitivă și irevocabilă.
Prin sentința civilă nr. 164 din 20 februarie 2004 a Judecătorie Urziceni, instanța a admis în parte acțiunea, l-a obligat pe pârâtul T.V., în calitate de președinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 să plătească o amendă civilă de câte 200.000 lei/zi întârziere până la executarea obligației stabilită prin deciziile nr. 217/1995 a Curții de Apel București și nr. 531/A din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Ialomița.
De asemenea i-a obligat pe pârâți în solidar, către reclamantă, la plata sumei de 40.226.000 lei, contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 0,25 ha și 2.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 1732/1992 a Judecătoriei Urziceni, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,08 ha teren arabil situat în extravilanul localității Dridu și 0,25 ha în intravilanul aceleiași localități.
Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 217 din 28 octombrie 1995, secția civilă contencios administrativ, a dispus obligarea Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 să pună în posesie pe reclamantă pe vechiul amplasament pentru suprafața de 0,25 ha.
După punerea în posesie, Comisia locală de aplicarea Legii nr. 18/1991 a revenit asupra amplasamentului, iar petentei i s-a oferit o altă locație, fiind puse în posesie pe vechiul amplasament, alte persoane.
Reclamanta a promovat mai multe acțiuni având ca scop punerea în posesie pe amplasamentul stabilit inițial, prin decizia civilă nr. 217/1995 a Curții de Apel București, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile.
Tribunalul Ialomița, prin decizia nr. 531A din 12 noiembrie 2001 a obligat Comisia Locativă Dridu de aplicare a Legii nr. 18/1991 să întocmească și să înainteze actele necesare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 2.500 mp, situată pe vechiul amplasament, potrivit deciziei nr. 217/1995 și fișei de punere în posesie din 4 martie 1996.
Ca atare, obligația de a face stabilită în sarcina pârâților prin hotărârile judecătorești menționate, a îndrituit instanța la aplicarea măsurii de constrângere, în sensul obligării pârâtului, conform art. 5803C. proc. civ., la plata unei amenzi civile stabilită la câte 200.000 lei/zi de întârziere până la executarea obligației prevăzută în titlu.
împotriva sentinței civile a Judecătoriei Urziceni au declarat apel reclamanta și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 688/A din 23 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de Muncă a respins ca nefondate apelurile, apreciind că au calitate procesuală pasivă pârâții, întrucât aceștia au fost chemați în judecată în calitate de membrii ai Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Dridu.
Decizia mai sus menționată a făcut, la rându-i obiectul criticilor promovate în recurs, de către pârâții T.V., G.F.M., R.V., N.N., D.G. pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
înalta Curte apreciază că, în raport de prevederile art. III din Legea nr. 195/2004, potrivit cu care, "hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță, în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel", recursul este de competența Curții de Apel București, pentru considerentele ce succed.
La data de 17 septembrie 2003, reclamanta D.M. a chemat în judecată pârâții persoane fizice, T.V., în calitate de președinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991, G.F.M. primar în perioada 1990-1992; 1996-2000; R.V., primar în perioada 1992-1996, N.N. secretar al Primăriei Dridu, D.G., secretar agronom, pentru a li se aplica, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., amendă civilă, mijloc de constrângere ca urmare a neîndeplinirii obligației de a face.
Ca atare, deși daunele cominatorii solicitate de reclamantă pentru refuzul de a aduce la îndeplinire obligația de a face, stabilită prin decizia civilă nr. 531/A din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Ialomița au reglementarea în C. civ. art. 1077, împrejurarea că din cuprinsul hotărârii se nasc și efecte juridice subsecvente de drept civil, nu-i modifică natura juridică, deoarece nu schimbă structura raporturilor care au determinat emiterea ei în baza Legii nr. 18/1991.
Hotărârile emise de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, ca autoritate publică administrativă sunt date în aplicarea actului normativ menționat, așa încât daune izvorâte din neîndeplinirea unor obligații ce au la bază raporturi delimitate conform Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, îndrituiesc instanța a le califica sub natura juridică ca aparținând acestei legi, ci ca atare, sub incidența dispozițiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004.
Cum actul normativ mai sus citat prevede că "hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal, și recursului la curtea de apel, în respectarea dispoziției procedurale amintite, înalta Curte a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul Curții de Apel București, în vederea soluționării recursurilor declarate de reclamantă și pârâți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3901/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3559/2005. Civil → |
|---|
