ICCJ. Decizia nr. 4109/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4109
Dosar nr. 11575/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 317/A pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii I.V. şi I.C.V. împotriva încheierii pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti la data de 24 octombrie 2003 în dosarul nr. 4968/2003 în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Administraţia Fondului Imobiliar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, prin încheierea atacată s-a dispus respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 4033/2003 determinat de faptul că, această cerere nu se încadrează în prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. invocate în justificarea sa, întrucât nu este vorba de nici o omisiune din cele la care se referă textul legal.
Dat fiind faptul că, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a omis să se pronunţe cu privire la nici un aspect ce a format obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că, încheierea dată este legală şi temeinică.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs reclamanţii I.C.V. şi I.V.A., criticând-o pentru următoarele motive:
În calitatea de chiriaşi ai unui apartament construit din fondurile statului, reclamanţii au formulat o cerere de cumpărare a acesteia, cu plata în rate, cerere înregistrată la data de 27 februarie 1998 şi refuzată de organele competente.
Atât pentru acest motiv, cât şi, pentru faptul că, Administraţia Fondului Imobiliar consideră că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu se poate face în baza legii speciale, ci în baza dreptului comun, cu ofertă de preţ, reclamanţii au fost nevoiţi a promova acţiune în instanţă, prin care, pârâtul să fie obligat la vânzare, la preţul corespunzător valorii de la data depunerii cererii de cumpărare, respectiv, anul 1998.
Examinând recursul reclamanţilor, instanţa constată că, acesta este fondat sub următoarele aspecte:
Prin acţiunea introductivă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, în condiţiile legii.
Având în vedere faptul că, prin concluziile formulate cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei (fila 58), reclamanţii au solicitat ca plata preţului să se facă în rate, la valoarea de la data depunerii cererii de cumpărare iar instanţa a dispus ca plata preţului să se facă „în condiţiile legii", reclamanţii au considerat că este vorba de o omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra acestei cereri. Pe cale de consecinţă, au depus o cerere de îndreptare a erorii materiale fondată pe prevederile art. 2811 C. proc. civ., considerând că este vorba de o omisiune de pronunţare asupra cererii formulate.
Prin încheierea din 24 octombrie 2003 dată în camera de consiliu, Judecătoria a respins cererea, considerând că nu este vorba de nici o omisiune şi că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2811 C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, încheierea a rămas definitivă prin respingerea apelului.
În examinarea recursului declarat împotriva deciziei de respingere a apelului, instanţa de recurs constată că, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost întemeiată pe „dispoziţiile art. 281 şi urm. C. proc. civ." iar din starea de fapt relatată prin conţinutul aceleiaşi cereri, se poate desprinde şi posibilitatea întemeierii cererii pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. Astfel, reclamanţii criticând faptul omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri formulate, au cerut în realitate, completarea hotărârii judecătoreşti.
În aceste condiţii, potrivit textului legii, [ art. 2812 alin. (2)] cererea trebuia soluţionată de urgenţă, cu citarea părţilor şi prin hotărâre separată.
Nefiind dată cu citarea părţilor ci în camera de consiliul şi prin încheiere, hotărârea este nulă, motiv pentru care, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., instanţa va admite recursul şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Urmează ca, instanţa de rejudecare să stabilească prin prisma precizării părţilor natura juridică exactă a cererii de îndreptare, admisibilitatea acesteia în condiţiile neexercitării căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti, precum şi natura juridică a precizării făcute cu ocazia dezbaterii în fond a acţiunii, privită prin prisma dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.V.A. şi I.C.I. împotriva deciziei civile nr. 317/A din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia precum şi Încheierea din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi trimite cauza acestei din urmă instanţe pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4101/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4084/2005. Civil → |
|---|
