ICCJ. Decizia nr. 5392/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 575 din 7 mai 2003 Judecătoria Făgăraș a admis, în parte, acțiunea civilă principală formulată de SC M. SRL împotriva pârâților I.M., N.N., N.L., B.O., P.V., P.L., G.E., D.E., M.N., M.S., N.M., S.V. și S.I., C.I., pentru stabilirea liniei de graniță și obligația de a face și, în consecință:
A constatat că pârâții au ocupat suprafața înscrisă în C.F. 2171 Făgăraș, nr. top 2330, 2331 proprietatea reclamantei, după cum urmează: I.M.- suprafața de 210,70 mp; N.N. și N.L.- suprafața de 85,90 mp; B.O.- suprafața de 20,70 mp; G.E.- suprafața de 19 mp; D.E.- suprafața de 38,50 mp, M.N. și M.S.- suprafața de 8,50 mp, S.V. și S.I.- suprafața de 24,70 mp și C.I.- suprafața de 63 mp.
A stabilit linia de graniță dintre imobilul proprietatea reclamantei și imobilul proprietatea pârâților conform raportului de expertiză tehnică întocmit de experții tehnici B.C. și M.E. ce face parte integrantă din sentință, ca fiind linia de culoare roșie marcată în planul de situație, cu punctele 39, 45, 61, 60, 57, 55 a, b, c, d, e, f g, 86 h, k, 41, 56, 84 și k.
A obligat pe pârâți să-și retragă gardul și construcțiile amplasate pe terenul reclamantei sau în caz de refuz autorizează pe reclamantă să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâților.
A respins acțiunea principală a reclamantei împotriva pârâților B.C., F.M., M.V. și Statul Român prin Municipiul Făgăraș, prin primar, pentru stabilirea liniei de graniță și obligația de a face.
A respins cererea reconvențională a pârâților D.E. și D.C.N. pentru revendicare.
A respins acțiunea civilă a reclamanților M.N. și M.S. împotriva pârâtei SC M. SRL Beclean pentru revendicare.
A respins cererea reconvențională a pârâtului C.I. pentru revendicare.
L-a obligat pe pârâtul C.I. să plătească expertului tehnic judiciar C.M. suma de 1.675.000 lei, reprezentând onorariu de expertiză.
A obligat pe pârâții I.M., N.N., N.L., B.O., P.V., P.L., G.E., D.E., M.N., M.S., N.M., S.V., S.I. și C.I. să plătească reclamantei suma de 14.545.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta este proprietara tabulară a imobilului înscris în C.F. 2171 Făgăraș nr. top 2330, 2331, teren cu construcții în suprafață de 4.046,4 mp, imobil dobândit prin cumpărare de la Cooperativa de Consum Făgăraș. Cu privire la stabilirea liniei de graniță între acest imobil și imobilele proprietatea pârâților s-a mai formulat o acțiune, litigiul fiind soluționat prin sentințele civile nr. 408/1974 și nr. 147/1975 ale Judecătoriei Făgăraș, însă fostul proprietar al imobilului nu a pus în executare cele două hotărâri.
Prin raportul de expertiză tehnică nr. 444/2002 întocmit de experții B. și M., a fost stabilită linia de graniță între imobilul proprietatea reclamantei și imobilele proprietatea pârâților, lucrare care a ținut seama de linia de graniță stabilită prin hotărârile de mai sus.
Cererile reconvenționale formulate de pârâții D.E., D.C.N. și C.I., cât și acțiunea civilă a reclamanților M.N. și M.S. au fost respinse de prima instanță, întrucât aceștia nu au făcut dovada că reclamanta ar fi ocupat suprafețele de teren revendicate.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O.
Apelantul-pârât C.I. a criticat hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
Reclamanta a ocupat cu forța și prin abuz peste 100 mp din grădina casei apelantului-pârât, pe care acesta și părinții săi au folosit-o de peste 50 de ani, în condițiile cerute de art. 1847 C. civ.
Expertiza este complet eronată și s-a bazat în exclusivitate pe afirmațiile și susținerile imaginare ale reclamantei, care dorește să-și mărească nejustificat terenul cumpărat ilegal, în dauna apelantului și a celorlalți pârâți.
