ICCJ. Decizia nr. 5275/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5275
Dosar nr. 3029/200.
Şedinţa publică din 16 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 septembrie 2003, reclamanta Asociaţia de proprietari Roman, a chemat în judecată pe pârâta C.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată a preda documentaţia aparţinând asociaţiei de proprietari, sub sancţiunea unor daune cominatorii de câte 200.000 lei pentru fiecare zi întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a îndeplinit funcţia de administrator al Asociaţiei de Locatari Roman în perioada 1986-1 aprilie 2003, dată la care i-a fost desfăcut contractul de muncă, refuzând să predea documentaţia.
Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 2611 din 27 octombrie 2003 a respins acţiunea, cu motivarea că, prin sentinţa civilă nr. 355 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Neamţ, pârâta a fost reintegrată în funcţia deţinută anterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, deoarece nu a observat că pârâta nu a fost reintegrată decât până la data de 31 august 2003, iar pe de altă parte s-au încălcat dispoziţiile imperative ale Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 249 din 10 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanta Asociaţia de Proprietari Roman, a schimbat în tot sentinţa apelată şi pe fond a admis acţiunea în sensul că a dispus obligarea pârâtei să predea documentaţia de înfiinţare a asociaţiei, procesul-verbal de constituire, copiile actelor de proprietate, registrele de casă aferente perioadei 1986–2000, chitanţierele pentru perioada 1986–2003, extrasele de cont pentru perioada 1986, registrul fondurilor de rulment, facturile furnizorilor, dosarul cu procesele verbale de control.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata unor daune cominatorii în cuantum de câte 25.000 lei, pe fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut că, situaţia de fapt aşa cum rezultă din probele dosarului, contravine Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale, nefiind permisă păstrarea documentelor în alte locuri, decât în depozitul arhivei persoanei juridice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.E., susţinând în esenţă, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că deşi s-a declarat de acord cu predarea arhivei, cu condiţia să fie retribuită pentru o perioadă de 15 zile lucrătoare, reclamanta nu a fost de acord şi în mod cu totul greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că a fost reîncadrată numai până la data de 31 august 2003, în realitate fiind reintegrată pe funcţia avută anterior, aceea de administrator.
Recursul este nefondat.
În speţă, reclamanta-intimată a făcut dovada că recurenta-pârâtă, în calitate de administrator al asociaţiei de locatari a deţinut întreaga arhivă la domiciliul său, aspect recunoscut şi de recurentă.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale, deţinătorii de documente sunt obligaţi să le păstreze în condiţii corespunzătoare asigurându-le împotriva distrugerii, degradării sau sustragerii, în spaţii special amenajate.
Or, prin conduita pe care a adoptat-o recurenta, de a păstra întreaga documentaţie la domiciliul său, a încălcat prevederile Legii nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale şi HG nr. 446/1997, pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996.
Este lipsită de relevanţă, împrejurarea invocată de recurentă, că a fost reîncadrată în funcţia avută anterior şi nu se mai impunea predarea arhivei.
Nu poate fi primită nici cererea referitoare la faptul că reclamanta nu a dispus măsuri organizatorice cu privire la predarea arhivei, în sensul de a fi retribuită pentru munca prestată, întrucât acest aspect excede cadrului procesual de faţă.
Şi critica privind încălcarea dreptului la apărare este nefondată, întrucât cererea a fost formulată la data de 2 martie 2004, împrejurare în care recurenta avea suficient timp pentru angajarea unui apărător.
În consecinţă, recursul fiind nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E. împotriva deciziei nr. 249 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5322/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5283/2005. Civil → |
|---|
