ICCJ. Decizia nr. 4883/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4883
Dosar nr. 29984/1/2005
nr. vechi: 13369/2005
Şedinţa publică din 18 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea adresată Prefecturii judeţului Călăraşi la data de 23 iulie 2001, reclamanta H.F. a solicitat măsurii reparatorii, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin echivalent pentru un imobil situat in municipiul Călăraşi, compus din teren de 672 mp şi construcţii de 166 mp imobil expropriat de la antecesoarea reclamantei T.M. şi demolat, pe locul acestuia fiind construit hotelul „Călăraşi" aflat în patrimoniul SC B. SA.
Ca răspuns la notificare, Primarul municipiului Călăraşi a emis dispoziţia nr. 6748 din 18 noiembrie 2004, prin care a stabilit că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent în suma de 565.394.000lei, putând opta pentru acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau pentru acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Împotriva acestei dispoziţii reclamanta a formulat o contestaţie înregistrată sub nr. 12 din 5 ianuarie 2005 la Tribunalul Călăraşi.
Reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, Municipiul Călăraşi prin primar, Prefectura judeţului Călăraşi, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat, în principal, obligarea acestora la plata unor despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit printr-o expertiză iar în subsidiar, obligarea la acordarea uneia dintre măsurile propuse prin dispoziţie, dar la o valoare stabilită prin expertiză.
Prin sentinţa civilă nr. 267 din 25 aprilie 2005, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor Ministerului Finanţelor Publice şi Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Prefecturi Călăraşi şi a admis în parte contestaţia reclamantei în contradictoriu cu Primarul municipiului Călăraşi. S-a dispus modificarea valorii echivalente a imobilului compus din teren de 640 mp şi construcţie de 249,99 mp, situat în Călăraşi, valoarea stabilită în art. 1 din dispoziţia atacată la 565.394.000lei în sensul majorării ei la 1.085.962.000lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale actului atacat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, imobilul pentru care reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti a fost expropriat prin Decretul nr. 226/1978 fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001 şi nu cel al art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege. Întrucât persoana deţinătoare a imobilului este Primăria municipiului Călăraşi, instanţa a stabilit că Primarul este singura persoană cu calitate procesuală în cauză, iar valoarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei este cea stabilită prin expertiza efectuată de expertul M.C., respectiv diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului identificat din care s-a scăzut valoarea actualizată a despăgubirilor de 40.960 lei încasate de antecesoarea reclamantei la momentul exproprieri.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 647/A din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Apelul nu a fost motivat şi instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., constatând că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru neacordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri băneşti, despăgubiri ce i se cuvin în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001.
Recursul reclamantei este fondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta este succesoare, în calitate de fiică a proprietarei imobilului notificat, respectiv T.M., conform certificatului de moştenitor nr. 39 din 27 aprilie 1998. La rândul său, mama reclamantei moştenise imobilul de la mătuşa sa I.P.M., conform certificatului de moştenitor nr. 146/1966.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 226/1978, în scopul construirii unui hotel, lucrare care s-a şi realizat. Din anexa la acest decret rezultă că imobilul era situat în Călăraşi, şi era compus din teren de 640 mp şi suprafaţă construită de 272,64 mp respectiv locuinţa, garaj şi magazie, aşa cum a fost identificat, pe baza planurilor de la momentul exproprierii, prin expertiza efectuată de ing. M.C.
În prezent, pe locul imobilului expropriat se află hotelul „Călăraşi", motiv pentru care reclamanta a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri băneşti.
Instanţele care s-au pronunţat în cauză au stabilit corect că situaţia imobilului se încadrează în prevederile art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001, respectiv construcţiile expropriate au fost demolate integral şi pe teren s-au realizat lucrări de interes public, acestea ocupându-l integral.
Este adevărat că, la momentul emiterii dispoziţiei, legea prevedea ca măsuri reparatorii prin echivalent cele două forme propuse reclamantei la art. 2.
Legea a fost însă modificată şi completată prin Legea 247/2005 care cuprinde dispoziţii de imediată aplicare. Aceste dispoziţii sunt obligatorii, neputând fi ignorate de instanţe.
Astfel Legea nr. 10/2001 republicată cuprinde în art. 1 alin. (2) şi art. 11 alin. (8) posibilitatea reclamantei de a opta pentru despăgubiri băneşti, în condiţiile prevăzute de text, ceea ca face ca solicitarea reclamantei să fie admisibilă.
Este adevărat că, în cererea de recurs, reclamanta a indicat textul art. 24 alin. (2) din redactarea anterioară a legii modificate, dar esenţial este obiectul cererii şi temeiul legal invocat.
Ori, cererea reclamantei conţine opţiunea sa pentru despăgubiri băneşti, astfel că instanţa este obligată să facă încadrarea legală, raportat şi la situaţia juridică a imobilului în litigiu.
În consecinţă, pentru considerentele expuse se va admite recursul şi se va modifica art. 2 al dispoziţiei atacate în sensul celor de mai sus [art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1), (2), (3) şi art. 314 C. proc. civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta H.F., împotriva deciziei nr. 647/A/ din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Admite apelul declarat de reclamanta H.F. împotriva sentinţei civile nr. 267 din 25 aprilie 2005 a Tribunalului Călăraşi pe care o schimbă în parte în sensul că modifică şi articolul 2 din Dispoziţia nr. 48 din 18 noiembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Călăraşi.
Constată că reclamanta H.F. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, conform art. 11 alin. (8) din Legea 10/2001, republicată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4777/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