Cererea reconvențională formulată de apelantul-pârât nu a fost discutată.
în legătură cu obligarea sa la plata sumei de 1.675.000 lei, onorariu de expertiză către expert C.M., apelantul-pârât arată că acest expert nici nu a făcut expertiza.
Apelantul critică și acordarea cheltuielilor de judecată, reclamantei.
în consecință, apelantul-pârât C.I. solicită casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apelantul-pârât B.O. a criticat sentința Judecătoriei Făgăraș, pentru următoarele motive:
Reclamanta a devenit proprietara imobilului în anul 2000 ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F. Brașov.
Linia de graniță existentă este delimitată pe întreg perimetrul proprietății reclamantei, inclusiv pe latura unde reclamanta are graniță comună cu apelantul.
Perimetrul a fost stabilit de comun acord în procesul care a avut loc cu vechiul proprietar, sentința fiind pusă în executare de către executorul judecătoresc. Această grănițuire a rămas așa cum s-a stabilit cu fostul proprietar și astăzi.
în actul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică de către reclamantă cu fostul proprietar nu se face nici o referire cu privire la existența vreunui litigiu cu privire la acest imobil, la granița existentă, reclamanta cumpărând ceea ce era în posesia vânzătorului la data la care s-a încheiat și contractul. Reclamanta nu poate pretinde alte drepturi cu privire la acest imobil decât acelea existente în realitate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din memoriul tehnic întocmit de organele abilitate rezultă faptul că apelantul-pârât are în prezent o suprafață de 338,72 mp, ceea ce corespunde cu suprafața înscrisă în C.F. de 339 mp, diferența de 0,28 mp încadrându-se din punct de vedere tehnic în toleranțele admise pentru acest tip de măsurători. De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către apelantul-pârât cu vechiul proprietar este trecută suprafața de 337,50 mp, această suprafață fiind reală, actul de vânzare-cumpărare încheindu-se la o dată relativ recentă, respectiv la 17 iunie 1058, pe baza unei măsurători precise, planuri de situație și dezmembrare, precise.
Constatarea făcută de expertiză că apelantul ar deține în plus o suprafață de 45,90 mp este infirmată atât de memoriul tehnic cât și de faptul că în suprafața stabilită în expertiză pentru imobilele cu numerele administrative 59 și 61 în care a fost inclusă și o suprafață din fața casei apelantului-pârât care aparține domeniului public.
Apelantul-pârât B.O. mai arată că la stabilirea cheltuielilor de judecată prima instanță a încălcat prevederile art. 584 C. civ.
Apelantele D.E. și D.C.N. critică hotărârea primei instanțe, pentru următoarele motive:
Reclamanta a devenit proprietara imobilului prin cumpărare de la F. Brașov, fără ca în prealabil, să se întocmească o schiță care să cuprindă întinderea exactă a imobilului. Deci, reclamanta cumpără imobilul cu granițele existente la data vânzării, astfel cum se află în prezent. în contractul de vânzare-cumpărare nu se face nici o mențiunea cu privire la existența vreunui certificat privind linia de graniță.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul proprietatea apelantelor are o suprafață de 482 mp, iar în realitate, acesta are numai 425 mp, deci cu 57 mp mai puțin.
Apelantele mai arată că au criticat raportul de expertiză efectuat inițial și pe cele ulterioare, arătând că nu s-a efectuat o verificare a hărții C.F., privind imobilele pârâților. S-a invocat faptul că str. Narciselor a rezultat din comasarea și apoi dezmembrarea unui teren agricol.
Neținând seama de aceste cerințe, expertizele efectuate în cauză, nu pot constitui o probă de specialitate, impunându-se a fi coroborate cu alte probe.
Este cunoscut faptul că înscrierile din C.F. nu garantează suprafața și nici configurația imobilului ci numai proprietatea. Or, ignorând acest lucru, instanța a admis acțiunea.
