ICCJ. Decizia nr. 3851/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3851
Dosar nr. 19344/200.
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului III Bucureşti, reclamanta SC M. SRL devenită ulterior SA a chemat în judecată pe pârâţii P.L.C., P.E. şi Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul general pentru a se constata că reclamanta, ca efect al uzucapiunii de 10 ani, a devenit proprietara imobilului situat în sector 3, imobil compus din teren în suprafaţă de 380 mp.
Judecătoria sectorului III Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 934 din 9 februarie 2004 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că soţii L.C. şi E.P., pârâţi în cauză, au adus ca aport în natură la constituirea SC M., un teren de 380 mp situat în Bucureşti, teren delimitat, conform contractului de societate autentificat la nr. 6503 din 12 februarie 1993 de notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti.
Reclamanta a mai formulat o acţiune de constatare a dreptului de proprietate asupra terenului, prin uzucapiunea de 30 de ani împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr. 11743/2001 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
În motivarea sentinţei s-a constatat că terenul de 380 mp, este inclus într-un teren mai mare ce a fost expropriat prin Decretul nr. 200 din 21 august 1981, iar potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenul expropriat a trecut din proprietatea statului în proprietatea Municipiului Bucureşti pentru activităţile prevăzute în art. 26 din aceeaşi lege şi, ca urmare, terenul în discuţie a devenit imprescriptibil achizitiv, prin transformarea legală a destinaţiei sale, în cauză nefiind întrunite dispoziţiile art. 1864 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin Decizia nr. 1664/A din 2 septembrie 2004 a respins apelul reclamantei ca nefondat.
S-a reţinut că terenul pretins prin acţiune face parte dintr-o proprietate mai mare, expropriată prin Decretul nr. 200/1981, ca atare urmează regimul juridic al terenurilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 18/1991, iar schimbarea naturii lui juridice a impus şi consecinţele legate de imprescriptibilitatea achizitivă a acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta care a criticat soluţia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 (greşita interpretare a Legii nr. 18/1991, care nu se aplică în cauză, autorii terenului nefiind cooperatori; pct. 7 (insuficienta motivare a concluziei că reclamanta nu poate uzucapa); pct. 10 (în sensul că au fost ignorate înscrisurile doveditoare ale titlului de proprietate, certificatul de moştenitor nr. 2349/1953 şi autorizaţia de construire a depozitului; certificat de urbanism nr. 403 din 22 iulie 1992, istoricul fiscal, chitanţele de plată ale impozitului, toate probele conducând la concluzia că exproprierea din 1989 a fost ilegală); pct. 8 în sensul că greşit s-a considerat că includerea terenului într-o suprafaţă expropriată ar duce la imprescriptibilitatea dreptului statului şi deci la imprescriptibilitatea uzucapiunii, în realitate terenul intrând în fondul privat al statului nu în cel public.
Recursul este nefondat şi se va respinge pentru considerentele ce urmează.
Societăţile comerciale îşi definesc natura juridică în cadrul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 cu modificările ulterioare.
Societatea reclamantă este o societate comercială pe acţiuni, constituită conform regulilor mai sus amintite printr-un contract de societate încheiat în 1993 între şapte asociaţi (6 persoane fizice şi o persoană juridică).
Potrivit statutului este o societate pe acţiuni în care fiecare partenere a adus un aport social în acţiuni şi în natură. Între acţionari, pârâţii E.P. şi L.C.P. au adus un aport în natură sub forma unui teren de 380 mp situat în Bucureşti. Conform menţiunii din statut, aporturile în natură au devenit proprietatea societăţii.
Potrivit art. 16 alin. (2) al Legii nr. 31/1990 aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Modul de constituire a patrimoniului societăţii, precum şi administrarea acestuia sunt strict delimitate în normele legii speciale instituite pentru societăţile comerciale. În cadrul acestor dispoziţii, la capitolul dedicat administrării societăţii nu este prevăzută modalitatea de dobândire de bunuri prin uzucapiune împotriva propriilor asociaţi.
Acţiunea cu care reclamanta a sesizat instanţa urmăreşte în realitate consolidarea unui drept de proprietate asupra unui bun, aport în natură, bun asupra căruia dreptul de proprietate al asociatului persoană fizică nu era conturat la momentul transmisiunii.
Asupra bunului adus în societate, persoanele fizice, pârâţii P., nu au putut prezenta un titlu de proprietate, certificatul de moştenitor neţinând loc de titlu de proprietate pentru succesori în lipsa titlului autorului lor.
Instanţele au constatat în mod corect că suprafaţa de teren de 380 mp face parte dintr-un teren expropriat în 1989 intrat în acest fel în proprietatea statului. Această proprietate, nefiind desfiinţată printr-o acţiune a pretinşilor proprietari, pârâţii P., îşi conservă regimul juridic specific care face inaplicabile dispoziţiile art. 1895–1899 C. civ.
Regulile generale ale acestui mod de dobândire a proprietăţii presupun o posesie utile care să nu fie viciată. Or, chiar reclamanta vorbeşte în acţiune de descoperirea unui viciu în 2000 la încercarea de intabulare a titlului de proprietate asupra terenului.
Ca urmare, se constată că societatea reclamantă nu a primit în patrimoniu, ca urmare a aducerii aşa zisului aport în natură, de către asociaţii P., un drept de proprietate. Asociaţii în cauză nu au putut prezenta pentru bunul în discuţie nici un titlu valabil de proprietate iar societatea nu poate pretinde dobândirea prin uzucapiunea scurtă de 10 ani (care nici nu se regăseşte în cauză în lipsa condiţiilor impuse de codul civil) a unui drept de proprietate împotriva propriului său asociat a cărui pretins drept de proprietate nu este conturat.
Pentru aceste considerente constatând că soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel sunt legale şi temeinice se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M. SRL împotriva deciziei civile nr. 1664 A din 2 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3934/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3803/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
