ICCJ. Decizia nr. 4778/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4778
Dosar nr. 26590/1/2005
nr. vechi 10128/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 472 din 9 octombrie 2002 pronunţată în dosarul nr. 209/2002 a respins, ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a admis acţiunea reclamanţilor H.M., ş.a., formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC A.A. SA, prin lichidator judiciar SC S.B.C. SRL şi, drept consecinţă, a obligat pe pârâţi să restituie reclamanţilor în natură terenurile în suprafaţă de 46.417 mp înscrise în C.F. Sânvăsii nr. ord. A+4, nr. top 176, casă şi curte în suprafaţă de 9.326 mp şi C.F. Sânvăsii nr. ord. A+4, nr. top 175/1, 175/2, 175/3, grădina în suprafaţă de 37.091 mp.
Pentru a pronunţa hotărârea menţionată prima instanţa a reţinut următoarele:
Primarul comunei Găleşti, prin dispoziţia nr. 65/2001, a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 cu motivarea că unitatea deţinătoare este SC A. SA Acăţări.
La rândul ei, societatea a comunicat reclamanţilor că nu are în proprietate terenuri, societatea fiind în lichidare judiciară.
În atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul finanţelor. Drept urmare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român este neîntemeiată.
Pe fondul pricinii s-a reţinut că autoarea reclamanţilor, K.N.M. a avut în proprietate imobilele solicitate a fi restituite în proprietate, imobile trecute în proprietatea statului în 1945 şi folosite de SC A. SA Acăţări, succesoarea I.A.S. Acăţări.
Societatea, prin lichidatorii judiciari, a restituit în natură clădirile existente pe terenul în litigiu, arătând că terenurile nu au fost în proprietatea sa.
Mai arată instanţa că potrivit adresei nr. 788 din 4 iunie 2002 a Primăriei comunei Găleşti, terenurile în litigiu nu fac obiectul Legii nr. 18/1991 republicată, ori a Legii nr. 1/2000.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, investită cu soluţionarea apelului declarat de D.G.F.P. în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei arătate, prin Decizia nr. 256/A din 1 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 1238/2002/C, a respins calea de atac, ca nefondată, pentru considerentele ce succed.
Raportat la prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Statul Român are calitatea procesuală pasivă în cauză, faţă de împrejurarea că reclamanţii au parcurs procedura administrativă prealabilă, din care a rezultat că terenul nu se află în patrimoniul societăţii comerciale ori a primăriei.
Împotriva deciziei a declarat recurs D.G.F.P. Mureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, Decizia este criticată pentru motivele ce succed.
Deşi instanţa de control reţine corect că unitatea deţinătoare este societate comercială, obligă recurenta la restituire, cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care restituirea se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
Se invocă, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, şi dispoziţiile art. 10, art. 21 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 69 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia locală în conformitate cu care primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna în care a fost ales.
Pe de altă parte, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi obligat la restituire în natură, ci doar la măsuri reparatorii prin echivalent, conform capitolelor 4 şi 5 din Legea nr. 10/2001.
Intimaţii, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, a reţinut următoarele:
Reclamanţii, în calitate de succesori ai proprietarei tabulare a imobilelor în litigiu, preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1959 şi a legii privind reforma agrară, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au notificat Primăria comunei Găleşti.
Prin dispoziţia nr. 66 din 26 septembrie 2001 primarul comunei Găleşti a respins cererea de restituire în natură a imobilelor cu motivarea că unitatea deţinătoare este SC A. SA Acăţări, ferma Sânvăsii.
Reclamanţii au solicitat imobilele şi de la societatea indicată a fi unitate deţinătoare, care a comunicat că terenurile nu au fost în proprietatea sa şi că se află în procedura lichidării judiciare.
Prin sentinţa civilă nr. 3130 din 4 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 1529/2001 s-a dispus dizolvarea societăţii comerciale, închiderea procedurii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991, ca urmare a constatării falimentului, şi radierea SC A. SA Acăţări din evidenţele Oficiului registrului comerţului Mureş.
Drept urmare, a încetat capacitatea de exerciţiu a unităţii deţinătoare.
Primăria comunei Găleşti a comunicat instanţei că terenurile în litigiu nu fac obiectul legilor fondului funciar.
În atare situaţie au devenit aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora, după ce în prealabil a fost notificată primăria, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată.
În cauza de faţă, unitatea deţinătoare a fost identificată, dar urmare a falimentului, şi-a încetat activitatea prin dizolvare.
Cum primăria nu a identificat o altă unitate deţinătoare, calitate pe care şi ea, la rândul ei şi-a declinat-o, corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 din lege.
Aliniatul (3) al art. 26 din legea de reparaţie dă posibilitatea persoanei îndreptăţite să solicite de la stat „restituirea în natură" a bunului.
Faţă de conţinutul textului de lege arătat, susţinerea recurentei, în sensul că statul poate fi obligat doar la măsuri reparatorii prin echivalent, este vădit în contradicţie cu prevederea legală.
Trimiterile făcute de recurent la dispoziţiile legii administraţiei locale sunt inaplicabile în cauza de faţă, câtă vreme legea specială de reparaţie determină procedura administrativă de urmat, în cadrul căreia şi statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitatea de persoană juridică deţinătoare în condiţiile expres prevăzute de lege.
Înalta Curte, constatând că dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Mureş în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 256/A din 1 iunie 2005 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4777/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 483/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
