ICCJ. Decizia nr. 5074/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5074

Dosar nr. 20215/1/2005

Nr. vechi 5729/2005

Şedinţa publică din 25 mai 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.A. a formulat notificare în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001, prin care a cerut Primăriei municipiului Constanţa restituirea în natură a imobilului construcţie situat în Constanţa, bis, preluat de stat din proprietatea lui T.B.

Cu adresa nr. 19702 din 14 februarie 2003, Primăria municipiului Constanţa a comunicat solicitantei că imobilul a fost transmis prin HG nr. 343 din 2 mai 2000 din administrarea Consiliului judeţean în administrarea Curţii de Conturi, îndrumând-o să se adreseze arătatei unităţi deţinătoare.

La 12 martie 2003 B.A. a trimis Curţii de Conturi a României o notificare cu acelaşi conţinut, care, prin adresa nr. 1399 din 11 septembrie 2003, i-a comunicat că notificarea a fost formulată după expirarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar cererea de restituire în natură nu poate face obiectul legii de mai sus, întrucât imobilul face parte din domeniul public al statului şi este inalienabil potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, fiind incidente şi prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 în sensul că sunt exceptate de la restituirea în natură imobilele ocupate, printre altele, de instituţii publice, cum este cazul Camerei de Conturi Constanţa, situaţie în care foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora li se pot acorda doar măsuri reparatorii prin echivalent.

La 24 septembrie 2003 B.A. a chemat în judecată Curtea de Conturi Bucureşti cerând anularea dispoziţiei nr. 1399 din 11 septembrie 2003 şi restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 709 mp şi construcţie.

Contestaţia astfel formulată a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 779 din 15 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 163 din 28 ianuarie 2005, prin care a admis apelul declarat de B.A. şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 1399 din 11 septembrie 2003 emisă de Curtea de Apel a României şi a dispus restituirea în natură către B.A. a imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 392,87 mp şi construcţie situată pe teren, identificat prin expertiza efectuată de V.I., aflată la filele 62-66 în dosarul nr. 264/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Curtea de Conturi a României a declarat recurs solicitând casarea deciziei din apel şi păstrarea sentinţei primei instanţe pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 184 din 12 februarie 2002, prin aceea că a dispus restituirea în natură deşi, potrivit textului legal invocat, sunt exceptate de la restituirea în natură a imobilelor ocupate, printre altele, de instituţiile publice, cum este şi cazul recurentei, care funcţionează pe lângă Parlamentul României potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.

De asemenea, se mai arată că, potrivit capitolului I, pct. 29 din lista anexă la Legea nr. 213/1998, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea parlamentul, preşedinţia, guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora alcătuiesc domeniul public al statului şi unităţilor administrativ teritoriale, iar conform art. 16 alin. (4) din lege asemenea bunuri au regimul prevăzut de lege, neputând fi restituite în natură.

Recursul nu este întemeiat.

Într-adevăr, imobilul în litigiu are regimul juridic descris de recurentă, iar potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data soluţionării prezentei cauze în primă instanţă şi în apel „în situaţia imobilelor ocupate de .... instituţii publice ..., necesare continuării activităţilor de interes public ..., foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prezentei legi".

Textul legal citat a fost însă modificat prin Legea nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, având în prezent următorul conţinut:

„ În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public ...., foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 ... din anexa nr. 2 lit. a)....".

Potrivit anexei nr. 2 lit. a) pct. 3, intră sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele ocupate de instituţii publice.

Ca urmare, textul legal astfel cum a fost modificat este de imediată aplicare şi permite restituirea în natură a imobilului în litigiu în condiţiile reglementate, urmând ca, potrivit prevederilor art. 16 alin. (3) şi (4), proprietara să intre în posesia bunului fie în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate, fie în termen de 90 de zile de la data în care va pune la dispoziţia recurentei un alt imobil corespunzător.

În consecinţă, modificarea legii este de natură să determine păstrarea hotărârii instanţei de apel, indiferent de faptul că a fost sau nu pronunţată cu respectarea legii în vigoare la acea dată, astfel că recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr. 163 din 28 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5074/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs