ICCJ. Decizia nr. 4120/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la nr. 7580 din 20 iunie 2003, precizată la termenul din 24 septembrie 2003, reclamanta S.V., a chemat în judecată pe pârâții G.V. și G.D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr. 454 din 13 februarie 2003 la B.N.P. G.F. din Bacău.
în motivarea acțiunii reclamanta arată că deși s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului viager, în realitate ea a crezut că este vorba de un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere din partea pârâților (G.D. fiind nepoata reclamantei) întrucât datorită decesului tatălui său în anul 1985, decesului mamei sale în anul 2001 și decesului fratelui mamei ei în anul 2003 a suferit o depresie psihică fiind diagnosticată cu "sistem vestivular în context neuroastenic și depresie cu manifestări axioase și tulburări de concentrare" și în consecință dorea să locuiască și să fie ajutată de persoane de bună credință; pentru apartament nu a primit prețul stipulat în contract deși în contract se menționează achitarea prețului.
Reclamanta și-a completat acțiunea în sensul obligării pârâților la plata contravalorii instalației de încălzire a apartamentului, deoarece pârâții au debranșat locuința de la instalația comună, însă la termenul din 28 ianuarie 2004 a depus la dosar o petiție arătând că renunță la capătul de cerere privind pretențiile.
Pârâții G.V. și G.D. au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât contractul s-a încheiat în mod valabil, ei au achitat prețul iar notarul a citit părților contractul în care se precizează că este vorba de rezervarea uzufructului viager de către reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 582 din 4 februarie 2004 a Judecătoriei Bacău s-a luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere având ca obiect pretenții și s-a respins capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, ca nefondat.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că s-a încheiat valabil contractul de vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului de către reclamantă și plata prețului de către pârâți, iar reclamanta nu a dovedit aserțiunile din cererea introductivă referitoare la nulitatea absolută a contractului pentru eroare și fraudă la lege.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 582 din 4 februarie 2004 a Judecătoriei Bacău a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1265 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cu motivarea că reclamanta nu a contestat faptul că în încheierea de autentificare a contractului de vânzare cumpărare se precizează că după citirea actului părțile au consimțit la autentificarea înscrisului și l-au semnat ceea ce dovedește că reclamanta a fost în cunoștință de cauză referitor la natura contractului de vânzare cumpărare, cu rezerva uzufructului viager precum și la achitarea prețului convenit, anterior prezentării părților la notar.
Se mai reține de către curtea de apel că din probele administrate de reclamantă, depozițiile a doi martori, nu s-a dovedit neachitarea prețului iar testamentul întocmit la aceeași dată cu actul de vânzare cumpărare, care conține un legat cu titlu universal în favoarea pârâților nu poate avea semnificația pretinsă de reclamantă și anume că reclamanta a înțeles să întocmească acest testament ca urmare a încheierii unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
împotriva deciziei nr. 1265 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, a declarat recurs reclamanta S.V. arătând, în esență, că a considerat că încheie un contract de vânzare cumpărare a apartamentului cu clauză de întreținere întrucât pârâta G.D. este nepoata ei și datorită afecțiunilor psihice de care suferă avea nevoie să locuiască și să fie ajutată moral, nu material, de persoane de bună credință.
Reclamanta mai susține că acest contract s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece prețul trebuia achitat în fața notarului și acest fapt trebuia consemnat în contract și că notarul trebuia să sesizeze că reclamanta se află în eroare privind natura contractului (vânzare cumpărare cu rezerva uzufructului viager în loc de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere) deoarece în aceeași zi, la același notar, s-a autentificat testamentul prin care reclamanta instituia legatari cu titlu universal asupra averii sale, pe pârâți.
