ICCJ. Decizia nr. 4104/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4104
Dosar nr. 10738/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă constată:
Prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2002 reclamantul K.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.I., persoană decedată, fără moştenitori, cerând a se constatat că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de cca 20 de ari situat în intravilanul comunei Ciumani şi care se identifică în C.F. Ciumani sub nr.top 1334/2.
În motivarea cererii reclamantul susţine că de mai mult de 25 de ani posedă netulburat, paşnic, public şi sub nume de proprietar terenul în litigiu şi pentru care, în cartea funciară, este înscris ca proprietar tabular pârâtul.
La 12 noiembrie 2002 reclamantul a solicitat citarea în cauză a moştenitorului pârâtului, T.E.
Pârâta E.T. a cerut respingerea acţiunii ca inadmisibilă, pentru mai multe considerente, anume: că reclamantul ar deţine terenul în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu un neproprietar, A.J., respectiv că, în realitate, fostul proprietar ar fi fost deposedat în mod abuziv de acest teren, invocându-se naţionalizarea şi exproprierea, caz în care terenul în litigiu ar cădea sub incidenţa legilor reparatorii (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001), aspecte care exclud dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către terţe persoane.
Totodată, pârâta a formulat o două cereri prin care solicită ca reclamantul să fie obligat să îşi demoleze construcţiile edificate pe terenul în litigiu şi respectiv, să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu şi este exceptat de la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
La 5 iunie 2003, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a lui P.F., în prezent decedată, soţia supravieţuitoare a lui B.M., persoană în favoarea căreia este înscris în C.F. Ciumani, nr.top 13333/2 dreptul de proprietate pentru parte din terenul în litigiu, anume 1374 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 619 din 24 noiembrie 2003, Judecătoria Gheorghieni a admis acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâţii A.I., decedat, prin moştenitoarea T.E. şi P.F., decedată fără moştenitori şi, în consecinţă, a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului identificat prin nr.top vechi 13334/2 şi nr. 13333/2 Ciumani, în suprafaţă de 3.324 mp.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus rectificarea suprafeţei parcelei cu nr.top 13334/2 de la 1000 la 1950 mp şi s-a dispus intabularea drepturilor astfel dobândite.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că potrivit menţiunilor extrasului C.F. ultima înscriere referitoare la parte din terenul în litigiu s-a efectuat în anul 1936 pe numele lui A.I. şi că nu există nici o menţiune referitoare la naţionalizarea sau exproprierea acestui teren.
Cât priveşte actul încheiat între reclamant şi promitentul vânzător A.J. (persoană care ar fi deţinut terenul în baza unui schimb cu adevăratul proprietar, A.I.), prima instanţă a constatat că este un act juridic translativ de proprietate care însă provine de la un non proprietar şi, ca atare, nu este apt să transmită dreptul de proprietate în favoarea beneficiarului promisiunii.
Constatând că posesia reclamantului întruneşte condiţiile art. 1847 C. civ., prima instanţă a apreciat că se impune admiterea cererii, în contradictoriu şi cu P.F. care este proprietarul tabular al unei părţi din teren.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta E.T. invocând, în principal, că faţă de probatoriu administrat se impunea respingerea acţiunii şi, în subsidiar, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru omisiunea judecătoriei de a se fi pronunţat asupra cererii sale reconvenţionale, care ar fi putut fi calificată, în opinia sa a fi şi o cerere de intervenţie.
Prin Decizia civilă nr. 291/A din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis apelul declarat de moştenitoarea pârâtului A.I., T.E. împotriva sentinţei menţionate şi a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de această pârâtă la judecata în primă instanţă.
Prin aceeaşi sentinţă au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că la 29 ianuarie 2003, la judecata în prima instanţă, pârâta a formulat o cerere reconvenţională, că din lecturarea acesteia rezultă că pârâta solicita obligarea reclamantului la demolarea construcţiilor edificate pe terenul în litigiu, cerere asupra căreia judecătorii au omis să se pronunţe.
Analizând această cerere, instanţa de apel a reţinut, fără altă argumentaţie că, atâta timp cât reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, „cererea reconvenţională a apelantei" este nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E.T. invocând incidenţa art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susţine că instanţele de fond au interpretat greşit actul dedus judecăţii, reţinând, în mod greşit, ca fiind o convenţie de schimb, convenţia intervenită în anul 1959 între A.I. şi I.A.
Totodată, recurenta apreciază că prin probatoriul administrat nu s-au dovedit a fi fost îndeplinite condiţiile uzucapiunii şi că instanţele au ignorat apărarea sa şi mijloacele de probă invocate, în sensul că, în realitate, terenul în litigiu a fost naţionalizat iar împotriva statului nu se poate prescrie, fără a arăta argumentele pentru care le-a înlăturat.
