ICCJ. Decizia nr. 4994/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 9860 din 27 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoaras-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva pârâților I.M., I.I. și I.A. și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 84 din 14 mai 1996 încheiat între U. Timișoara și pârâta I.M.
S-a mai dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în Timișoara, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 10.026.390 lei cu titlu de chirie și majorări de întârziere pentru perioada iulie 2000-martie 2003 precum și 156.000 lei cheltuieli de judecată.
Au fost respinse ca prescrise pretențiile reprezentând chiria restantă pentru perioada 1 iulie 1999-17 iulie 2000.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între pârâta I.M. și fosta RA U. Timișoara s-a încheiat contractul de închiriere nr. 84 din 14 mai 1996 pentru apartamentul în litigiu. In contract au fost înscriși ca titulari de drepturi locative proprietarii și ceilalți pârâți.
Pârâții nu și-au îndeplinit obligația de a achita lunar chiria stabilită în contract astfel că pentru perioada iulie 1999-martie 2003 au acumulat un debit în sumă de 6.836.175 lei chirie și 2.861.055 lei majorări de întârziere.
Potrivit art. 24 lit. b) din Legea nr. 114/1996, în cazul în care chiriașul nu a achitat chiria pe trei luni consecutive, locatorul poate cere rezilierea contractului de închiriere.
Instanța de fond a admis în parte pretențiile bănești ale reclamanților pentru suma de 10.026.390 lei aferentă perioadei iulie 2000-martie 2003, considerând că pentru perioada 1 iulie 1999-17 iulie 2000 dreptul la acțiune al reclamanților este prescris în baza art. 12 și art. 21 din Decretul nr. 167/1958.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 415 din 18 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamanților cu motivarea că somația adresată pârâților pentru plata chiriei restante și a majorărilor de întârziere nu are caracterul unui act de întrerupere a termenului de prescripție, față de cazurile limitativ, prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
La termenul prevăzut de lege, în contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenții susțin în esență că, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă deoarece debitorii au fost puși în întârziere prin somația adresată pentru a achita debitul aferent perioadei iulie 1999-martie 2003.
Recursul declarat nu este fondat.
Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă prevede în mod expres și limitativ cazurile de întrerupere a curgerii termenului de prescripție a dreptului la acțiune: introducerea unei cereri de chemare în judecată, recunoașterea făcută de debitor și un act ce marchează începerea executării.
Adresa recurentei reclamante Primăria Municipiului Timișoara cu nr. 1352 din 11 februarie 2003 către debitori nu se încadrează în cazurile de întrerupere a prescripției prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
Prin acest demers debitorii sunt înștiințați să achite debitul, în caz contrar urmând a fi acționați în judecată, deci această punere în întârziere nu poate fi asimilate nici măcar cu un act de începere a executării.
Față de cele ce preced și considerând că nu sunt incidente cazurile de casare invocate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a fost respins ca nefondat recursul reclamanților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5012/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5002/2005. Civil → |
|---|
