ICCJ. Decizia nr. 5012/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 18 martie 2003, reclamantul S.I. a solicitat ca pârâtul V.G. să fie obligat să-i permită trecerea pe drumul de acces existent, conform actelor legale ale celor două proprietăți și să desființeze gardul care blochează trecerea.
A arătat reclamantul că prin decizia nr. 2353 din 22 decembrie 1997 a Tribunalului Dâmbovița s-a dispus partajarea imobilelor situate în comuna Iedera, sat Iedera de Jos, între acesta și S.C.A., care, ulterior, a vândut proprietatea sa pârâtului V.G., care a inclus în mod nelegal în corpul terenului și drumul de acces. Reclamantul a precizat totodată că drumul de acces este consfințit atât de amplasamentul, plan și delimitare a bunului imobil întocmit de tehnic S.G. cât și de raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar A.S.
Judecătoria Moreni a respins acțiunea reclamantului prin sentința civilă nr. 727 din 12 septembrie 2003, reținând că din coroborarea depozițiilor martorilor audiați în cauză cu înscrisurile depuse la dosar și potrivit concluziilor expertizei judiciare efectuate de exp. ing. R.G. rezultă că terenul cumpărat de pârât nu este grevat de sarcini sau servituți, între proprietățile reclamantului și pârâtului neexistând o cale de acces.
Prin decizia nr. 343 din 12 februarie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii instanței de fond, a schimbat în întregime sentința atacată, iar pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul să lase liberă calea de acces la imobilul proprietatea reclamantului situat în comuna Iedera, sat Iedera de Jos, astfel cum a fost delimitată prin schița-anexă la raportul de expertiză R.G. și să desființeze gardul amplasat pe respectiva alee.
Instanța de apel a reținut în esență că în speță nu s-a pus problema constituirii unei servituți de trecere întrucât calea de acces exista, proprietarul acesteia fiind reclamantul.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul arătând că după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză între imobilele în speță nu a existat niciodată o cale de acces.
Recursul este nefondat.
Recurentul-pârât a cumpărat terenul de la S.A. potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1492 din 25 iunie 2002, în cuprinsul căruia se menționează că la sud imobilul are ca vecinătate un drum de acces.
Totodată, din schița-anexă la raportul de expertiză întocmit de A.S., în temeiul căruia s-a realizat partajarea averii succesorale rămase după defuncta S.E. între intimatul-reclamant și S.A., reiese că există un drum de acces, care nu este cuprins în loturile atribuite comoștenitoarei S.A. De asemenea, potrivit completării la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar R.G. în dosarul instanței de apel nr. 8569/2004, din măsurarea terenului pârâtului V.G. a rezultat că acesta stăpânește o suprafață mai mare decât cea cumpărată de la S.A.
Prin urmare, în mod abuziv recurentul-pârât, care nu era proprietarul căii de acces a îngrădit trecerea intimatului-reclamant prin ridicarea unui gard și montarea unei porți.
Pentru cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, recurentul-pârât a fost obligat la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000.000 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5003/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4994/2005. Civil → |
|---|
