ICCJ. Decizia nr. 4525/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 16 octombrie 2003, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâta P.T., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină și pașnică posesiune suprafața de teren înscrisă în C.F. Tăuții de Sus, cu rectificarea cărții funciare, prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta ocupă fără drept terenul, care a aparținut părinților reclamantului.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 6503 din 27 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Baia Mare, care a reținut autoritatea lucrului judecat față de sentința civilă nr. 6609 din 02 octombrie 2002, prin care s-a constatat că asupra terenului în suprafață de 142 mp înscris în C.F. Tăuții de Sus pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune și s-a dispus intabularea dreptului ei de proprietate în cartea funciară.
Sentința a fost menținută prin respingerea apelului și recursului declarate de reclamant.
La termenul de judecată din 27 noiembrie 2003, reclamantul a învederat instanței de fond că prin prezenta acțiune el revendică suprafața de teren obținută de pârâtă prin sentința civilă nr. 6609/2002 a Judecătoriei Baia Mare.
Instanța a constatat existența triplei identități în prezenta cauză și cea finalizată prin sentința civilă nr. 6609/2002, anume de părți, întrucât reclamantul și pârâta au figurat în ambele procese, de obiect al cererii de chemare în judecată, care este dreptul de proprietate privind aceeași suprafață de teren și de cauză, întrucât principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția este același.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 591 din 11 martie 2004.
în considerentele deciziei s-a învederat că cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ. privind excepția autorității lucrului judecat sunt îndeplinite.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cerând casarea ei și admiterea acțiunii sale de revendicare. El invocă faptul că pârâta a folosit abuziv terenul, fără a avea drept de proprietate asupra lui, a construit pe teren o casă fără a obține autorizație de construire.
Recursul reclamantului este nefondat.
Prin sentința civilă nr. 6609 din 02 octombrie 2002 a Judecătoriei Baia Mare s-a constatat că pârâta din prezentul litigiu, reclamanta în cauza evocată, a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 142 mp, înscris în C.F. Tăuții de Sus, cu număr topografic nou 4501 _i s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei în cartea funciară.
Pârât în litigiu amintit, reclamantul-recurent, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 6609/2002, a introdus prezenta acțiune în revendicare împotriva pârâtei, precizând la un termen de judecată că revendică suprafața de teren obținută de pârâtă prin sentința civilă nr. 6609/2002.
Autoritatea lucrului judecat, excepție corect reținută de instanță, reglementată în art. 1201 C. civ. , are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Prin urmare, principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală investită, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.
Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni, în cauză acesta fiind recunoașterea calității de proprietar asupra bunului și predarea posesiunii acestuia.
împrejurarea că pe terenul pretins și obținut de intimată prin prescripție achizitivă, aceasta a edificat o construcție fără a avea autorizație, nu constituie un argument în sprijinul recursului declarat de recurent, lipsa autorizației poate fi o contravenție sancționată de autoritățile competente.
Se conchide că recursul este nefondat pentru motivele expuse și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4513/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4517/2005. Civil → |
|---|
