ICCJ. Decizia nr. 3782/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 1825 din 9 martie 2004 la Judecătoria Satu Mare, reclamanta Cooperativa Meșteșugărească Igiena Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța:
- să se constate dreptul de proprietate cu titlu de construcție realizată din fonduri proprii asupra imobilului spațiu comercial și de prestări servicii situat în Satu Mare, cu suprafața de 239 mp înscris în C.F. nr.28290 Satu Mare, nr. Top 555/27.
- să se constate existența dreptului de folosință asupra cotei indivize de 26/209 mp teren aferent spațiului comercial intabulat în C.F. nr.28290.
- să se dispună notarea în această carte funciară a dreptului de folosință asupra cotei indivize de 26/209 mp în favoarea reclamantei.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Satu-Mare a formulat întâmpinare arătând că Statul Român este proprietarul terenului și că prin atribuirea acestui drept de folosință s-ar încălca dreptul asupra unui atribut esențial al proprietății și anume folosința.
La 23 aprilie 2004 reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând citarea în calitate de pârât al Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare, ca reprezentant al Statului Român.
Prin sentința civilă nr. 3498 din 26 aprilie 2004 a Judecătoriei Satu Mare s-a admis în parte acțiunea, s-a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului spațiu comercial situat în Satu Mare, suprafața de 239 mp înscris în C.F. nr.28290 Satu Mare, nr. Top 555/27. S-a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de 26/209 teren aferent spațiului comercial și s-a dispus notarea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că reclamanta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar dreptul său de proprietate asupra imobilului și în consecință a dispus înscrierea acestuia în cartea funciară.
Cererea privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de teren aferent construcției a fost respinsă, ca inadmisibilă, deoarece conform extrasului de carte funciară depus la dosar terenul este proprietatea statului căruia i s-ar încălca atributul unui drept de proprietate și anume folosința; de asemenea instanța de fond a apreciat că recurenta își poate realiza dreptul de folosință pe cale administrativă conform art. 125 din Legea nr. 215/2001.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia nr. 1041 din 25 octombrie 2004 a secției civile a Curții de Apel Oradea și în consecință s-a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul admiterii și capătului de cerere privind constatarea dreptului de folosință asupra cotei de 26/209 mp teren aferent spațiului comercial intabulat în C.F. nr.28290, nr. Top 555/27 și a dispus înscrierea acestui drept în C.F.
Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a reținut că edificarea imobilului compus din parter și cinci etaje s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și cu consimțământul statului care a pus la dispoziție terenul și a eliberat autorizația de construcție; de asemenea instanța de control judiciar a apreciat că este de neconceput să se scrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui imobil cu mai multe nivele și mai mulți proprietari fără a se nota și cota de teren aflată în folosința fiecărui proprietar.
Pârâta D.G.F.P. Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1041/2004 arătând că existența dreptului de folosință a terenului poate fi invocată numai în baza art. 17 din Legea nr. 213/1998 care prevede că "statul și unitățile administrativ teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor, în folosința gratuită, pe termen limitat, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice".
în consecință recunoașterea acestui drept de folosință al reclamantei ar aduce atingere dreptului de proprietate al Statului Român fiindcă societatea în cauză nu se încadrează în dispozițiile precizate.
Față de aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului și respingerea petitului referitor la recunoașterea dreptului de folosință în favoarea reclamantei.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece imobilul s-a construit în anul 1983 cu consimțământul statului iar recurenta invocă dispozițiile unei legi ulterioare și anume Legea nr. 213/1998. Totodată arată că timp de peste 20 de ani de când folosește imobilul proprietatea sa a achitat taxa pentru terenul folosit și în consecință în mod eronat apreciază recurenta că s-ar aduce atingere atributului privind folosința terenului proprietate de stat.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar în raport de motivul de recurs invocat, constată că în anul 1983, cu fonduri proprii, reclamanta a participat la construirea unui imobil compus din parter și cinci etaje, la parterul căreia reclamanta deține în calitate de proprietar o suprafață de 239 mp; acestei suprafețe îi corespunde o cotă indiviză de 26/209 mp din terenul pe care se află imobilul.
Imobilul s-a construit pe un teren proprietate de stat, destinat acestui scop, iar de la data construirii până în prezent reclamanta a beneficiat de folosința cotei indivize corespunzătoare proprietății sale (26/0209 mp din terenul pe care se află construit imobilul) îndeplinindu-și obligația corelativă de plată a impozitului pentru clădire și teren.
Astfel fiind, curtea constată că prin atribuirea terenului destinat acestei construcții statul, proprietar, a înțeles să transfere folosința terenului, pe perioada existenței construcției, proprietarilor și implicit reclamantei cu obligația achitării impozitelor aferente, ceea ce s-a și întâmplat de la data construirii imobilului, 1983 până în prezent reclamanta exercitând în fapt dreptul de folosință solicitat prin acțiune.
Invocarea de către recurentă a unui text de lege adoptat la 5 ani după construirea imobilului și anume art. 17 din Legea nr. 213/1998 este irelevantă deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 reclamanta avea folosința cotei indivize de teren pe care fusese construit imobilul.
Față de considerentele înfățișate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3720/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3727/2005. Civil → |
|---|
