ICCJ. Decizia nr. 3910/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 606 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Gurahonț a admis în parte acțiunea reclamantului F.L. împotriva pârâților F.M. și F.V., a stabilit servitutea legală de trecere pe terenul proprietatea pârâților, identificat în C.F. nr. 453 Moneasa, nr. top. 55/5/2, casa nr. 40, cu teren în suprafață de 1.558 mp în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamantului, identificat în C.F. nr. 452 Moneasa, nr. top. 55/5/3, teren de construcție cu casa nr. 40/A în întindere de 653 mp, în varianta V3 indice C2.2 din raport.
A obligat pe pârâți să permită reclamantului să-și construiască poarta la intrare cu acces la drumul public și să-i pună la dispoziție porțiunea de proprietate, conform variantei V3, propusă de expert.
A obligat pe reclamant la plata sumei de 14.523.152 lei, cu titlu de despăgubiri către pârâți.
A autorizat înscrierea servituții în colile de C.F.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâtul sunt frați, dobândind dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care le dețin precum și a construcțiilor edificate, ce reprezintă un tot unitar, fosta casă părintească, în urma ieșirii din indiviziune.
în favoarea fondului dominant al reclamantului s-a creat și o servitute convențională de trecere, îndelung folosită și care nu a fost contestată de părți decât în ultima perioadă.
Instanța a constatat că varianta nr. 3 propusă de expert este de natură a soluționa corect raportul litigios, urmând ca servitutea de trecere cu piciorul să fie constituită între baza zidului de sprijin și casa pârâților, pe o lungime totală de 19,80 mp și o lățime de 1,30 mp, care ar necesita și amenajarea unei porți de acces, cu ieșire la drumul public pe porțiunea de teren aflată în proprietatea reclamantului.
Apelul declarat de reclamant a fost respins prin decizia civilă nr. 73 din 3 februarie 2004 a Curții de apel Timișoara, care a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 616-618 C. civ., prin raportare la situația de fapt existentă.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul F.L.
Recursul este nul.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (3) din cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamantul arată că decizia cuprinde motive contradictorii, deoarece, ca urmare a reținerii unor stări de fapt, în mod greșit s-a dispus respingerea apelului, deși chiar intimații au fost de acord cu admiterea în parte.
Aspectele contradictorii reținute ar consta în faptul că reclamantul nu a solicitat ca pârâții să amenajeze servitutea, la data ieșirii din indiviziune, cele două loturi au fost egale și că în mod greșit instanța a reținut că poarta metalică a fost blocată de către pârâți.
Or, se constată că aceste critici aduse deciziei nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și nici nu atrag incidența vreunui alt caz de casare sau modificare din cele prevăzute de textul de lege.
Ele vizează aspecte care țin de temeinicia hotărârii și aprecierea probelor administrate și care nu pot fi analizate în recurs după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11.
Reclamantul mai invocă și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța a respins în mod neîntemeiat cererea privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, a făcut o confuzie în aprecierea corectă a stării de fapt, amestecând varianta 1 din raportul de expertiză cu varianta propusă de expert. Se mai arată că instanțele au ajuns la o concluzie greșită, reținând faptul că varianta propusă de expert ar fi cea care asigură o intimitate mai mare pârâților.
Aceste motive nu fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Chiar dacă invocă acest text, criticile reclamantului se referă la modul în care instanțele au făcut aprecierea probelor administrate, motiv pentru care nu pot fi încadrate în nici una din ipotezele art. 304 pct.10 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, înalta Curte a constatat nul recursul declarat de reclamant și a decis în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3903/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3919/2005. Civil → |
|---|
