ICCJ. Decizia nr. 4513/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 5 februarie 204, reclamanta V.A.A., în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Vrancea și Primăria comunei Suraia, a solicitat instanței repunerea în termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a adresat autorităților competente în temeiul Legii nr. 18/1991, apoi în temeiul Legii nr. 1/2000, fără a obține restituirea întregii suprafețe la care era îndreptățită, iar pentru că a așteptat răspunsul la ultima cerere, a pierdut termenul de depunere a notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 83 din 28 februarie 2004, a respins cererea reclamantei, reținând existența excepției autorității lucrului judecat față de sentința civilă nr. 137 din 2 iunie 2003 a aceluiași tribunal.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 83/2004 a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 535/A din 20 aprilie 2004, cu motivarea existenței autorității lucrului judecat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta. Ea susține că depășirea termenului legal de depunere a notificării s-a datorat tergiversării de către comisia de fond funciar a rezolvării cererii sale, care i-a comunicat rezultatul negativ după 3 ani de la formularea cererii, apoi nu există autoritatea de lucru judecat, greșit reținută de instanță, și a depus la dosar acte noi neanalizate de instanță.
Recursul declarat de reclamantă nu este întemeiat.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privitor la care recurenta a solicitat repunerea în termen, este un termen imperativ, sancțiunea nerespectării lui este decăderea, adică pierderea dreptului de a îndeplini actul de procedură, în afară de cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, prevede art. 103 C. proc. civ.
Recurenta, căreia îi revenea sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ., nu a făcut dovada împrejurării mai presus de voința ei care a împiedicat-o să trimită notificarea. Nu constituie o împrejurare obiectivă, la care se referă art. 103 C. proc. civ., întârzierea de peste 3 ani a răspunsului la cererile repetate formulate de recurentă pe temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, ea avea posibilitatea trimiterii notificării până la 14 februarie 2002 fără a aștepta rezultatul demersurilor sale, iar înscrisurile depuse la dosar, privitor la care recurenta reproșează instanței că nu le-a analizat, nu constituie probe în sprijinul cererii de repunere în termen.
în dezacord cu susținerile recurentei, în cauză operează excepția puterii lucrului judecat prevăzută în art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., corect reținută de instanță, față de sentința civilă nr. 137 din 2 iunie 2003 a Tribunalului Vrancea, menținută în apel prin decizia nr. 139 din 8 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă.
în sentința evocată s-a reținut că prin cererea înregistrată sub numărul 672/C/2003, recurenta a solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei Suraia, repunerea în termen în vederea depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenurile revendicate. Această cerere, motivată pe întârzierea de peste 3 ani a comunicării răspunsului de la Prefectura Vrancea, a fost respinsă ca neîntemeiată, existând în cele două cauze (dosarul nr. 672/C/2003 și prezentul dosar al primei instanțe nr. 47/C/2004) elementele de identitate care caracterizează lucrul judecat același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, figurând în aceeași calitate.
Reținând existența acestei triple identități, instanța a admis excepția și a respins acțiunea recurentei reclamante, soluția fiind legală și temeinică, cu consecința respingerii recursului ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4729/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4525/2005. Civil → |
|---|
