ICCJ. Decizia nr. 5115/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 18 aprilie 2003, reclamanta SC I.T. SRL București a chemat in judecata Direcția Generala a Finanțelor Publice a municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecata să oblige paratele la punerea în aplicare a procesului verbal de control nr. 16215 din 23 august 2001, în sensul acordării facilitaților fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 11/1999, precum și obligarea acestora la plata sumei de 219.766.919 lei.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca prin procesul verbal menționat s-a constatat că societatea comerciala îndeplinește condițiile pentru acordarea de facilitați fiscale și ca beneficiază de reducerea obligațiilor consecutive de plata, iar pârâtele refuza punerea in aplicare și restituirea sumei arătate în petitul cererii.
Prin sentința nr. 6116 din 17 decembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea, în contradictoriu cu pârâta II.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.
Curtea de Apel București, secția a IV a civila, prin decizia nr. 1797 din 24 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă menționata, a anulat sentința atacata și a dispus trimiterea cauzei Tribunalului București, secția de contencios administrativ, spre competenta soluționare.
S-a reținut că procesul verbal de control menționat este un act administrativ.
Drept urmare, raportul substanțial stabilit intre parți este de drept administrativ și , ca atare, raportul procesual având același caracter este de competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.
împotriva acestei din urma hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București.
Pârâta a arătat că împotriva soluțiilor date de organele fiscale cererilor de acordare de înlesniri constituie acte administrative.
împotriva acestora poate fi formulata acțiune in temeiul Legii nr. 29/ 1990 și nu în temeiul prevederilor Codului civil.
Prin urmare, în mod corect a stabilit instanța de control judiciar natura raportului litigios.
însă, modul de formulate a cererii impunea respingerea acțiunii , ca inadmisibila.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibila.
Reclamanta a susținut ca instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, in sensul ca litigiul privește de fapt refuzul pârâtei de a pune in executare procesul verbal și a restitui suma menționată.
în consecință, acțiunea a fost corect întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și art. 1077 C. civ.
în concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta.
Recursurile sunt nefondate.
în sensul vizat de pârâta, inadmisibilitatea invocata ar trebui valorificată ca o excepție privind dreptul la acțiune, sub aspectul temeiului legal, în baza căruia pretenția a fost dedusă judecații.
Or, în acest sens, pretenția reclamantei are acțiune, doar că temeiul legal este altul, respectiv Legea nr. 29/ 1990, în raport de care și competența de soluționare în prima instanța revine tribunalului, așa încât recursul declarat de pârâta se constata a fi nefondat.
Pe de alta parte, reclamanta a dedus judecații nesoluționarea în termen a cererii sale, cu referire la punerea în aplicare a procesului verbal de control.
Or, aceasta pretinsa vătămare într-un drept al sau, de către o autoritate publica, da reclamantei calitatea de subiect de sezina , in temeiul căreia se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Ca atare, este exclusa natura civila a litigiului și atragerea competenței de drept comun, în raport de faptul generator al vătămării dreptului pretins și subiectul implicat, așa încât recursul declarat de aceasta parte se constata a fi nefondat.
Pe de alta parte, competența este de ordine publica, așa încât, în raport de pronunțarea hotărârii de către o instanță necompetenta, în mod corect s-a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.
în consecință, pentru considerentele ce preced, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5131/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5127/2005. Civil → |
|---|
