ICCJ. Decizia nr. 4139/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4139
Dosar nr. 30662/1/2005
Nr. vechi 13444/2005
Şedinţa publică din 27 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 3057/2004 reclamantele P.D.A. şi M.E. au chemat în judecată A.V.A.S. solicitând anularea deciziei nr. 208 din 5 noiembrie 2004 emisă de pârâtă prin care s-a respins notificarea adresată, cu motivarea că acesta nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege.
În motivarea cererii reclamantele au arătat că imobilul situat în Bucureşti, proprietatea moştenitorilor defunctului A.G. a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar în baza deciziei nr. 409/1950 a fost atribuit în totalitate spre administrare şi folosinţă Trustului de Panificaţie al Capitalei.
Prin Decizia nr. 4566 din 30 decembrie 1959 a fostului Comitet Executiv al Capitalei etajul imobilului a trecut în administrarea Întreprinderii de Administrare Locativă a Sfatului popular al Raionului Griviţa Roşie.
Urmare notificării adresate Primăriei municipiului Bucureşti de moştenitorii fostului proprietar, P.D.A. şi A.E., prin dispoziţia nr. 375 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul General s-a dispus restituirea în natură a cotei de 42,80% din imobilul în litigiu. La data de 5 noiembrie 2002 reclamantele au adresat o nouă notificare către A.V.A.S. pentru restituirea în natură şi a cotei de 57,20% din imobil, însă prin Decizia nr. 208/2004 pârâta a respins notificarea cu motivarea că nu a fost făcută în termen.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în mod corect a fost respinsă notificarea înregistrată la fosta A.P.A.P.S. sub nr. DJ2/4086 din 11 noiembrie 2002 având în vedere că aceasta nu a fost comunicată în termenul prevăzut de lege, prelungit până la data de 8 februarie 2002, iar reclamantele nu au făcut dovada că au notificat în termen o altă instituţie.
Reclamantele au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, instanţa a fost lipsită de rol activ, iar pe de altă parte că intimata a dovedit rea-credinţă întrucât, cu adresa nr. 6302 din 21 mai 2004 Primăria municipiului Bucureşti înaintase actele primite de la SC P. SA, privind situaţia cotei de 57,20% din imobil.
Prin Decizia civilă nr. 1361/A din 29 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că notificarea adresată A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) de către reclamante a fost comunicată peste termenul imperativ prevăzut de lege, prelungit succesiv până la 14 februarie 2002, şi că, Primăria municipiului Bucureşti s-a interesat la A.P.A.P.S. despre situaţia juridică a imobilului abia la data de 29 mai 2002, dar nu a comunicat această situaţie apelanţilor, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Se mai reţine de asemeni că adresele emise de Primăria Municipiului Bucureşti la datele de 21 şi respectiv 29 mai 2004 sunt emise după termenul de 14 februarie 2002 prevăzut pentru depunerea notificării.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au susţinut că hotărârile pronunţate anterior în cauză sunt lipsite de temei legal şi date cu încălcarea legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se precizează că au depus la Primăria capitalei notificarea nr. 37/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a întregului imobil din cal. G., la acea dată necunoscând că imobilul are doi administratori, că această notificare a fost trimisă A.V.A.S. de către primăriei şi oricum recurentele nu au nici o vină în modul în care primăria a gestionat rezolvarea problemei retrocedării imobilului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate pentru care reclamantele critică hotărârea atacată.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului, susţinând că hotărârile pronunţate anterior în cauză sunt legale şi temeinice.
Prin precizările depuse ulterior, recurentele prin apărător au indicat drept temei legal al cererii prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nemaifiind astfel necesară punerea în discuţie a excepţiei invocată de intimată.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce urmează.
P.D.A. şi A.E. au declanşat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) adresând Primăriei municipiului Bucureşti notificarea înregistrată sub nr. 37/2001 la executorul judecătoresc. Prin această notificare petenţii solicitau restituirea întregului imobil situat în calea G., Bucureşti, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 420 mp.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
În raport de aceste prevederi legale, notificarea adresată de reclamante a fost înregistrată cu respectarea termenului prevăzut de lege în acest sens, contrar celor reţinute de instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză.
Pe de altă parte este de menţionat că, prin dispoziţiile art.25 alin.(2) din acelaşi act normativ s-a prevăzut expres modalitatea de rezolvare a situaţiei în care persoana juridică notificată deţine numai o parte din imobil. Astfel, aceasta este obligată să comunice persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat.
În speţă, unitatea deţinătoare care a fost iniţial notificată nu a procedat conform dispoziţiilor legale menţionate, deşi, cu adresa nr. 972 din 29 mai 2002 solicitase A.P.A.P.S. să comunice situaţia juridică a parterului imobilului în cauză.
Conduita culpabilă a celor două persoane juridice deţinătoare, prin adresa sus-menţionată A.P.A.P.S. luând cunoştinţă de demersul reclamantelor pentru restituirea imobilului, nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de lege.
Constatând că notificarea adresată de reclamante s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege, contrar susţinerilor instanţelor anterioare, Curtea urmează a admite recursul şi a casa ambele hotărâri pronunţate în cauză, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., în rejudecare urmând a fi avute în vedere dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele P.D.A. şi M.E. împotriva deciziei nr. 1361/A din 15 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4194/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4130/2005. Civil → |
|---|
