ICCJ. Decizia nr. 3803/2005. Civil. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3803
Dosar nr. 3841/2005
Şedinţa din camera de consiliu de la 9 mai 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria sector 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2439 din 7 mai 2004 a admis în parte cererile principală şi reconvenţională formulate de reclamantul T.L. şi pârâta Ş.D., încredinţând pârâtei spre creştere şi educare pe minorul D. născut la data de 12 octombrie 1994 în favoarea căruia tatăl-reclamant a fost obligat la pensie de întreţinere în cuantum de 1.500.000 lei lunar cu posibilitatea de a avea legături personale cu minorul în condiţiile arătate în hotărâre.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 447 R din 4 august 2004, a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat în cauză de reclamantul T.L. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti invocând prevederile art. 3 pct. 2 coroborat cu art. 2821 C. proc. civ.
La rândul său Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 229 din 9 februarie 2005, s-a declarat necompetentă în soluţionarea căii de atac arătate în considerarea art. 2 pct. 2 lit. c), C. proc. civ. în redactarea din momentul pronunţării deciziei astfel cum a fost stabilită prin art. I pct. 2 din OUG nr. 65 din 9 septembrie 2004 publicată în M. Of. nr. 840 din 14 septembrie 2004 cauza fiind retrimisă instanţei iniţial sesizate cu apelul reclamantului.
Dată fiind crearea unui conflict negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., hotărăşte ca pricina să fie judecată în apel de către Tribunalul Bucureşti pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 493/2004 publicată în M. Of. nr. 1071 din 18 noiembrie 2004 prin derogare de la prevederile art. 724 alin. (4) C. proc. civ., căile de atac se judecă de instanţele competente potrivit legii în vigoare la data soluţionării acestora.
În consecinţă potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) C. proc. civ. în vigoare la momentul soluţionării apelului competenţa de a judeca apelul reclamantului revine Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de L.T. în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3851/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3717/2005. Civil → |
---|