ICCJ. Decizia nr. 4952/2005. Civil. Executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4952
Dosar nr. 11992/2004
Şedinţa publică din 7 iunie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Obiectul cererii de faţă îl constituie cererea formulată de executorul judecătoresc pentru încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 1871 din 18 mai 1998 a Judecătoriei Mediaş.
Prin încheierea nr. 169 din 24 ianuarie 2003, Judecătoria Mediaş a admis cererea, soluţie menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia nr. 164/A din 5 februarie 2004, a respins apelul debitorului Ş.A.
Încheierea primei instanţe s-a dat în Camera de consiliu, fără citarea părţilor, potrivit art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia încuviinţării silite fiind, fără echivoc, necontencioasă.
Conform art. 721 C. proc. civ. „Dispoziţiile codului de faţă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă…", iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt „Dispoziţiile generale privitoare la procedurile necontencioase", astfel că norma din art. 3731 C. proc. civ. se interpretează celei din art. 331-339 C. proc. civ.
Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii dată de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal...", iar dispoziţia art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „instanţa de executare este judecătoria…", care „încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în Camera de consiliu, fără citarea părţilor" [art. 3731 alin. (2].
Norma imperativă relativă la compunerea instanţei de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data judecării în primă instanţă şi în apel.
Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceeaşi lege atribuie şi judecătorului stagiar competenţa soluţionării cererii de încuviinţare a executării silite şi a celei de investire cu formulă executorie.
Ambele proceduri intermediare, între faza judiciară a procesului civil şi faza executării silite, sunt necontencioase şi caracterizate printr-o examinare sumară a titlului, nu printr-o judecată, limitându-se la un control formal de legalitate al acestuia.
Aşadar, soluţionarea cererii de către un judecător (chiar şi stagiar) nu poate să atribuie competenţa judecării apelului curţii de apel, iar când cererea se soluţionează de preşedintele instanţei, apelul să rămână de competenţa tribunalului [art. 339 alin. (3) teza I C. proc. civ.].
O asemenea divizare a competenţei judecării apelului în aceeaşi cerere nu poate fi primită, fiind în contradicţie cu principiul unicităţii căilor de atac, astfel că formularea din art. 339 alin. (3) C. proc. civ. „apelul împotriva încheierii date de preşedintele judecătoriei" trebuie interpretată nu exclusivist literal, ci, în primul rând, sistematic şi teleologic.
În consecinţă, apelul a fost judecat de o instanţă necompetentă, Curtea de Apel Alba Iulia, ceea ce atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, conform art. 3126 C. proc. civ., Tribunalului Sibiu, pentru judecarea apelului contra încheierii nr. 169 din 24 ianuarie 2003 a Judecătoriei Mediaş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitorul Ş.A. împotriva deciziei civile nr. 164/A din 5 februarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia pe care o casează şi trimite cauza la Tribunalul Sibiu pentru soluţionarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8175/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8171/2005. Civil → |
|---|
