ICCJ. Decizia nr. 3719/2005. Civil
| Comentarii |
|
Recurenții A.P. și A.R. au chemat în judecată pe pârâții R.V. și R.M. solicitând obligarea acestora la eliberarea unei suprafețe de 588 mp și plata sumei de 10.000.000 lei daune ce reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat prin distrugerea a 3 rânduri de salcâmi, mai multor stâlpi de beton și a producției de iarbă și lucernă de pe terenul menționat.
în motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 674 C. proc. civ., reclamanții au susținut că la 10 martie 2002, pârâții le-au ocupat 588 mp de teren și le-au distrus cultura de pe acea suprafață, un gard și o perdea despărțitoare de salcâmi.
La 25 septembrie 2001, pârâții au solicitat obligarea reclamanților la lăsarea în deplină proprietate a un ei suprafețe de 200 mp și plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri corespunzătoare contravalorii recoltei de care au fost lipsiți în anul 2002 prin împiedicarea folosinței acelui teren, precum și stabilirea liniei de hotar.
în motivarea cererii, pârâții au arătat că reclamanții le-au ocupat fără drept o fâșie din grădina învecinată terenului lor și refuză eliberarea acestei suprafețe.
Judecătoria Dorohoi a conexat cele două cereri la 21 octombrie 2002 și ulterior, prin sentința civilă nr. 432 din 15 martie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții-pârâți A.P. și A.R., a admis în parte cererea reconvențională a pârâților-reclamanți R.V. și R.M. în sensul stabilirii hotarului între proprietatea părților pe linia colorată în roșu din raportul de expertiză întocmit de ing. A.S., aliniament aflat la 0,54 m distanță față de marginea exterioară a lizierei de salcâmi, a luat act că aceștia din urmă au renunțat la judecarea capetelor de cerere referitoare la revendicare și daune și i-a obligat pe reclamanții-pârâți la 4.484.000 lei cheltuieli de judecată.
în baza rapoartelor de expertiză (3 la număr), actelor întocmite de Primăria comunei Ibănești (care, potrivit instanței de fond, conțin date eronate), procesului-verbal din 14 noiembrie 2003 de cercetare la fața locului, extrasului din planul cadastral și declarațiilor a 2 martori s-a reținut că:
- reclamanții-pârâți dețin cu 40 mp mai puțin decât suprafața trecută în actele de proprietate dar nu au fost puși în posesie și nu au făcut dovada că au posedat terenul în litigiu cel puțin cu un an înainte de tulburări, așa cum prevede art. 674 pct. 2 C. proc. civ.;
- nu s-a făcut dovada distrugerii vreunui gard de sârmă, liziera de salcâmi există și în prezent, iar pârâții-reclamanți au "smuls" de pe terenul pe care îl cultivă, considerând că este al lor, mai mulți puieți de salcâmi, crescuți în dezordine și remiși apoi reclamanților-pârâți;
- gardul între cele două proprietăți limitrofe a fost mutat de reclamanții-pârâți și nu se află pe același aliniament cu gardul vecin;
- pârâții-reclamanți au renunțat la judecarea celorlalte capete de cerere.
Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 2659 din 20 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții-pârâți cu motivarea că:
- apelanții au investit instanța de fond cu o acțiune posesorie dar în apel, contrar art. 294 alin. (1) C. proc. civ., și-au modificat pretențiile, revendicând 4788 mp, cerere ce este inadmisibilă;
- probele administrate în cauză, respectiv cele 3 rapoarte de expertiză, procesul-verbal de cercetare locală, adresa Primăriei Ibănești, harta cadastrală și declarațiile a 2 martori, confirmă concluziile primei instanțe, că apelanții și-au mutat gardul din fața locuinței spre interior, diminuându-și suprafața cu 74 m și nu au ocupat teren al pârâților-reclamanți, liziera de salcâmi nu a fost distrusă, gardul de sârmă nu a existat niciodată iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii posesorii.
Reclamanții-pârâți au declarat recurs prin care au susținut fără să indice temeiul legal, că soluția Curții de Apel Suceava ar fi greșită deoarece instanța intermediară:
- a interpretat eronat probele administrate în cauză și nu a verificat toate actele, respectiv prima și a doua expertiză;
- și-a bazat hotărârea exclusiv pe harta cadastrală și procesul-verbal de cercetare locală din 14 noiembrie 2003, act întocmit superficial, cu numeroase erori și pe care îl contestă;
- nu a ținut seama de erorile materiale făcute de Primăria Ibănești, recunoscute chiar de Judecătoria Dorohoi;
- s-a referit în motivare la o adresă a Primăriei Ibănești, inexistentă la dosar și nu a luat în considerare actele oficiale emise de aceeași instituție;
- a reținut, fără temei, că bordura gardului împrejmuitor, de beton, ar fi fost mutată deși în realitate acest gard se află pe aliniamentul stabilit în anul 1968, odată cu eliberarea autorizației de construcție;
- nu a sesizat că pârâții-reclamanți le-au distrus plantația de salcâmi și semnele de hotar puse de Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar;
- nu a reținut că, potrivit expertizei, din suprafața ocupată de ei în prezent lipsesc 153 mp, iar pârâții-reclamanți dețin 60 mp în plus;
- nu a clarificat problema celor 38 mp necesari la completarea suprafeței lor de teren;
- a reținut că nu ocupă teren al pârâților-reclamanți, concluzie contrară însă dispoziției de menținere a sentinței;
- nu a stabilit corect cuantumul prejudiciului.
Drept consecință, reclamanții-pârâți au solicitat reexaminare a probelor și efectuarea unei noi cercetări locale, pe considerentul că nu au participat la prima asemenea cercetare, nefiind citați.
Ultima hotărâre a fost recurată și de pârâții-reclamanți, care, în temeiul art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., au solicitat modificarea acesteia întrucât instanța intermediară nu s-a pronunțat asupra cererii lor de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Ambele recursuri sunt nefondate deoarece:
- toate criticile formulate de reclamanții-pârâți vizează interpretarea materialului probator, deci presupun reexaminarea acestuia sau administrarea de noi probe, neînscriindu-se așadar printre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.;
- pentru corectarea omisiuni instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, pârâții-reclamanți erau datori să recurgă la calea prevăzută de art. 2812C. proc. civ.
Așa fiind, înalta Curte a respins ambele recursuri ca nefondate și conform art. 274 C. proc. civ. au fost obligați recurenții-reclamanți la 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3727/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3666/2005. Civil → |
|---|
