ICCJ. Decizia nr. 4112/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4112
Dosar nr. 11995/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 42/2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de către intimaţii C.Ş., C.P., F.D.D., F.M.L. împotriva încheierii nr. 5268/2003 dată de către Biroul de carte funciară de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, menţinând soluţia de admitere a acestei cereri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că între părţile din proces, au existat mai multe litigii determinate de faptul că, pentru terenul pe care fiecare şi-a ridicat casa şi anexele gospodăreşti, ca urmare a faptului că a fost dobândit prin intermediar, anterior anului 1989, fiecare dintre ei are pretenţii fie în despăgubiri, fie în revendicare.
În cele din urmă, prin sentinţa civilă nr. 2605/2002, Judecătoria Turnu Severin a stabilit dreptul de proprietate al numitei B.C. asupra terenului în suprafaţă de 44 mp situat în Turnu Severin. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă astfel încât, cererea petentei B.C. de notare a interdicţiei de înstrăinare a acestui teren, determinat de faptul folosirii ilegale a acestuia de către familia C., a fost apreciată ca fiind fondată.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs numiţii C.Ş. şi P., F.D.D. şi F.M.L. criticând-o pentru faptul că, prin menţinerea încheierii de notare a interdicţiei de înstrăinare a terenului, a fost încălcat dreptul lor de proprietate.
Pe de altă parte, aceeaşi instanţă, nu a analizat cu suficientă atenţie hotărârile judecătoreşti, prin care, o suprafaţă de 260 mp teren, a fost atribuit în mod irevocabil reclamanţilor care pot dispune de el după bunul plac astfel încât, notarea din c.f. ar reprezenta o nouă îngrădire a prerogativelor dreptului de proprietate.
Este criticat şi faptul că, instanţele nu se ocupă de analiza raportului de expertiză care constată acelaşi drept al reclamanţilor asupra suprafeţei de teren în litigiu.
Pentru faptul că, prin sentinţa civilă nr. 2605/2002 care stabileşte dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 44 mp, nu s-a dispus interdicţia de înstrăinare, încheierea judecătorului de carte funciară, trebuie modificată în sensul respingerii cererii. Această suprafaţă de 44 mp face parte din terenul reclamantei şi nu din terenul recurenţilor aşa încât interdicţia de înstrăinare asupra terenului recurenţilor, nici nu este de natură a proteja proprietatea pârâţilor, fiind nejustificată şi sub acest aspect, soluţia pronunţată.
Examinând recursul reclamanţilor prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat iar hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice.
Aşa după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, criticile aduse încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare a terenului, vizează fondul litigiului. Prin această încheiere, măsura dispusă, nu este de natură a stabili căreia din părţile litigante îi revine dreptul de proprietate şi din acest motiv, aspectele legate de fondul cauzei, sunt irelevante.
Această măsură vizând interdicţia vânzării, are doar scop de conservare a bunului în aşa fel încât el să nu poată face obiectul unor transmisiuni succesive tocmai în perioada soluţionării pe cale judecătorească, a litigiului prin care se stabileşte beneficiarul dreptului de proprietate asupra aceluiaşi bun.
Pe cale de consecinţă, raţiuni legate de uşurarea executării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a stabilit titularul dreptului de proprietate, precum şi nevoia împiedicării unor eventuale acţiuni judecătoreşti suplimentare şi succesive cu dobânditorii ulteriori ai bunului ce formează obiectul disputei, justifică nevoia şi posibilitatea efectuării operaţiunii de carte funciară privind notarea interdicţiei înstrăinării.
Chiar susţinerea recurenţilor C. în sensul că, ei au înstrăinat deja imobilul în beneficiul recurenţilor F., demonstrează utilitatea măsurii dispuse, interesul reclamantei în a o cere, cât şi legalitatea măsurii văzută prin prisma dispoziţiilor prevăzute în art. 50 din Legea nr. 7/1996.
Prin urmare, fiind o măsură de conservare a bunului în mâinile deţinătorului bunului şi al cărui drept asupra aceluiaşi bun este contestat, nu se poate susţine că, prin această măsură sunt lezate prerogativele dreptului de proprietate. Ele vor putea fi exercitate pe deplin dar, numai după ce se va stabili cu certitudine, persoana care este îndreptăţită a le exercita, în virtutea calităţii de proprietar. În speţă, recurenţilor li se contestă chiar acest drept de exerciţiu a prerogativelor dreptului de proprietate, de vreme ce nu li se recunoaşte calitatea de proprietar.
Faptul că cei 44 mp, teren în litigiu, ar face parte din terenul intimaţilor şi nu din cel al recurenţilor aşa după cum acesta este delimitat prin hotărârea judecătorească de sistare a indiviziunii, aşa după cum susţin recurenţii, nu este real. De vreme ce dreptul asupra acestei suprafeţe formează obiectul unui litigiu ulterior sistării indiviziunii, rezultă că, tocmai incertitudinea sau riscul înstrăinării, au determinat şi justifică legalitatea măsurii dispuse.
Pentru faptul că, prin criticile aduse nu sunt invocate nici unul din motivele de casare ori modificare a deciziei Curţii de Apel şi nici la examinarea din oficiu a cauzei nu au fost găsite astfel de motive, urmează ca, în temeiul art. 312 coroborat cu art. 304 C. proc. civ., recursul să fie respins.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimaţi, constând în onorariul pentru avocat şi cheltuieli de deplasare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F.D.D., F.M.L., C.Ş., C.P. împotriva deciziei nr. 42 din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Obligă recurenţii la plata către intimată a 1.356.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9569/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs |
|---|
