ICCJ. Decizia nr. 4270/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4270
Dosar nr. 12494/200.
Şedinţa publică din 23 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2003, ulterior precizată reclamanţii: B.A. şi B.O. au chemat în judecată pe pârâta B.G., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate contravaloarea creanţei pe care o au împotriva pârâtei, reprezentând contravaloarea imobilelor (casă de locuit şi anexe) ridicate de ei pe terenul proprietatea pârâtei, la valoarea lor de circulaţie şi a sporului de valoare adus fondului dominant şi să fie obligată pârâta să-i despăgubească cu contravaloarea acestei creanţe astfel stabilite.
Reclamanţii au mai solicitat să li se acorde un drept de retenţie asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă a contravalorii imobilelor.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt beneficiarii contractului de întreţinere nr. 3647/1997 emanând de la B.C. şi B.O. pentru un teren în suprafaţă de 120 mp şi construcţiile de pe acest teren.
La momentul perfectării acestui contract de întreţinere nu aveau cunoştinţă de faptul că aceiaşi autori în anul 1995, prin contract de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995, au înstrăinat pârâtei suprafaţa de 500 mp şi construcţia constând într-o magazie cu 2 camere, hol, bucătărie, atelier, amplasate pe acest teren.
Ulterior, referitor la teren şi construcţii, au fost pronunţate mai multe hotărâri judecătoreşti, iar prin sentinţa civilă nr. 90/2002 reclamanţii au fost obligaţi să-i lase pârâtei în deplină proprietate şi posesie terenul de 500 mp şi construcţiile aflate pe acesta, situaţie în raport de care solicită să se constate contravaloarea creanţei lor privind construcţiile edificate de ei pe acest teren.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 494 pct. 3 C. civ. şi art. 970 din acelaşi cod.
La data de 17 noiembrie 2003 pârâta B.G. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamanţilor de a demola construcţia edificată de aceştia pe terenul proprietatea ei, iar în caz contrar, să fie autorizată să demoleze această construcţie.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că este proprietara suprafeţei de 500 mp teren situată în comuna Tiţeşti, satul Valea Stânii, judeţul Argeş conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3161/1995 iar prin sentinţa civilă nr. 70 din 16 ianuarie 2002 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin Decizia nr. 880 din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin Decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, reclamantul B.A. a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 500 mp, identificată pe schiţa de plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D.G. şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de întreţinere autentificat sub nr. 3646 din 16 decembrie 1997 cu privire la suprafaţa de 500 mp teren, conform schiţei de plan la raportul de expertiză întocmit de expert P.I.
Susţine că reclamanţii sunt constructori de rea-credinţă, aspect ce rezultă din actele anexate cererii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 494 alin. (1) teza 1 C. civ.
Fiind astfel investită, Judecătoria Câmpulung Muscel, prin sentinţa civilă nr. 548 din 18 martie 2004, a admis acţiunea principală, aşa cum a fost precizată şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanţi a sumei de 853.880.920 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor edificate de aceştia pe terenul proprietatea pârâtei, conform expertizei C.C.
A instituit în favoarea reclamanţilor un drept de retenţie asupra imobilelor până la achitarea de către pârâtă a acestei sume.
A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că edificarea construcţiilor în discuţie s-a realizat în perioada anilor 2001–2002 când litigiul de fond între părţi nu era soluţionat iar situaţia juridică era neclarificată şi că reclamanţii sunt constructori de bună credinţă ai construcţiei identificată cu culoare galbenă în raportul de expertiză efectuat de expertul C.C., aşa încât reclamanţii au un drept de creanţă ce se naşte din principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 1445/A din 22 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei B.G.
Împotriva acestei din urmă hotărârii, a declarat recurs pârâta B.G. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Susţinând, astfel, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, în condiţiile în care temeiul cererii sale reconvenţionale l-au constituit prevederile art. 494 alin. (1), teza I C. civ., iar instanţa de apel reţine în considerente că „reclamanţii au obţinut certificat de urbanism şi autorizaţie de construire care nu au fost anulate".
Tot străin de natura pricinii este şi considerentul prin care instanţa de apel reţine că la data obţinerii autorizaţiei de construite titlul reclamantului nu fusese anulat, de vreme ce reaua-credinţă trebuie să existe în momentul construirii.
