ICCJ. Decizia nr. 389/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 8 decembrie 2003, reclamanta B.M., a chemat în judecată Banca Națională a României ca reprezentantă a Statului Român, pentru a fi obligată la restituirea unei cantități de aur fin și bijuterii din aur, care au fost confiscate în baza sentinței penale nr. 221 din 6 iunie 1983 a Judecătoriei Sighetu Marmației.
Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr. 396 din 19 februarie 2004, a respins acțiunea, reținând, esențial, că, în speță, confiscarea s-a dispus legal, cu respectarea dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., în vigoare la acea dată, iar cu privire la bijuterii, s-a încheiat un proces verbal de contravenție de miliția Județului Maramureș, în baza căruia s-a dispus confiscarea, reținându-se în sarcina lui B.V., săvârșirea contravențiilor prevăzute de Decretul nr. 210/1960 și Decretul nr. 244/1978.
Prin decizia civilă nr. 1057 din 5 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.M. împotriva sentinței civile nr. 396 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Sighetu Marmației.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 341din Legea nr. 362/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 24/2003, se poate solicita restituirea metalelor prețioase, care au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990.
Prin urmare, preluarea abuzivă, în temeiul Legii nr. 362/2003, este cea care, fie nu a avut la bază nici un temei legal, fie a avut un temei legal, însă norma respectivă a fost încălcată.
Raportat la dispozițiile legale care au stat la baza preluării, în mod corect s-a reținut că acestea au fost respectate, preluarea nefiind abuzivă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, pentru admiterea acțiunii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că:
Prin Decretul-lege nr. 9/1989 au fost abrogate, mai multe acte normative, printre care și Decretul nr. 210/1960,art. 37, privind regimul mijloacelor de plată străine, care, astfel nu mai poate fi avut acum în vedere.
Măsura a fost abuzivă, prin însăși reglementările în vigoare la acea dată, la care se face trimitere.
Astfel, prin soluția pronunțată, se legitimează Statul Român, să dețină în continuare bijuterii confiscate în trecut.
Prin note de ședință, depuse la dosar reclamanta, în completarea recursului scris, solicită a se avea în vedere și dispozițiile din Legea nr. 591/2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000.
Recursul nu este fondat.
Motivul de casare invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează, astfel cum este dezvoltat, prin chiar conținutul său, ipoteza în care, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Aceasta înseamnă că instanța, prin hotărârea atacată, să fi încălcat, sau interpretat greșit textele de lege avute în vedere la soluționarea cauzei și care au constituit temeiul juridic al cauzei.
Or, dacă așa este, la momentul judecății instanța a dat o interpretare corectă normelor legale existente, care reglementau regimul juridic al metalelor prețioase, ce au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare după anul 1946 și până în anul 1990, posibilitatea și condițiile în care acestea puteau fi restituite.
Astfel, în acest cadru, s-a apreciat legal, în speță, că preluarea nu a fost abuzivă, atât în ce privește confiscarea aplicată conform art. 118 C. proc. civ. cât și cea făcută în baza procesului verbal de contravenție prin care s-a reținut săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 210/1960 și art. 52 din Decretul nr. 244/1978, norme care au stat la baza măsurilor luate și care nu au fost încălcate.
Este adevărat, că în prezent, dar ulterior soluționării cauzei prin hotărârile atacate, a intrat în vigoare Legea nr. 591 din 15 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000, prin care, dându-se un nou conținut art. 26, se reglementează ce se înțelege prin preluare abuzivă enumerându-se în acest sens normele legale care au stat la baza preluării.
O asemenea situație, nu poate constitui însă motivul de casare invocat, tocmai pentru cele deja arătate.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât, pentru o asemenea ipoteză, când acțiunea a fost respinsă sub incidența vechii reglementări, reclamantul are posibilitatea formulării unei noi acțiuni, potrivit prevederilor art. II din lege.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 417/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 380/2005. Civil → |
|---|