Referitor la prețul apartamentului, 250.000.000 lei, reclamanta arată că a fost stabilit în ideea încheierii unui contract cu clauză de întreținere întrucât valoarea apartamentului de trei camere confort I situat în centul orașului Bacău este mult mai mare și acest preț dovedește faptul că pârâții au obținut apartamentul prin înșelăciune iar în fapt prețul nu s-a achitat, așa cum rezultă din depoziția martorilor și în consecință în mod greșit instanța de fond și de apel au considerat că prețul s-a plătit.
în ceea ce privește renunțarea la cererea privind cuantumul sumelor aferente instalării centralei termice în apartament reclamanta menționează că nu a renunțat la această cerere, care a fost scrisă de altă persoană și semnată de ea întrucât nu a înțeles întrebarea președintelui completului de judecată în ședința din 28 ianuarie 2004; dimpotrivă a depus la dosar un memoriu solicitând plata acestor sume și în consecință în mod nelegal cele două instanțe au apreciat că a renunțat la această cerere.
Față de motivele de recurs invocate reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei recurate și pe fond admiterea acțiunii și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată în fond, apel și recurs.
Curtea, analizând motivele de recurs invocate în raport de înscrisurile și lucrările dosarului constată că la data de 13 februarie 2003 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat la 454 la B.N.P. G.F. prin care reclamanta S.V. a vândut pârâților G.V. și G.D. apartamentul nr. 9, proprietatea sa, compus din trei camere și dependințe situat în Bacău, cu prețul de 250.000.000 lei, achitat integral anterior autentificării actului.
în contract se precizează că apartamentul se vinde cu rezerva uzufructului viager în favoarea reclamantei, iar cumpărătorii intră în stăpânirea de fapt a apartamentului după decesul vânzătoarei.
Anterior semnării contractului de vânzare cumpărare reclamanta a consimțit și a semnat, în aceeași zi la același birou notarial testamentul autentificat la nr. 448 din 13 februarie 2003, B.N.P. G.F. prin care a instituit legatari universali în cote indivize și egale pe pârâți privind avea mobilă și imobilă care se va găsi în patrimoniul reclamantei la data decesului. Conform răspunsului la interogatoriu reclamanta a revocat testamentul în luna aprilie sau mai 2003, apoi a formulat prezenta acțiune la 20 iunie 2003.
Motivele de recurs referitoare la împrejurarea că reclamanta a semnat contractul fiind în eroare cu privire la clauza menționată în contract și anume uzufruct viager în loc de obligație de întreținere în sarcina pârâților precum și cu privire la cuantumul prețului înscris în contract sunt nefondate deoarece așa cum rezultă din încheierea de autentificare, după citirea contractului părțile au consimțit la autentificare și au semnat contractul.
Astfel fiind reclamanta, care în aceeași zi, la același notar, anterior semnării contractului de vânzare cumpărare, citise, consimțise la autentificare și semnase testamentul, după citirea contractului avea posibilitatea să sesizeze că în locul clauzei privind obligația de întreținere a pârâților în favoarea ei, pe care pretinde că a convenit-o cu aceștia, s-a trecut rezerva uzufructului viager și în consecință se solicite notarului înscrierea clauzei privind obligația de întreținere, în locul celei de uzufruct viager sau să refuze semnarea contractului.
Reclamanta a semnat contractul ceea ce demonstrează că a avut reprezentarea exactă a clauzei menționate în contract, pe care o convenise cu pârâții și nu a contestat-o în fața notarului astfel fiind rezultă că în cauză nu sunt întrunite prevederile art. 954 C. civ. privind eroarea care poate produce nulitate când cade asupra obiectului convenției.
De altfel în acțiunea inițială introdusă la 20 iunie 2003 reclamanta a solicitat să se constate nul contractul de vânzare cumpărare doar pentru neplata prețului și abia după două termene, la 24 septembrie 2003, s-a consemnat în încheierea de ședință solicitarea verbală a avocatului reclamantei privind constatarea nulității contractului întrucât în afară de lipsa prețului, care a fost trecut formal, există fraudă la lege și eroare obstacol.
