ICCJ. Decizia nr. 5281/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5281
Dosar nr. 3971/1/2005
nr. vechi 889/2005
Şedinţa publică din 30 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 156 C. proc. civ., asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 24 mai 2002 reclamanţii R.Ţ. şi O.F.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Balta Albă prin primar pentru ca în baza Legii nr. 10/2001 să li se restituie diferenţa de teren de 35 ha situat în Balta Albă, judeţul Buzău şi a clădirii cu hambar magazie situată în vecinătatea Gării Balta Albă. În acest scop au solicitat anularea dispoziţiei nr. 28 din 10 aprilie 2002.
Reclamanta Ţ.I.R. şi-a completat acţiunea şi cu o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 65 din 1 octombrie 2002 prin care s-a respins notificarea formulată de autoarea sa C.H.J. de restituire în natură a unui imobil compus din clădiri conac şi mai multe anexe precum şi 7 ha teren. Prin dispoziţia amintită s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în titluri de valoare conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cuantum de 960.000.000 lei.
Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă nr. 563 din 11 noiembrie 2003 a admis în parte acţiunea. S-a modificat dispoziţia nr. 28 din 10 aprilie 2002 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru clădirea cu destinaţie hambar-magazie din vecinătatea gării Balta Albă şi au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea restituirii în natură a terenului de 35 ha. A fost modificată şi dispoziţia nr. 65 din 1 octombrie 2002 în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru clădirile ce au fost notificate şi s-a menţinut dispoziţia de respingere a restituirii în natură a terenului de 7 ha.
S-a luat act că reclamanţii au renunţat la cererea conexă. S-a mai dispus micşorarea onorariului de avocat de la 100.000.000 lei la 10.000.000 lei.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că în soluţionarea notificărilor depuse la Primăria comunei Balta Albă de către C.H.J., Primăria în mod legal a respins cererea de restituire a terenurilor deoarece potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 pentru acestea nu se aplică Legea nr. 10/2001. Petiţionara la momentul notificărilor solicitase deja restituirea în natură a terenurilor în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000. C.H.J. ca urmare a primit 33 ha prin hotărârea nr. 22 din 9 octombrie 2002 a Comisiei judeţene de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Buzău. Pentru suprafaţa reconstituită s-a propus acordarea de despăgubiri, din lipsă de teren. S-a mai reţinut că aceeaşi petiţionară a obţinut un titlu de proprietate nr. 15342/96 din 7 decembrie 1993 pentru o suprafaţă de 8 ha emis de pe urma defunctei L.O., în calitate de moştenitoare a acesteia.
Ca urmare s-a apreciat că în mod corect s-au respins pretenţiile moştenitorilor C.H.J., reclamanţii, cu privire la teren. S-a constatat de asemenea că deşi suprafaţa de teren solicitată prin notificările la Legea nr. 10/2001 depăşeşte suprafaţa terenurilor ce au făcut obiectul altor reglementări, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei petiţionarilor pentru suprafeţele solicitate.
S-a apreciat că forma despăgubirii pentru imobilele demolate sau înstrăinate legal trebuia acceptată de petiţionar şi cum reclamanţii au optat pentru despăgubiri băneşti s-a dispus modificarea dispoziţiilor Primăriei în acest sens.
Micşorarea onorariului de avocat a fost motivată de împrejurarea că cele două contestaţii cu care a fost investită instanţa nu au fost motivate nici în drept nici în fapt.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Ţ.R. şi pârâta Primăria Balta Albă.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 2844 din 10 noiembrie 2004 a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent. Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
În motivarea acestei soluţii Curtea de apel a apreciat nefondată critica neindicării persoanei obligată să execute obligaţia faţă de împrejurarea că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 sunt clare în privinţa aceasta, instanţele putând constata numai dreptul persoanei îndreptăţite de a beneficia de către măsurile respective.
S-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a respins cererea de restituire a terenurilor ele fiind supuse reglementărilor Legii nr. 18/1991, şi cererile de restituire cu proces verbal la acestea fiind rezolvate anterior pentru autoarea reclamanţilor.
Cât priveşte apelul pârâtei s-a apreciat că el este fondat numai în privinţa acordării de despăgubiri pentru imobil, fiind corectă critica referitoare la respingerea notificării având ca obiect restituirea suprafeţelor de teren.
Împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs reclamanta Ţ.R.
Reclamanta şi-a motivat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat hotărârea pentru neindicarea sumei acordată drept despăgubiri deşi în dosar s-au administrat probe pentru acesta. S-a ignorat un mijloc esenţial de probă, expertiza efectuată în cauză şi care nu a fost contestată.
S-a criticat soluţia pentru că în dispozitivul hotărârii Curţii de apel nu se mai face menţiunea acordării de despăgubiri „prin echivalent bănesc" cum s-a dispus de prima instanţă, creindu-i-se astfel reclamantei, situaţia mai grea în propria cale de atac.
S-a mai criticat judecata sumară a respingerii cererii de restituire a suprafeţelor de teren de 7 ha şi 35 ha fără să se verifice amplasarea clădirilor ce au format ferma model un teren care astăzi este liber şi neretrocedat şi fără să se ia în considerare actele de proprietate şi declaraţiile de avere pentru suprafaţa a 35 ha revendicată.
Un alt motiv de critică al deciziei s-a referit la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra motivului de apel privind diminuarea arbitrată a cheltuielilor de judecată şi omisiunea de a se pronunţa asupra cheltuielilor de judecată solicitate în apel.
Recursul reclamantei este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel are obligaţia să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Instanţa trebuia să verifice modalitatea în care instanţa de fond a făcut corect aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în raport de situaţia de fapt probată în cauză.
Instanţa a omis să se pronunţe şi asupra cererii de cheltuieli de judecată formulată de reclamanta apelantă căreia i s-a admis apelul.
Celelalte critici formulate de reclamantă în prezentul recurs sunt nefondate.
Instanţa de apel şi-a motivat hotărârea şi a validat motivarea instanţei de fond cu privire la soluţie în raport de probele administrate. Nu s-au interpretat greşit actele deduse judecăţii şi au fost corect aplicate dispoziţiile Legii nr. 10/2001 incidente în cauză. Corect s-a apreciat că pentru suprafeţele de teren revendicate se aplică dispoziţiile legii fondului funciar. În beneficiul autoarei reclamantei există deja dispoziţii ale autorităţilor competente în această materie de reconstituire a dreptului de proprietate. Neexecutarea acestor dispoziţii este o problemă distinctă care nu justifică realuare în discuţia a dreptului de proprietate deja stabilit.
Criticile formulate de reclamantă sub aspectul probelor administrate conturează de fapt o nemulţumire legată de greşita apreciere a acestora. Un asemenea motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005, nu mai este posibil.
Se constată de asemenea că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ.
Dispoziţia instanţei de apel nu dezavantajează pe reclamantă sub aspectul înrăutăţirii situaţiei sale în propria cale de atac câtă vreme instanţa de apel a admis şi apelul pârâtei.
Ca urmare contatându-se întemeiat recursul numai cu privire la omisiunea semnalată se va admite acesta, se va casa în parte Decizia nr. 2844/2004 şi se va trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti pentru rejudecarea apelului reclamantei în partea privitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată şi acordarea cheltuielilor de judecată în apel. Celelalte dispoziţii ale deciziei se vor menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Ţ.R. împotriva deciziei nr. 2844 din 10 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează în parte.
Trimite cauza la Curtea de Apel Ploieşti pentru rejudecarea apelului reclamantei Ţ.R. în partea privitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată şi acordarea cheltuielilor de judecată în etapa apelului. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5301/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5287/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