Prin cel de-al doilea motiv se susţine că instanţele au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 494 C. civ. atunci când au reţinut că reclamanţii au fost de bună-credinţă, în condiţiile în care aceştia, frate şi cumnată, au ştiut tot timpul că ea este proprietara terenului pe care au edificat construcţiile, iar litigiile cu privire la acest teren exclud posibilitatea că aceştia să nu fi cunoscut faptul că terenul este litigios.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Deşi aparent ar exista motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze deosebite ale aceluiaşi motiv de casare, nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este de loc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.
Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, motivarea constituind un element necesar în exercitarea prin căile de atac.
În speţă, nu se poate susţine că hotărârea este nemotivată în condiţiile în care aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-a înlăturat cererea reconvenţională formulată de pârâta-recurentă.
Referitor la cea de a doua critică, nici aceasta nu poate fi primită.
Din examinarea probelor dosarului rezultă că edificarea construcţiilor de către reclamanţi s-a realizat în perioada anilor 2001–2002 când litigiul dintre părţi privind constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 3646 din 16 decembrie 1997 şi revendicarea suprafeţei de 500 mp pe care s-au edificat construcţiile, nu era soluţionat, iar situaţia juridică a terenului nu era clarificată.
Prin sentinţa civilă nr. 70 din 16 ianuarie 2002 a Judecătorie Câmpulung Muscel, definitivă prin Decizia nr. 880 din 22 mai 2002 a Tribunalului Argeş şi irevocabilă prin Decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, s-a stabilit irevocabil că pârâta este proprietara terenului de 500 mp şi s-a anulat pentru această suprafaţă titlul de proprietate al reclamanţilor. În speţă nu s-a făcut nici o dovadă că după pronunţarea acestei din urmă hotărâri reclamanţii ar fi continuat edificarea construcţiilor.
Codul civil reglementează situaţia construcţiilor sau plantaţiilor făcute de o persoană, cu materialele sale şi cu cheltuiala sa, pe terenul altuia, în art. 494 făcându-se o distincţie după cum constructorul a fost de bună sau de rea credinţă.
Dacă constructorul a fost de bună credinţă, considerând că terenul este al său şi nu al altuia, proprietarul fondului este obligat, în virtutea principiului accesiunii, să deţină lucrarea, plătind constructorului fie valoarea materialului şi preţul muncii, fie o sumă de bani egală cu sporul de valoare pe care l-a dobândit terenul prin ridicarea (adăugirea) construcţiei sau plantaţiei.
Dacă, dimpotrivă, constructorul a fost de rea-credinţă, ştiind că terenul este al altuia, proprietarul acestuia poate cere fie obligarea constructorului la ridicarea, pe cheltuiala sa, a lucrării şi la plata despăgubirilor pentru prejudiciile ce i le-a cauzat, fie să păstreze lucrările, cu obligaţia de a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, din momentul executării lucrării.
Momentul în care trebuie apreciată buna sau reaua credinţă a celui care construieşte pe terenul altuia este acela al ridicării construcţiei sau plantaţiei căci numai atitudinea psihică din acest moment poate avea relevanţă juridică în aprecierea credinţei constructorului.
Cum, în speţă, prin Decizia civilă nr. 880/2002 a Tribunalului Argeş şi Decizia nr. 1458/R din 10 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit definitiv şi irevocabil că pârâta este proprietara terenului de 500 mp şi s-a anulat pentru această suprafaţă titlul de proprietate al reclamanţilor nr. 3646 din 16 decembrie 1997, în mod just instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut buna credinţă, adică convingerea pe care reclamanţii au avut-o în momentul ridicării construcţiilor, că sunt proprietarii terenului, convingere justificată de titlul translativ de proprietate pe care îl aveau şi care a fost ulterior anulat parţial.
De aceea, în mod just, instanţele au făcut aplicarea prevederilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ. şi au admis acţiunea principală aşa cum a fost precizată şi au respins cererea reconvenţională.
Drept urmare, în raport de considerentele arătate şi constatând legalitatea hotărârii atacate, Curtea urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B.G. împotriva deciziei nr. 1445/A din 22 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabil.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 426/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 4182/2005. Civil → |
|---|