Analizând motivele invocate de pârâtă şi care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi pentru motivele de ordine publică invocate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecăţii este fondat.
Astfel, judecătorul este în drept şi are îndatorirea de a cere părţilor explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care acestea le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, cu atât mai mult în cazul în care formulările date de acestea sunt confuze ori contradictorii.
Rolul activ al judecătorului se impune îndeosebi pentru stabilirea cu claritate a obiectului cererilor formulate de părţi şi a temeiului juridic al acestora, fapt care se realizează în cadrul unor dezbateri contradictorii şi nu direct în considerentele hotărârilor judecătoreşti, caz în care se încalcă dreptul la apărare.
Mai mult, judecătorul are îndatorirea de a stabili calitatea părţilor chemate în judecată şi, îndeosebi de a verifica dacă acestea au capacitate de folosinţă, ştiut fiind că această capacitate încetează la moartea persoanei, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, caz în care persoanele decedate nu mai pot sta în proces, în calitate de reclamant ori pârât şi, cu atât mai puţin, hotărârile judecătoreşti nu se pot pronunţa în contradictoriu cu acestea.
Totodată, judecătorii au obligaţia de a-şi motiva hotărârile, adică să arate raţiunile care i-au determinat să admită sau să respingă cererile deduse judecăţii, hotărârea trebuind să cuprindă în considerentele sale o cercetare completă a dovezilor administrate şi a motivelor juridice invocate de acestea, precum şi a celor pe care judecătorul îşi sprijină soluţia.
În analizarea şi soluţionarea căilor de atac, judecătorii trebuie să respecte şi principiul non informatio in pejus, potrivit căruia unei părţi nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria ei cale de atac, în caz contrar fiind de presupus că părţile renunţă la dreptul de a ataca hotărârile de teama obţinerii unor soluţii care să le agraveze situaţia, fapt ce ar face imposibil controlul judiciar şi ar împieta asupra aflării adevărului.
Regulile, principiile şi îndatoririle menţionate nu au fost respectate la judecata în primă instanţă şi, după caz, în apel.
Astfel, potrivit menţiunilor din dispozitiv, sentinţa judecătoriei s-a pronunţat în contradictoriu cu pârâta P.F., persoană decedată şi care nu avea capacitate procesuală de folosinţă.
Mai mult, prin însăşi cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat în judecată o persoană decedată, anume A.I., situaţie în care instanţa avea obligaţia de a verifica acest fapt iar, în caz afirmativ, să ceară pretinsei moştenitoare, pârâta T.E., să se legitimeze procesual ca unică moştenitoare a defunctului.
O astfel de verificare s-a omis să fie făcută şi de instanţa de apel care nu indică în dispozitivul deciziei pronunţate care sunt părţile care au participat la judecată.
De asemenea, cum pârâta T.E. a formulat mai multe cereri intitulate a fi „reconvenţionale", anume la 24 ianuarie 2003 (fila 34) şi la 14 mai 2003 (fila 58), prin care invocă pretenţii diferite, instanţele aveau obligaţia ca în cadrul unor dezbateri contradictorii să califice aceste cereri, să stabilească obiectul şi temeiul juridic al acestora şi, respectiv, să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile formale (inclusiv cele referitoare la timbraj) de natură să permită analizarea pe fond a pretenţiilor.
Mai mult, respingerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă în apelul pe care aceasta l-a exercitat s-a realizat cu încălcarea principiului non informatio in pejus, fapt ce atrage casarea hotărârii.
Totodată, argumentarea soluţiei adoptate cu privire la cererea de uzucapiune prin sintagma „din probatoriul administrat în cauză instanţa constată că sunt întrunite condiţiile cerute de art. 1847 şi urm. C. civ.", fără vreo trimitere la dovezile administrate care au impus o atare concluzie şi, respectiv, justificarea soluţiei dată asupra cererii reconvenţionale doar prin trimiterea la soluţia adoptată cu privire la cererea principală, învederându-se astfel inutilitatea motivării soluţiei date asupra cererii reconvenţionale, nu satisfac cerinţele referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti şi nu sunt de natură să convingă cu privire la justeţea soluţiilor adoptate.
Faţă de cele ce preced şi pentru omisiunea examinării fondului pricinii în sensul art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârile date de instanţele de fond şi va trimite cauza primei instanţe pentru o nouă judecată.
Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează a analiza, sub formă de apărări, şi celelalte argumente invocate de pârâtă prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta E.T. împotriva deciziei nr.291/A din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 619 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei Gheorghieni şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi judecătorii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4105/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4103/2005. Civil → |
|---|
