ICCJ. Decizia nr. 4905/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4905
Dosar nr. 10310/1/2005
Nr. vechi 2482/2005
Şedinţa publică din 19 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 16 martie 2004, sub nr. 1669 din 16 martie 2004, reclamanţii Z.M. şi Z.D. au chemat în judecată pârâta Prefectura Judeţului Dâmboviţa, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să-i soluţioneze notificarea nr. 165/2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul (casă şi teren în suprafaţă de 374 mp) situat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, imobil pe care l-a avut în proprietate şi care le-a fost luat în mod abuziv în anul 1974.
Prin sentinţa civilă nr. 610 din 15 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a admis cererea formulată de reclamanta Z.M. şi s-a constatat că aceasta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă şi teren aferent în suprafaţă de 374 mp situate în Târgovişte.
La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere probele administrate, faţă de care a reţinut următoarele:
Motivarea pârâtei de respingere a notificării pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat este contrară atât actelor dosarului cât şi dispoziţiilor legale incidente speţei.
Reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 11 septembrie 1967.
În cauză sunt incidente dispoziţiile pct. 3.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în sensul că faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare fără titlu.
Constatându-se că pe teren au fost edificate blocuri de locuinţe, s-a făcut aplicarea Legii nr. 10/2001, dispunându-se în sensul arătat.
Pârâta a formulat apel împotriva sentinţei de fond, criticând-o sub aspectul greşitei aplicări a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care soluţionează numai notificările care au avut ca obiect imobile cu destinaţie de construcţii. În dispoziţiile art. 10.2 din lege se arată că pentru teren nu pot fi acordate despăgubiri băneşti, ci una din măsurile reparatorii prevăzute de art. 9 alin. (2).
Prin Decizia nr. 12 din 5 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul, reţinându-se că în ceea ce priveşte faptul că apelanta acordă măsuri reparatorii numai pentru construcţii, Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincţie între construcţii şi terenuri.
Împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă.
Recurenta nu are competenţa legală de a soluţiona notificările referitoare la terenuri şi în consecinţă nu poate fi obligată la acordarea de despăgubiri băneşti pentru această categorie de imobile, art. 9 alin. (2), art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 10.2 din HG nr. 438/2003.
Se mai susţine că în baza acestor dispoziţii legale notificarea reclamantei a fost înaintată în copie Primăriei Municipiului Târgovişte, competentă să soluţioneze capătul de cerere referitor la teren.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată) în vigoare la data soluţionării cauzei, notificările prin care persoana îndreptăţită solicită acordarea de despăgubiri băneşti sau optează pentru despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-au aflat imobilul preluat în mod abuziv.
Acest drept al persoanei îndreptăţite trebuie privit în ansamblul Legii nr. 10/2001, respectiv relativ la situaţiile în care aceasta poate să solicite despăgubiri băneşti prin notificare adresată prefecturii.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că în cazul imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Art. 10 alin. (8) din aceeaşi lege prevede că în situaţia de la alin.1 (mai sus arătată), măsurile reparatorii în echivalent sunt cele prevăzute la art. 9 [alin. (2)], la alegerea persoanei îndreptăţite.
Art. 9 alin. (2) prevede ca măsuri reparatorii prin echivalent titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori alte bunuri sau servicii oferite în compensare.
Printre măsurile reparatorii în echivalent nu sunt prevăzute, prin urmare, despăgubirile băneşti.
Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (nemodificată) prevedea că în cazul imobilelor cu destinaţie de locuinţe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub formă de despăgubiri băneşti, persoana îndreptăţită putând opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Prin urmare, sunt avute în vedere imobilele cu destinaţia de locuinţă, iar din coroborarea dispoziţiilor art. 20 şi art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege rezultă că sunt vizate imobile care sunt deţinute în fapt, deşi care există, iar din diverse motive nu pot fi restituite.
Pe de altă parte, textele legale la care s-a făcut referire au în vedere „deţinătorii imobilelor".
Prin urmare, legiuitorul a reglementat diferit situaţia imobilelor demolate ( cu un teren ocupat), art. 10 alin. (2), alin. (8) şi (9) şi situaţia imobilelor care „sunt deţinute", art. 20 şi art. 24 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.
Având în vedere aceste dispoziţii încălcate de instanţe, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul declarat de pârâtă şi prin care se invocă lipsa de calitate procesuală este întemeiat.
Făcând aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat, în limitele fixate, şi să modifice Decizia recurată.
Pentru aceleaşi considerente şi cu aplicarea art. 296 C. proc. civ., se va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, care va fi schimbată în parte, în sensul respingerii cererii reclamanţilor referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 374 mp din Târgovişte, în contradictoriu cu pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
De altfel, după cum a susţinut şi recurenta, s-a înaintat notificarea către Primăria Municipiului Târgovişte pentru soluţionare în ceea ce priveşte terenul.
Date fiind limitele de soluţionare a recursului generate de criticile formulate şi faţă de cele reţinute mai sus, se vor păstra celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la construcţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa împotriva deciziei civile nr. 12 din 5 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Modifică Decizia.
Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 610 din 15 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmboviţa.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că:
Respinge cererea reclamanţilor referitoare la măsurile reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 374 mp din Târgovişte, în contradictoriu cu pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la construcţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 486/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
