ICCJ. Decizia nr. 4121/2005. Civil

Prin sentința civilă nr. 154 din 03 aprilie 2003, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea civilă introdusă de reclamantele R.A. și Ș.G. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Galați și a obligat pe pârât să lase în deplină proprietate și posesie a reclamantelor un teren în suprafață de 85,40 mp situat în Galați, și să le plătească 6 milioane lei cheltuieli de judecată.

Sentința astfel pronunțată a fost comunicată pârâtului la data de 7 iulie 2003, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 60 în dosarul de primă instanță.

Apelul declarat de pârât a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 124 din 23 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Pârâtul a declarat recurs solicitând casarea deciziei dată în apel și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea rejudecării apelului.

Recursul este întemeiat.

în raport de data comunicării sentinței primei instanțe, 7 iulie 2003, data limită pentru declararea apelului era ziua de 23 iulie 2003, calculată potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) și art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Apelul declarat și motivat a fost înregistrat sub nr. 54084 din 16 iulie 2003 la Primăria Municipiului Galați și a fost primit de Tribunalul Galați la data de 24 iulie 2003.

Față de cea din urmă dată, Curtea de Apel Galați a calificat apelul ca fiind tardiv.

în recurs pârâtul a depus copia borderoului de expediere a corespondenței, din a cărui examinare rezultă că a depus la Oficiul poștal Galați 1 mai multe recomandate la data de 23 iulie 2003 ora 22, una din acestea conținând și corespondența destinată Tribunalului Galați înregistrată la expeditor sub nr. 54084.

Se constată astfel că declarația de apel (și motivarea acesteia) a fost expediată poștal în ultima zi a termenului de apel.

Potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poștă instanței judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

Respingând ca tardiv acest apel, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale enunțate, fiind nerelevantă împrejurarea că la dosar nu s-a aflat plicul cu ștampilele poștale expediat de pârât, ceea ce constituie motiv de recurs în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și face incidente prevederile art. 312 alin. (1), (2) și (5) C. proc. civ.

Ca urmare, recursul de față a fost admis, decizia atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4121/2005. Civil