ICCJ. Decizia nr. 4192/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4192
Dosar nr. 3210/1/2005
nr. vechi 697/2005
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 4260/2003, contestatorul I.D. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 1424/2004 a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi obligarea acestuia la restituirea imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit notificarea a fost respinsă prin dispoziţia atacată întrucât nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al notificantului.
Prin sentinţa civilă nr. 28/2004 contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată, reţinându-se în considerente că nu s-au făcut dovezi în legătură cu legitimarea procesuală activă a contestatorului, nedepunându-se la dosar nici copia dispoziţiei atacate.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a susţinut că dovada calităţii sale procesuale rezultă din certificatul de moştenitor, eliberat în anul 1956 de fostul notariat de Stat al raionului Tudor Vladimirescu, de pe urma defunctului său tată, I.M.L., fostul proprietar al imobilului. S-a arătat de asemenea, că în mod greşit prima instanţă a trecut la judecata pricinii de la prima zi de înfăţişare, fără a pune în discuţie probele care trebuiau administrate şi fără a face aplicarea art. 1551 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1852 din 29 septembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a schimbat sentinţa tribunalului în sensul admiterii în parte a contestaţiei şi anulării dispoziţiei atacate. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea Primarului General, ca reprezentant al Municipiului Bucureşti, la restituirea imobilului.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în raport de probele noi administrate în această fază procesuală, faptul că petentul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită, ca moştenitor al fostului proprietar M.I.L. (în certificatul de moştenitor eliberat de pe urma acestuia făcându-se menţiunea că a deţinut în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11952/1931, imobilul a cărui restituire s-a pretins).
S-a apreciat că şi în absenţa actului de vânzare-cumpărare respectiv, existenţa acestuia rezultă din cuprinsul certificatului de moştenitor, fiind o probă suficientă pe aspectul menţionat.
Totodată, constatându-se că dispoziţia atacată nu a antamat fondul cererii, soluţia de respingere fiind pronunţată pentru nedovedirea calităţii de moştenitor, instanţa a respins capătul de cerere privind obligarea Primarului General la restituirea imobilului, cu motivarea că în urma anulării dispoziţiei atacate urmează a fi reluată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi analizată pe fond contestaţia.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs Primarul General ca reprezentant legal al Municipiului Bucureşti, care a criticat soluţia sub următoarele aspecte:
- Hotărârea este nelegală întrucât petentul nu a făcut în nici un fel dovada dreptului său de proprietate şi nici a calităţii sale de moştenitor;
- Caracterul nelegal al soluţiei decurge şi din aceea că este inadmisibil ca instanţa să oblige organul administrativ să răspundă favorabil unei cereri, deoarece aceasta ar însemna substituirea instanţe în atribuţiile ce revin altor organe ale statului;
- Aprecierea instanţei în sensul că menţiunea din certificatul de moştenitor emis în anul 1959 în legătură cu dreptul de proprietate al autorului contestatorului ar fi suficientă pentru luarea în considerare a unui titlu de proprietate, este greşită. Un certificat de moştenitor nu poate constitui titlu de proprietate şi nici nu are puterea de a dovedi un drept de proprietate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat pe de o parte, excepţia lipsei calităţii procesuale a Primarului General în exercitarea căii de atac iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că a făcut dovada calităţii de proprietar nu numai prin certificatul de moştenitor, ci şi prin adeverinţa emisă de Sfatul Popular al raionului Tudor Vladimirescu referitoare la preluarea de către stat a unei suprafeţe de 0,55 ha, ca şi adresa ICRAL Vitan prin care se comunică intimatului la cât a fost evaluat imobilul expropriat din str. T.
Pe aspectul excepţiei vizând lipsa calităţii procesuale în exercitarea căii de atac, care în temeiul art. 137 C. proc. civ. urmează a fi analizată cu prioritate, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia.
Astfel, contestatorul însuşi, formulând cererea de chemare în judecată şi fixând cadrul procesual şi-a îndreptat pretenţiile împotriva Primarului General, cel care a emis dispoziţia a cărei anulare s-a solicitat.
Calitatea Primarului în astfel de procese rezultă din dispoziţiile legii speciale, întrucât, potrivit art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor. Fiind vorba aşadar, de un act motivat supus cenzurii instanţei de judecată, este firesc ca emitentul acestuia să stea în proces.
Pe de altă parte, judecata în căile de atac se face în limitele procesuale stabilite la prima instanţă, nefiind posibilă schimbarea părţilor în apel sau recurs, astfel încât nici din acest punct de vedere critica nu poate fi primită.
Cu privire la fondul criticilor formulate prin intermediul recursului, Curtea constată următoarele:
Având de soluţionat problema calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 (art. 3), instanţa de apel a stabilit în mod corect că s-au produs dovezi pe acest aspect, potrivit certificatului de moştenitor eliberat în anul 1959 de pe urma autorului (tatălui) intimatului-contestator, certificat în care se menţionează faptul că defunctul M.I.L. a deţinut în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11952/1931, imobil din Bucureşti, bun care a fost inclus în masa succesorală.
Susţinerea recurentului potrivit căreia certificatul de moştenitor nu face „în nici un fel dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor" vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 88 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, un astfel de certificat face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.
Împrejurarea că nu a fost depus la dosar şi contractul de vânzare-cumpărare la care se face referire în conţinutul certificatului de moştenitor nu poate conduce la concluzia inexistenţei acestuia.
Dimpotrivă, menţionarea lui de către notar în cuprinsul actului pe care l-a instrumentat creează prezumţia existenţei respectivului înscris şi a prezentării acestuia la momentul dezbaterii succesiunii, în vederea stabilirii masei succesorale.
În plus, adeverinţa la care intimatul face referire în întâmpinare (fila 16, apel), eliberat de ICRAL Vitan, constituie şi ea o dovadă a dreptului de proprietate, în sensul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestei adeverinţe se face cunoscut intimatului că imobilul din str. T. i-a fost expropriat conform Decretului nr. 55/1981, fiind evaluat la o sumă de bani, conform unui proces-verbal de evaluare din 1982.
Potrivit considerentelor arătate, statuarea instanţei de apel în sensul că s-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită a contestatorului, este în concordanţă cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, care definesc sfera persoanelor ce beneficiază de prevederile acestui act normativ.
Susţinerea potrivit căreia, admiţându-se contestaţia reclamantului şi fiind obligat organul administrativ să rezolve cererea acestuia, înseamnă că instanţa s-a substituit în atribuţiile organului administrativ, nu poate fi primită.
Aceasta întrucât, îndeplinindu-şi atribuţiile reglementate de Legea nr. 10/2001, Primarul nu acţionează ca reprezentant al autorităţii executive, ci al persoanei juridice notificate cu restituirea bunului. Actul emis de Primar în aceste condiţii nu este act administrativ, ci act de gestiune prin care se dispune în legătură cu bunurile din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.
În acelaşi timp, instanţele de judecată au plenitudine de jurisdicţie, astfel încât este în căderea acestora ca, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, să oblige unitatea deţinătoare la rezolvarea notificării.
Susţinerea în sens contrar a recurentului ar avea drept consecinţă aprecierea inadmisibilităţii demersului judiciar, ceea ce ar echivala cu îngrădirea accesului la justiţie şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Pentru considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 1852 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4202/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4194/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
