ICCJ. Decizia nr. 5156/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 februarie 2002 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Consiliul local al Municipiului Câmpina a chemat în judecată Ministerul Culturii și cultelor și Muzeul Național de Artă al României pentru obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie 202 schițe și desene în creion peniță și laviu (29 bucăți mari și restul mici) având ca autor pictorul N.G.
în motivarea acțiunii reclamantul a invocat un contract de vânzare cumpărare autentificat la nr. 1958 din 6 noiembrie 1939 de Judecătoria Mixtă Câmpina prin care Primăria Câmpina reprezentată de primar a cumpărat de la G.N.G., fiul pictorului N.G. 202 bucăți schițe și desen. După cumpărare, obiectele au rămas în depozitul Muzeului Toma Stelian iar în 1950, la înființarea Muzeului Național de Artă al României, au fost preluate de acesta.
Temeiul de drept al acțiunii a fost indicat art. 480 C. civ. și art. 80 din Legea nr. 182/2000.
Tribunalul București prin sentința civilă nr. 495 din 27 iunie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantului în proprietate și posesie 202 schițe și desene care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1958 din 6 noiembrie 1939.
Pentru a motiva această soluție instanța a reținut că reclamantul a dobândit proprietatea bunurilor prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în 1939.
Bunurile au rămas în depozitul Muzeului Toma Stelian, conform anexei la contractul de vânzare-cumpărare iar după înființarea Muzeului Național de Artă al României au fost înregistrate în patrimoniul Secției de artă grafică al acestuia (adresa 341 din 21 ianuarie 2002), muzeul fiind numai administratorul colecției.
Apelul pârâtelor a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că acțiunea reprezintă o cauză de drept civil și nu de contencios administrativ, fiind o acțiune în revendicare bazată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și Legea nr. 182/2000.
Nu s-a primit excepția prescripției achizitive invocată de muzeu de 30 de ani deoarece acest pârât deține bunurile nu în calitate de proprietar ci de administrator, stăpânind bunurile pentru altul nu pentru sine.
Nu s-a primit nici apelul Ministerului Culturii care a invocat lipsa calității procesuale pasive. S-a avut în vedere dispoziția cuprinsă în art. 80 din Legea nr. 182/2000, Comisia Națională a Muzeelor, fără personalitate juridică și a căruia aviz este necesar la restituire, se află în cadrul Ministerului în subordinea căruia se află și Muzeul Național de Artă.
împotriva acestei decizii cei doi pârâți au declarat în termen legal recurs.
în motivarea recursului Muzeul Național a invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. arătând că greșit s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și că nu s-a reținut că deține în administrare de peste 30 de ani bunurile față de care s-a purtat ca un adevărat proprietar.
Ministerul Culturii și Cultelor în recursul său a invocat pct. 5, 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ.
S-a arătat că s-au încălcat dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în preambulul deciziei s-a trecut în mod eronat numele reprezentantului Muzeului Național, consilier juridic G.A. în loc de Ș.A. care în realitate s-a prezentat, G.A. fiind reprezentanta Ministerului Culturii și Cultelor. S-a mai arătat că la momentul judecării apelului reprezentarea Ministerului a fost realizată de consilier juridic A.E.C.
S-au mai invocat neregularități în comunicarea deciziei din care lipsesc paginile 3 și 4.
Recurentul a mai arătat că instanța a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, fără a indica însă în ce constă această schimbare.
S-a criticat și faptul că s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Recursurile sunt nefondate.
Acțiunea a fost corect calificată ca acțiune în revendicare a unor bunuri pentru care reclamantul a prezentat titlu de proprietate valabil împotriva pârâților care nu dețin aceste bunuri în temeiul unui asemenea titlu care să fie opus reclamantului.
Ca urmare au fost corect aplicate dispozițiile legale incidente și indicate în acțiune ca temei de drept. De altfel pârâții nu au indicat dispozițiile legale pretinse a fi încălcate.
Acțiunea în revendicare nu poate fi paralizată de opunerea prescripției achizitive în persoana pârâtului Muzeul de Artă câtă vreme acesta a deținut obiectele în calitate de custode.
Cât privește neregularitățile invocate de pârâtul Ministerul Culturii acestea nu se înscriu în motivul de recurs prevăzut la pct. 5 al art. 304, C. proc. civ. câtă vreme nu s-a putut demonstra vreo vătămare de neînlăturat produsă acestei părți care și-a putut formula apărările pe tot parcursul procesului și exercita căile legale de atac. Neregularitățile semnalate se puteau îndrepta potrivit dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.
Motivele pentru care instanțele au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive au fost amplu motivate și necombătute prin motivele de recurs.
Pentru considerentele arătate recursurile au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5142/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5073/2005. Civil → |
|---|
