ICCJ. Decizia nr. 3971/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 1412 din 21 februarie 2002 pronunțată de Judecătoria Arad, definitivă prin neapelare, s-a admis acțiunea formulată de reclamant SC R. SA Arad împotriva pârâților P.M., P.T., P.A. și V.S., obligându-i pe pârâții P.M. și V.S., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2.786.975 lei, reprezentând chirie restantă (2.097.045 lei) și penalități de întârziere (689.930 lei) aferente perioadei ianuarie 2001-mai 2001.

S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 1408 din 12 martie 1990 încheiat între reclamantă și pârâta V.S.

S-a dispus evacuarea necondiționată a tuturor pârâților din imobilul situat în Arad.

S-a dispus obligarea pârâților la 434.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în imobil locuiește doar pârâtul P.M. cu cei doi copii, P.A. și P.T. și că acesta nu a făcut dovada achitării chiriei restante și a penalităților cu întârziere, pârâtul recunoscând debitul datorat.

La data de 19 iunie 2003, P.M., P.A. și P.T., în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire a sentinței civile menționate (respectiv nr. 1412 din 21 februarie 2002), solicitând schimbarea acesteia și în consecință, respingerea acțiunii formulată de intimata-reclamantă SC R. SA Arad.

în motivarea cererii, revizuienții au arătat că atât chiria restantă, cât și penalitățile de întârziere aferente perioadei ianuarie 2001-mai 2001, erau deja achitate încă din data de 18 iunie 2001 (anterior formulării acțiunii de către intimata-reclamantă) și că dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, nu au putut prezenta chitanța doveditoare în cursul procesului în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire o solicită.

Fiind astfel investită, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 4791 din 28 octombrie 2001, a respins cererea de revizuire, reținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienții nedovedind împrejurarea care a fost mai presus de voința lor și care i-a împiedicat să depună chitanța doveditoare a plății chiriei restante.

Prin decizia civilă nr. 32 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul formulat de revizuientul P.M., a schimbat sentința civilă nr. 4791 din 28 octombrie 2003 a Judecătoriei Arad și a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr. 1412 din 21 februarie 2002 a aceleiași judecătorii și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Arad împotriva revizuienților-pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cu chitanța nr. 386468 din 18 iunie 2001, revizuienții făcând dovada achitării deciziei restante și penalităților anterior pronunțării hotărârii nr. 1412 din 21 februarie 2002.

împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs intimata-reclamantă SC R. SA Arad invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, revizuienții nefăcând dovada împrejurării care a fost mai presus de voința lor ce i-a împiedicat să depună chitanța doveditoare achitării chiriei restante și a penalităților de întârziere.

Recursul este fondat.

Conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, "se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților..."

Din textul de lege citat, rezultă așadar că revizuirea unei hotărâri definitive poate avea loc și în cazul descoperirii unui act existent la data judecării, dar necunoscut pe atunci de partea care-l invocă în revizuire, din cauză că nu a putut fi înfățișat la acea dată dintr-o împrejurare de forță majoră, sau pentru că a fost reținut de partea potrivnică.

Simpla împrejurare că partea ar fi descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii nu poate fi de natură să justifice revizuirea hotărârii, dacă nu se dovedește că o împrejurare de forță majoră a împiedicat partea să le procure în timpul procesului.

Cum, în speță, revizuienții nu au dovedit că o împrejurare de forță majoră i-au împiedicat să depună în timpul procesului (în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1412 din 21 februarie 2002 de către Judecătoria Arad) chitanța nr. 386468 din 18 decembrie 2001 emisă de SC R. SA, în mod greșit instanța de apel a apreciat că a fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a admis cererea de revizuire.

Ca atare, în raport de considerentele expuse, recursul se privește ca fondat și în baza art. 312 C. proc. civ., a fost admis și s-a modificat decizia atacată în sensul că a fost respins apelul formulat de revizuientul P.M. împotriva sentinței civile nr. 4791 din 28 octombrie 2003 a Judecătoriei Arad.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3971/2005. Civil