ICCJ. Decizia nr. 4702/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 545 din 22 septembrie 2003, la Judecătoria Bozovici reclamanta Z.P. a chemat în judecată pe pârâta N.P. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească drepturile succesorale, în cote indivize, care se cuvin reclamantei și pârâtei după defuncta P.N., din masa succesorală descrisă în C.F. Prilipeț și să se dispună intabularea dreptului de proprietate a cotelor-părți, în cartea funciară a Judecătoriei Bozovici, județul Caraș Severin.
Prin sentința civilă nr. 387 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Bozovici s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a dovedit acceptarea expresă sau tacită a succesiunii numitei P.N.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 387 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Bozovici a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar a constatat că P.N. a decedat la 23 ianuarie 1987, iar reclamanta nu a dovedit că ar fi acceptat moștenirea în mod expres sau tacit. Singurele probe administrate de reclamantă au fost hotărârile judecătorești care îi consfințeau irevocabil doar vocația succesorală (sentința civilă nr. 139/2002 a Judecătoriei Bozovici rămasă irevocabilă prin decizia nr. 369/2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă) și cererea depusă la Comisia de fond funciar, care, pretinde reclamanta, ar fi repus-o în termen de acceptare a succesiunii și cu privire la casa cu nr. 323 înscrisă în C.F. Prilipeț. Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/21991 sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate întrucât terenurile care au aparținut autorilor lor nu s-au găsit în circuitul civil la data decesului acestora, însă, în speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie succesiunea asupra unei case și nu asupra unor terenuri, aflate sub incidența Legii nr. 18/1991
Reclamanta Z.P. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă susținând, în esență, că atât judecătoria cât și curtea de apel au interpretat greșit dispozițiile legale deoarece acceptarea succesiunii referitoare la imobilul în discuție era imposibilă, la data deschiderii succesiunii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 4/1974, Legii nr. 58/1974 și Legii nr. 59/1974 și că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 12 (devenit ulterior art. 13 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 35 și urm. din Legea nr. 18/1991).
Un alt motiv de recurs se referă la probatoriile solicitate de reclamantă, în apel, asupra cărora curtea nu s-a pronunțat.
De asemenea, reclamanta mai arată că i s-a încălcat dreptul la apărare întrucât la data când s-a judecat cauza a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare însă curtea de apel nu a acordat acest termen, ba mai mult, a soluționat cauza fără acordarea unui termen pentru a se depune concluzii scrise.
în raport de aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și a sentinței civile 387/2003 a Judecătoriei Bozovici, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, analizând lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, constată că în apelul declarat de reclamantă aceasta a solicitat administrarea de probe și anume înscrisurile existente deja la dosarul de fond, administrarea probei testimoniale, în apel, și eventual administrarea altor probe care vor rezulta din dezbateri. Dosarul nr. 967/2004 a avut un prim termen la Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, la 1 martie 2004, când s-au comunicat pârâtei motivele de apel și s-a acordat termen la data de 5 aprilie 2004, la cererea mandatarului pârâtei, pentru pregătirea apărării.
Ulterior, la 29 martie 2004, pârâta a depus la dosar întâmpinare care nu a fost comunicată reclamantei-apelante, iar la termenul din 5 aprilie 2004, în lipsit părților, s-a soluționat dosarul pronunțându-se, în aceeași zi, decizia nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă .
Astfel fiind, Curtea constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul, fără să comunice reclamantei apelante întâmpinarea depusă, în termen legal, de pârâta intimată, și fără să se pronunțe asupra cererii privind administrarea probelor în apel.
De asemenea, în apel, s-a încălcat și dreptul la apărare al reclamantei întrucât, soluționându-se cauza în lipsa acesteia, deși avea avocat ales, nu s-a amânat pronunțarea pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.
în raport de considerentele de mai sus, Curtea constată că motivele de recurs privind nepronunțarea asupra probatoriilor solicitate și încălcarea dreptului la apărare sunt fondate și în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a admis apelul, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
în fond după casare, curtea de apel va analiza și celelalte motive de recurs invocate de reclamantă, ca apărări de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4713/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4729/2005. Civil → |
|---|
