ICCJ. Decizia nr. 4762/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4762
Dosar nr. 21593/200.
Şedinţa publică din 2 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 27 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de I.A. împotriva pârâtului B.M., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4718 din 17 septembrie 1997 cu Biroul Notarului Public P.S., cu privire la apartamentul nr. 46 situat în imobilul din Bucureşti, pentru autoritate de lucru judecat.
S-a reţinut că aceeaşi cerere a reclamantei, îndreptată împotriva aceluiaşi pârât şi având acelaşi obiect şi cauză a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 96 din 14 februarie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V–a civilă, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că pârâtul a respectat dispoziţiile art. 969 C. civ., în sensul că şi-a îndeplinit obligaţia de plată a sumei de 35 milioane lei, sumă care la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, 17 septembrie 1997, constituie un preţ serios, acesta fiind determinat de părţi cu bună-credinţă, astfel că nu se poate susţine cu temei că au fost încălcate prevederile art. 1303 C. civ. S-a constatat că prin acţiunea de faţă reclamanta reiterează aceeaşi cerere, ce nu poate fi primită în raport de prevederile art. 1201 C. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1983 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
S-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicaţia în speţă a dispoziţiilor privitoare la autoritatea de lucru judecat, existând în speţă tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de faţă susţinând numai că în cea de a doua acţiune cauza este diferită de prima acţiune, întrucât pe lângă preţul neserios şi nesincer invocat, acţiunea se întemeiază şi pe dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 87/1994, privind combaterea evaziunii fiscale.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Prin recursul de faţă se contestă numai unul din elementele care fundamentează excepţia autorităţii lucrului judecat, astfel cum este reglementată prin art. 1201 C. civ. şi reţinută de instanţe şi anume cauza. Prin urmare şi recurenta a achiesat la incidenţa în cauza de faţă în raport cu pricina judecată anterior a identităţii de părţi şi obiect.
Răspunsul la motivul invocat de recurs redat poate fi dat numai avându-se în vedere noţiunea şi definirea cauzei, ca element al autorităţii lucrului judecat şi dacă textul la care s-a făcut referire, art. 1201 C. civ. se referă expres la cauză, atunci când determină condiţiile autorităţii lucrului judecat, nu definiţia legală a acestui concept.
Din dispoziţiile legale care se referă la acesta, altele decât art. 1201 C. civ., cum sunt prevederile art. 163 C. proc. civ., art. 164 C. proc. civ. şi art. 294 C. proc. civ. se poate desprinde concluzia că legiuitorul are în vedere temeiul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii. Acesta nu poate fi analizat decât în raport de scopul către care se îndreaptă voinţa celui care reclamă în justiţie, căci nimeni nu se adresează justiţiei fără un scop, orice pretenţie tinzând la un anumit rezultat.
Şi dacă în speţă este limpede că reclamanta a urmărit prin cele două acţiuni să obţină constatarea nulităţii aceluiaşi act de înstrăinare, rezultă că identitatea de cauză s-a realizat pe deplin. Dar nu numai sub aspectul arătat, ci şi al temeiului juridic al pretenţiilor formulate, pentru că în unele acţiuni se justifică nulitatea prin existenţa unui preţ neserios, fiind invocat astfel art. 1303 C. civ. Este adevărat că în cea de a doua acţiune, ce formează obiectul recursului de faţă sunt invocate şi prevederile art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Dar, acestea nu se constituie în temei juridic al acţiunii, care rămâne acelaşi text, art. 1303 C. civ., pentru că aceste dispoziţii prevăd anumite consecinţe ale actului încheiat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, fără a afecta legalitatea şi temeinicia convenţiei realizate între părţi.
Aşa fiind, rezultă că instanţele au hotărât corect că cea de a doua acţiune, ce formează obiectul recursului de faţă, are aceeaşi cauză cu cea precedentă, în care s-a dat o hotărâre irevocabilă, astfel că în mod temeinic s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 1201 C. civ.
În consecinţă, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 1983/A din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4783/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4760/2005. Civil → |
|---|