Referitor la cuantumul prețului și la împrejurarea că acesta nu ar fi fost achitat Curtea reține că reclamanta face o referire generică la faptul că fiind vorba de un apartament cu trei camere, confort I, situat în centrul orașului Bacău prețul ar fi fost mai mare, fără să precizeze un al cuantum sau să motiveze un vreun fel stabilirea sumei de numai 250.000.000 lei.
Indiferent de clauza care s-ar fi trecut în contract, uzufruct viager sau obligație de întreținere este evident că prețul unui apartament vândut cu clauză este mai mic decât prețul unui apartament pentru care cumpărătorii dobândesc în momentul autentificării contractului atât nuda proprietate ca în speță cât și folosința, imediată sau la un termen stipulat în contract, dar oricum înainte de decesul vânzătorului.
Astfel fiind Curtea constată că motivele de recurs referitoare la eroarea privind clauza uzufructului viager și cuantumul prețului sunt nefondate deoarece așa cum s-a arătat mai sus reclamanta a avut reprezentarea exactă și nu a contestat nici înscrierea rezervei uzufructului viager și nici cuantumul prețului după ce a citit actul întocmit de notar.
Critica privind neplata prețului este de asemenea o simplă aserțiune întrucât din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, citind contractul înainte de a consimți la autentificare și a-l semna, nu a făcut nici o obiecție referitoare la mențiunea din contract că prețul s-a achitat mai înainte de autentificare, iar martorii audiați la propunerea pârâților au confirmat susținerile acestora în sensul că au împrumutat pe pârâți (martorul D.C.) și au fost prezenți la bancă pentru retragerea de către pârâți unor sume destinate plății apartamentului (martorul B.E.). Martorii audiați la propunerea reclamantei au relatat doar discuțiile purtate cu reclamanta și nu situații de care au cunoștință personal privind cuantumul și plata prețului. Astfel martorul T.G. a declarat că nu a discutat cu reclamanta cu privire la vreo sumă de bani plătită de pârâți însă crede că reclamanta nu a primit nici un ban, iar martora P.G. știe numai din spusele reclamantei că aceasta nu a pretins și nu a primit nici o sumă de bani pentru apartament și în consecință și acest motiv de recurs este nefondat.
De altfel, reclamanta în acțiune arată că pârâta G.D. este nepoata ei și în consecință datorită raporturilor de rudenie se prezumă faptul că între părți exista și o imposibilitate morală de a preconstitui probe cu privire la predarea prețului anterior deplasării la notariat în vederea autentificării convenției.
De asemenea și motivul de recurs privind greșita aprecierea a instanței de fond, validată de instanța de apel referitoare la renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind pretențiile este nefondat deoarece însăși reclamanta recunoaște că a semnat cererea de renunțare la judecata din 28 ianuarie 2004. Faptul că reclamanta susține că și-ar fi menținut aceste pretenții prin memoriu depus la dosar la 9 ianuarie 2004, și că ar fi formulat motiv de apel și pe acest aspect este irelevant deoarece renunțarea la judecată s-a făcut ulterior acestui memoriu și anume la termenul din 28 ianuarie 2004, consemnându-se în încheiere că reclamanta a declarat personal că renunță la pretențiile formulate în memoriu și a depus și cerere scrisă în acest sens; totodată împrejurarea că ulterior renunțării reclamanta a înțeles să formuleze apel și pe acest aspect nu face decât să confirme atitudinea oscilantă în cauză a reclamantei care, cum s-a arătat mai sus inițial a solicitat constatarea nulității contractului pentru neplata prețului pentru ca ulterior să invoce eroarea obstacol și frauda la lege.
în raport de considerentele înfățișate mai sus Curtea a constatat că motivele de recurs invocate sunt nefondate și în baza art. 312 C. proc. civ. a respins recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4092/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4121/2005. Civil → |
|---|
