ICCJ. Decizia nr. 4615/2005. Civil

La data de 3 octombrie 2003, S.N. a chemat în judecată pe T.I. și T.M. cerând revizuirea, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a deciziei nr. 2575 din 3 septembrie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

în motivarea cererii sale, revizuientul susține că hotărârea a cărei revizuire o cere este potrivnică sentinței civile nr. 3004 din 31 martie 1994 a Judecătoriei Târgu Jiu, confirmată în apel prin decizia civilă nr. 1096 din 15 iulie 1994 a Tribunalului Gorj.

Cererea de revizuire este nefondată.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat dacă hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată cu încălcarea puterii lucrului judecat, fiind, ca atare, necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză în sensul art. 1201 C. civ.

Or, în speță, cu toate că hotărârile invocate au fost pronunțate în procese diferite având ca obiect revendicarea unui teren în suprafață de 3000 mp, situat în Târgu Jiu, părțile au invocat în apărare temeiuri de drept distincte, esențiale pentru justa soluționare a pricinii. Astfel, spre deosebire de primul proces, în cel de al doilea proba proprietății, de natură să determine calificarea legală corectă a cererii, s-a făcut exclusiv prin invocarea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991.

în consecință, rezultând că cerința de identitate de cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ., nu este întrunită în cazul hotărârilor la care se referă revizuientul, cererea a fost respinsă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4615/2005. Civil