ICCJ. Decizia nr. 4084/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4084
Dosar nr. 937/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului în anulare de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2001 reclamantele P.E. şi M.A.(fosta L.), astfel cum a fost precizată, au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Moldova Nouă cerând să fie obligată să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile situate în comuna Sicheviţa, sat Gornea, anume 982 mp, la locul „livada la zăvoi de la vale de sat", ce se identifică cu nr.top 974 în C.F. nr. 949 a localităţii Gornea şi 1856 mp, la locul "fâneţe în Zomonita", ce se identifică sub nr.top 8 nr. C.F. nr. 1196 a aceleiaşi localităţi, inclusiv construcţiile edificate pe acestea, pentru care este de acord să o dezdăuneze.
Reclamantele susţin că terenurile au fost proprietatea autorului lor L.A., decedat în cel de-al doilea război mondial, astfel cum rezultă din menţiunile înscrise în cărţile funciare şi că, în procedura Legii nr. 18/1991, li s-a refuzat, în mod nejustificat, reconstituirea dreptului de proprietate motivat de faptul că aceste terenuri ar fi proprietatea pârâtei.
Ca atare, reclamantele solicită a se compara titlul autorilor lor de proprietate cu cel al autorului pârâtei şi a se acorda prioritate celui pe care ele îl invocă, cu menţiunea că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 26 iunie 2001 Judecătoria Moldova Nouă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să lase reclamantelor în deplină proprietate, posesie şi folosinţă terenurile menţionate.
Prin aceeaşi sentinţă s-a atribuit reclamantelor construcţiile existente pe cele două parcele de teren, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică şi a obligat reclamantele să despăgubească pârâta cu suma de 38.500.000 lei reprezentând c/val. acestora.
În motivarea sentinţei prima instanţă a reţinut că din lucrările dosarului rezultă că autorul reclamantelor ar fi fost proprietarul terenurilor în litigiu şi că nici fostul SMA şi nici actualul A. nu figurează cu vreun drept real sau de altă natură înscris, drept care să le fie opozabil celor două reclamante.
Referitor la construcţii prima instanţă, fără a motiva în fapt sau în drept, a apreciat că se impune atribuirea acestora reclamantelor cu desdăunarea pârâtei.
Prin Decizia civilă nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Caraş Severin a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă pentru aceleaşi considerente reţinute şi de judecătorie şi cu menţiunea că pârâta nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 115/1938 şi dispoziţiile actualei Legii nr. 7/1996 referitoare la naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale asupra terenurilor în regim de carte funciară.
Prin Decizia civilă nr. 550 din 28 februarie 2002 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâta SC A. Moldova Nouă SA împotriva deciziei menţionate.
În motivarea hotărârii instanţa de recurs a reţinut că pârâta, deşi a stăpânit în fapt terenurile în litigiu, nu şi-a înscris în registrele de publicitate imobiliare un drept real asupra acestora, împrejurare în care, în mod just, instanţele de fond au admis acţiunea în revendicare dedusă judecăţii.
Totodată, dat fiind acordul reclamantelor, instanţa de recurs apreciază că în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 494 C. civ., instanţele de fond le-au obligat să plătească pârâtei c.val. acestora.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocând incidenţa art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că pentru terenurile care au fost cooperativizate, stabilirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate se realizează în mod obligatoriu în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991.
Aşa fiind, cum reclamantelor le-a fost respinsă cererea prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în cadrul procedurii speciale, precum şi cererea prin care au solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis în cadrul aceleiaşi proceduri în favoarea pârâtei, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, în mod greşit instanţele au admis acţiunea în revendicare dedusă judecăţii, în procedura de drept comun, aceasta cu atât mai mult cu cât, dată fiind situaţia juridică a terenurilor în litigiu, prezumţia de proprietate instituită prin art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 în favoarea reclamantelor a fost înfrântă.
Totodată, se arată că prin hotărârile criticate, s-a dat reclamantelor mai mult decât au cerut, adică, în lipsa unei cereri reconvenţionale formulate de pârâtă, cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acestora li s-au acordat despăgubiri pentru construcţiile existente pe terenurile în litigiu.
Analizând recursul în anulare Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Or, terenurile revendicate de reclamanţi fac obiectul unei legi speciale de reparaţie, anume a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, act cu caracter reparatoriu, ce a fost adoptat şi care a intrat în vigoare mai înainte de promovarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii în prezenta cauză.
Situaţia de excepţie în care s-a aflat România după anul 1990, a impus legiferarea unor proceduri legale speciale, derogatorii de la dreptul comun, în cadrul căreia persoanele interesate puteau solicita stabilirea dreptului lor de proprietate cu privire la terenurile de care, ele sau autorii lor, au fost deposedate de statul comunist.
Prin acest act normativ special, Legea nr. 18/1991, în cap. 2, s-a reglementat procedura în care persoanele interesate puteau solicita şi obţine reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găseau, la data de 1 ianuarie 1990, în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie.
Instituirea unei proceduri speciale pentru stabilirea dreptului de proprietate obliga persoanele interesate să se adreseze acestei proceduri, nefiind permisă o analiză a pretenţiilor lor în procedura dreptului comun.
În fapt, terenurile în litigiu, au aparţinut, conform menţiunilor efectuate în anul 1932 în registrele de publicitate imobiliară, autorului reclamantelor, L.A. care a decedat în cel de-al doilea război mondial.
În mod necontestat, reclamantele nu şi-au exercitat anterior anului 1990 atributele dreptului de proprietate cu privire la aceste terenuri întrucât acestea au fost preluate de stat şi la data de 1 ianuarie 1990 se găseau în patrimoniul cooperativei de producţi.
În cadrul aceleiaşi proceduri speciale, prevăzută de Legea nr. 18/1991, a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru aceleaşi terenuri, care în prezent sunt ocupate de construcţii, şi pârâta SC A. Moldova Nouă SA.
Or, în raport de dispoziţiile legale incidente, instanţele au constatat că este îndreptăţită să i se constituie dreptul de proprietate asupra acestor terenuri pârâta SC A. Moldova Nouă SA, sens în care au respins, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, cererea prin care reclamantele au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1333 din 16 mai 1997 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, act cu valoare de titlu de proprietate.
Aşa fiind, cum reclamantelor nu li s-a reconstituit, în procedura legală specială, dreptul de proprietate pentru terenurile în litigiu şi cum pârâtul deţine pentru acestea titlu de proprietate, emis în mod legal în cadrul acestei proceduri, acţiunea în revendicare dedusă judecăţii în procedura dreptului comun se dovedeşte a fi nefondată.
Analizarea menţiunilor cărţilor funciare, registre de publicitate imobiliară, efectuate anterior anului 1945, pentru considerentele mai sus arătate este irelevantă din punct de vedere al analizei cererii dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 550 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, deciziei nr. 1059 din 14 noiembrie 2001 a Tribunalului Caraş Severin şi sentinţei civile nr. 456 din 26 iunie 2001 a Judecătoriei Moldova Nouă.
Casează hotărârile recurate şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantele P.E. şi M.A., astfel cum a fost precizată la data de 26 iunie 2001, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4109/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4091/2005. Civil → |
|---|
