ICCJ. Decizia nr. 380/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 14 aprilie 2003, reclamantul P.M.N. a chemat în judecată A.P.A.P.S. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligată pârâta să emită decizia prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în soluționarea cererii formulate de reclamant pentru restituirea în natură și c/valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 4341 Timișoara, nr.top 1791/4, ce a aparținut antecesorilor reclamantului, fiind preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 522/1955.
S-a arătat că la data de 13 noiembrie 2001 a înaintat notificarea potrivit art. 21 alin. (1) din lege la Primăria Municipiului Timișoara. La data de 21 ianuarie 2003 s-a emis dispoziția nr. 78 a Primarului Municipiului Timișoara prin care, în temeiul art. 5 din Legea nr. 10/2001, cererea a fost trimisă spre competentă soluționare (în considerarea faptului că imobilul a trecut prin privatizare în proprietatea SC U.T. Timișoara) către A.P.A.P.S., care a refuzat să se pronunțe asupra cererii în termenul de 60 zile de la trimiterea dosarului administrativ, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 7790 din 29 octombrie 2003, dosar nr. 4604/2003, a admis în parte acțiunea prin obligarea pârâtei să emită dispoziție/decizie motivată asupra cererii de restituire în natură sau în echivalent a imobilului.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 498 din 26 martie 2004, dosar nr. 1622/2004, investită prin declinare de competență de către tribunal, a respins ca neîntemeiate excepția de necompetență materială a Judecătoriei, invocate de pârâtă, precum și celelalte critici pe fondul cauzei invocate prin apelurile declarate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.M.N., reiterând critica din apel privind limitele de soluționare a contestației impuse în mod nelegal pârâtei de către instanța de fond circumscrisă cazului de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din oficiu, s-a repus în discuția părților excepția din apel privind lipsa de competență materială a Judecătoriei în soluționarea contestației întemeiată pe art. 23 din Legea nr. 10/2001, motiv de casare prev. de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Excepția de necompetență materială este întemeiată.
A). în speță urmare notificării adresate, nu s-a emis dispoziție sau decizie motivă, în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001 acesta este și motivul pentru care, corect reclamantele au formulat acțiunea, având ca obiect obligarea unității deținătoare de a emite, corespunzător, actul prevăzut de textul de lege menționat.
B). Potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 revine secției civile a tribunalelor competența de a soluționa ca instanță de fond contestația formulată de persoana îndreptățită nemulțumită de decizia sau după caz dispoziția emisă de persoana juridică notificată; cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23, în termenul de 60 de zile, Legea nr.10/2001 nu face nici o precizare.
C). Această situație nu poate determina concluzia existenței unei alte competențe materiale, în soluționarea cauzei decât cea prevăzută de art. 24 alin. (7) și (8) din legea amintită, întrucât instanța abilitată să cenzureze actul însăși este în egală măsură competentă să soluționeze și atitudinea omisivă a persoanei juridice notificare (lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege).
Instanțele au pronunțat soluții nelegale cu încălcarea dispozițiilor art. 2 lit. e) și art. 159 pct. 2 C. proc. civ., ceea ce a impus casarea hotărârilor în totalitate potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și trimiterea cauzei pentru judecată în primă instanță la Tribunalul Timiș, secția civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 367/2005. Civil → |
|---|
