ICCJ. Decizia nr. 3666/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 2 septembrie 2003, G.C., C.A., V.I.M. și G.B.M. au chemat în judecată pe SC C. SA Oradea și SC U.H. SA pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1847 din 15 iunie 1999 privind terenul intravilan de 8229,67 mp situat în municipiul București.
Judecătoria sectorului 2, prin sentința civilă nr. 837 din 11 februarie 2004, a respins acțiunea.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin sentința nr. 672 din 22 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, cu motivarea că acțiunea este prescrisă în raport cu dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia au arătat, în esență, că soluția respingerii acțiunii încalcă dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998. Au cerut admiterea acțiunii.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că textul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 interzice înstrăinările, sub orice formă, ale terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii. în alin. (2) al textului, este prevăzută nulitatea absolută a actului juridic încheiat cu nerespectarea acestei interdicții.
Numai că, în cazul înstrăinării imobilelor care cad sub incidența Legii nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, acțiunea în declinarea nulității este supusă termenului de prescripție de un an, indiferent de cauza nulității [art. 46 alin. (5)].
în speță, imobilul, vândut cu încălcarea interdicției reglementată de Legea nr. 10/2001 (era în curs litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 327/2001 a Tribunalului București), a fost supus regimului juridic prevăzut de Legea nr. 10/2001. Ca atare, prin derogare de la regimul comun al imprescriptibilității, dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute a actului juridic de înstrăinare a imobilului menționat era exercitabil în termenul de prescripție de un an, a cărui curs a început la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, adică 14 februarie 2001.
întrucât la momentul introducerii acțiunii, 2 septembrie 2003, termenul de prescripție de un an era cu mult depășit, rezultă că, legal și temeinic a fost respinsă acțiunea ca prescrisă.
întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3719/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3624/2005. Civil → |
|---|
