ICCJ. Decizia nr. 4706/2005. Civil. Contestatie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4706
Dosar nr. 28035/1/2005
Nr. vechi 11573 200.
Şedinţa publică din 12 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 septembrie 2005, A.E., în contradictoriu cu intimaţii: D.M., Municipiul Bucureşti, prin Primarul General; Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2000 din cadrul Prefecturii Bucureşti, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din Primăria municipiului Bucureşti şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei sectorului 3 Bucureşti, a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 6632 din 26 noiembrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 3677/2002 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea arată că prin Decizia atacată instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unele motive de recurs.
Susţine, astfel, că a invocat drept motive de recurs cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., însă instanţa de recurs a făcut aprecieri numai în legătură cu unele din argumentele sale.
Deşi una din criticile aduse hotărârii instanţei de apel a fost în legătură cu modul în care s-a efectuat compararea de titluri, în considerentele deciziei instanţei de recurs s-a reţinut existenţa acestei critici, însă aceasta a fost analizată în mod superficial.
Din modul de tratare a acestei critici, privind greşita procedură de comparare a titlurilor prezentate de părţi, contestatoarea apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., atât pe aspectul omisiunii de a cerceta unul din motivele de casare, cât şi sub aspectul nemotivării hotărârii instanţei de recurs în sensul prevederilor art. 261 C. proc. civ.
În motivarea aceleiaşi contestaţii, contestatoarea mai arată că instanţa de recurs a omis să analizeze şi critica pe care a formulat-o în legătură cu reţinerea în hotărârea instanţei de apel a obligaţiei sale de a se adresa cu cerere în baza Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 578 mp.
Contestatoarea mai arată că deşi a susţinut posibilitatea restituirii în natură a porţiunii de teren neconstruită de pârâtul D.M. şi plata despăgubirii pentru această suprafaţă de 34% din teren, aspect ce presupunea casarea hotărârii cu trimitere pentru o nouă judecată la instanţa de apel, instanţa de recurs nu a luat în considerare acest aspect.
În fine, contestatoarea mai arată că la compararea titlurilor, instanţa de recurs trebuia să aibă în vedere nevalabilitatea titlului statului care nu putea transmite valabil dreptul de proprietate în privinţa celor 578 mp în favoarea pârâtului D.M., prin aplicarea Legii nr. 18/1991.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când instanţa a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Textul de lege menţionat nu vizează însă greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale, ci doar omisiunea examinării unui motiv de casare ca urmare a respingerii recursului sau al admiterii lui în parte.
În speţă, din examinarea deciziei atacate rezultă că contestatoarea- recurentă a invocat drept motive de casare a deciziei pronunţată de instanţa de apel cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., motive examinate de instanţa de recurs.
Faptul că instanţa de recurs ar fi analizat în mod „superficial" critica referitoare la greşita procedură de comparare a titlurilor prezentate de părţi (aşa cum susţine contestatoarea) nu se circumscrie în ipoteza a II -a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în realitate contestatoarea invocând o pretinsă greşeală de judecată.
La fel este şi în cazul celorlalte motive ale contestaţiei: neanalizarea criticii în legătură cu reţinerea instanţei de apel a obligaţiei contestatoarei de a se adresa cu o cerere în baza Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 578 mp; posibilitatea restituirii în natură a unei porţiuni de teren şi, omisiunea instanţei de recurs de a constata că în condiţiile nevalabilităţii titlului statului, nu se putea transmite valabil în favoarea pârâtului dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 578 mp.
Din interpretarea contestaţiei în anulare se observă că A.E. tinde de a provoca rejudecarea căii de atac, prin transformarea contestaţiei în anulare în recurs, fiind, în realitate recurs la recurs, aspect nepermis atât timp cât unul dintre principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.
Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare formulată de A.E. se priveşte ca nefondată şi va fi respinsă în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată la 200 RON cheltuieli de judecată către intimatul D.M. reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 6632 din 26 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de contestatoarea A.E.
Obligă pe contestatoare la 200 RON către intimatul D.M. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4692/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4520/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
