ICCJ. Decizia nr. 4080/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4080
Dosar nr. 19341/200.
Şedinţa publică din 17 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 12 martie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta A.P.A.P.S. şi a respins ca fiind prescrisă acţiunea modificată şi formulată de reclamanţii E.S. şi D.E. împotriva pârâţilor SC T. SA Bucureşti, A.P.A.P.S. Bucureşti, şi Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, acţiune având ca obiect anularea unui titlu, în baza Legii nr. 10/2001.
Din considerentele sentinţei rezultă că instanţa de fond, a făcut aplicaţia art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin OUG nr. 145/2001, care prevede că, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, absolută sau relativă, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv până la data de 14 august 2001, termen special de prescripţie, derogatoriu de la dreptul comun (Decretul nr. 167/1958).
Se subliniază că reclamanţii au formulat cerere în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 534/1994, la data de 18 octombrie 2002, cu mult mai târziu decât termenul limită, care era 14 august 2002.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, cu Decizia civilă nr. 1739/A din 9 septembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi, constatând că în mod corect s-a calculat şi aplicat termenul special de prescripţie de 18 luni, de instanţa de fond.
S.E. şi D.E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1739 din 9 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că acţiunea a fost introdusă anterior datei de 14 august 2002 când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, iar termenul se calculează în raport de data luării la cunoştinţă a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi anume 12 martie 2004, când acest contract le-a fost comunicat de SC T. SA.
De asemenea, se arată că greşit s-a reţinut în Decizia recurată că invocă propria culpă referitor la faptul că nu au cunoscut adresa iniţială a imobilului deoarece în actele de proprietate vechi, imobilul era situat în strada I. nr. 78 A, iar în urma expertizei de identificare s-a constatat că în prezent este nr. 78 B.
O altă critică se referă la faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu şi de aceea ei îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, iar certificatul de atestare a dreptului de proprietate MO7 nr. 0889/1993 emis pentru SC T. SA, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei nu este valabil pentru că nu s-a urmat procedura instituită de art. 13 din Legea nr. 199/1999.
Faţă de cele învederate, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma:
În primul rând, trebuie subliniat că instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind prescrisă, astfel că şi motivele de recurs ce vor fi analizate, vor fi numai acelea care privesc această excepţie. Celelalte motive care se referă la fondul cauzei, exced codului procesual şi în această situaţie nu se impune analiza acestora.
Aşa cum de altfel, recunosc chiar reclamanţii în cuprinsul cererii de recurs, acţiune expediată instanţei prin poştă, poartă pe plic data de 13 august 2002 şi era îndreptată împotriva a opt persoane fizice. Obiectul acestei acţiuni era constatarea nulităţii absolute a şase contracte de vânzare-cumpărare încheiate între SC C. SA şi chiriaşi pentru apartamente situate în Bucureşti, str. I. Temeiul de drept al acţiunii îl constituia art. 1200 pct. 1 C. civ. raportat la art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 1 alin. (2) din HG nr. 20/1996, art. 1 din HG nr. 11/1997 şi dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.
La data de 18 octombrie 2002, reclamanţii depun la dosarul nr. 12247/2002 al Judecătoriei sector 1 Bucureşti o cerere în care arătând că a fost în eroare asupra adresei imobilului; şi datorită acestui fapt s-a îndreptat cu acţiune împotriva pârâţilor, persoane fizice, înţeleg să renunţe la cererea împotriva acestora, să solicite introducerea în cauză în calitate de pârât a SC T. SA şi să se constate nulitatea absolută a altui act, respectiv a certificatului de atestare nr. 0889 din 24 martie 1993 şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de noul pârât cu A.P.A.P.S.
Ataşat cererii s-au depus o serie de acte printre care la fila 68 un răspuns al Primăriei Municipiului Bucureşti, adresa nr. 22445/6770 din 13 mai 2002, Timiş doamnei avocate a reclamanţilor L.C., prin care aceasta era informată că în baza prevederilor HG nr. 834/1991, SC T. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate … pentru terenul în suprafaţă de 2307 mp situat în str. I.".
Aceeaşi cerere precizatoare, cu modificarea celui pentru care se cere introducerea în cauză, şi anume A.P.A.P.S. Bucureşti se depune la data de 15 noiembrie 2002.
Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, modificat prin OUG nr. 145/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 14 august 2001. Acest termen este unul special, ce derogă de la dreptul comun, ce-l constituie Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că acţiunea iniţială împotriva persoanelor fizice a fost introdusă pe data de 13 august 2001 dar această dată s-ar fi luat în considerare faţă de pârâţii iniţiali.
Modificarea acţiunii reclamanţilor a avut loc din toate punctele de vedere şi anume schimbarea obiectului, părţilor şi cauzei, ceea ce echivalează cu o adevărată nouă acţiune şi nu cu o modificare în sensul art. 132 C. proc. civ.
În literatura juridică s-a stabilit că întregirea sau modificarea acţiunii conform art. 132 C. proc. civ., înseamnă a formula „cereri adiţionale" care presupun completarea lipsurilor din cererea iniţială sau de a explica mărirea pretenţiilor.
Oricum, în cazul schimbării pârâţilor, termenul de introducere al acţiunii se socoteşte în raport de data înregistrării cererii modificatoare la instanţă, împotriva pârâţilor din urmă.
Este de necontestat că împotriva SC T. SA, cererea s-a depus la data de 18 octombrie 2002, iar împotriva AVAS (A.P.A.P.S. la acea dată) la 15 noiembrie 2002 peste termenul special de prescripţie, ultima zi fiind 14 august 2002.
După cum este de observat, ambele instanţe au făcut o justă aplicare a legii, nefiind corectă susţinerea recurenţilor că termenul de prescripţie s-ar calcula de la data luării la cunoştinţă de existenţa contractului a cărui nulitate s-a cerut a fi constatată.
Nefondată este şi critica greşitei reţineri a faptului că recurenţii ar fi susţinut necunoaşterea adresei imobilului din litigiu, situaţie ce ar fi întârziat promovarea acţiunii.
Chiar recurenţii-reclamanţi în cererea depusă la dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, prezintă situaţia de mai sus, ca o scuză pentru a renunţa la judecata în contradictoriu cu persoanele fizice şi a chema în judecată intimaţii de acum. De aceea în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu pot invoca propria culpă.
S-a criticat Decizia şi sub aspectul că termenul trebuia să curgă de la data de 12 martie 2004 când au luat cunoştinţă de atestatul dreptului de proprietate şi contractul de vânzare-cumpărare al SC T. SA.
Această critică nu este fondată, nu numai pentru că operează termenul special al Legii nr. 10/2001 invocată ca temei de drept al acţiunii, dar şi pentru faptul că reclamanţii au cunoscut de existenţa actelor contestate cu mult timp înainte şi anume 13 mai 2002, aşa cum rezultă din actul de la fila 68 prin care Primăria Municipiului Bucureşti îi transmitea în scris acele informaţii avocatei recurenţilor (act depus la dosar chiar de aceştia).
Cauza fiind soluţionată pe excepţia prescripţiei, nu se impune analiza criticilor ce vizează fondul pricinii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.E. şi D.E. împotriva deciziei nr. 1739 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4078/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4072/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