Din lipsa unei suprafețe de teren din imobilul proprietatea apelantelor nu se poate trage o altă concluzie decât că suprafața lipsă din imobilul proprietatea reclamantei nu se află în imobilul proprietatea lor. Prin cedarea către reclamantă a suprafeței de 38,5 mp imobilul apelantelor se reduce cu aproape 100 mp. Dacă instanța de fond reține că înscrierile în C.F. garantează suprafața pentru reclamantă, nu se explică această diferență foarte mare în minus. Este evident că negrănițuind suprafața de teren, C.F. face ca fiecare dintre proprietari să-și suporte lipsa de teren.
în imobilul proprietatea apelantelor a fost inclusă și o suprafață de teren ce aparținea domeniului public al municipiului Făgăraș. Acest lucru rezultă și din dosarul nr.153/1972 al Judecătoriei Făgăraș, din care rezultă că imobilele proprietatea tuturor pârâților au o lungime de la strada Narciselor și până la granița cu imobilul proprietatea reclamantei, de 35 m. Tot în acel dosar s-a mai stabilit că de la linia de graniță dintre apelante și până la linia de graniță cu vecinul de la nr.91 A este o distanță de 16 m pe partea cu nr.53 și 22, 60, nu pe partea cu nr. administrativ 57. Aceasta este granița dintre cele două imobile, așa cum susține F. Brașov, antecesoarea reclamantei. Reclamanta, cumpărând de la F., nu putea pretinde mai mult decât a avut aceasta.
Reclamanta trebuie să dovedească că apelantele au mutat gardul, strămutând granița dintre cele două imobile.
Apelantele mai critică hotărârea în ceea ce privește stabilirea cheltuielilor de judecată făcută cu ignorarea dispozițiilor art. 584 C. civ.
Un alt motiv de critică a sentinței îl constituie respingerea cererii reconvenționale fără o motivare corespunzătoare.
Apelanții-pârâți M.N. și M.S. nu au formulat motive de apel, astfel încât instanța se va pronunța pe baza motivelor și mijloacelor de apărare invocate la prima instanță, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Intimata-reclamantă SC M. SRL Beclean a depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea tuturor apelurilor, ca nefondate.
Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 225 A din 6 aprilie 2004 a admis apelurile declarate de pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O. împotriva sentinței civile nr. 575 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraș, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pe pârâții I.M., N.N. și N.L., în calitate de moștenitor al pârâtei N.L., B.O., P.V. și P.L., G.E., D.E., M.N. și M.S., N.M., S.V. și S.I. și pe C.I. să plătească reclamantei SC M. SRL, următoarele sume de bani, cu titlu de cheltuieli de judecată:
- I.M. - suma de 1.702.545 lei;
- N.N. și N.L. - suma de 1.702.545 lei;
- B.O. - suma de 1.702.545 lei;
- P.V. și P.L. - suma de 1.702.545 lei;
- G.E. - suma de 1.702.545 lei;
- D.E. - suma de 27.545 lei;
- M.N. și M.S. - suma de 27.545 lei;
- N.M. - suma de 1.702.545 lei;
- S.V. și I. - suma de 1.702.545 lei;
- C.I. - suma de 27.545 lei.
înlătură din sentința apelată dispoziția privind obligarea pârâților amintiți la plata sumei de 14.575.500 lei.
Păstrează restul dispozițiilor.
Obligă intimata-reclamantă SC M. SRL să plătească apelantului-pârât B.O. suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli în apel.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în timpul soluționării apelurilor, intimata-pârâtă N.L. a decedat, moștenitorii săi fiind N.N., în calitate de soț, parte în proces și L.N., în calitate de fiu, instanța dispunând introducerea acestuia în cauză, prin încheierea din 26 noiembrie 2003.
S-a mai reținut că analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate de apelanții-pârâți C.I., D.C.N., D.E. și B.O. precum și în raport de motivele și mijloacele de apărare invocate în fața primei instanțe, pentru apelul declarat de apelanții-pârâți M.N. și M.S., se constată următoarele:
Apelantul-pârât C.I. a invocat uzucapiunea terenului în suprafață de 100 mp, în condițiile cerute de art. 1847 C. civ.
Or, invocarea acestui temei de drept este inadmisibilă în Transilvania, unde este aplicabil sistemul de publicitate prin cărți funciare, Decretul-lege nr. 115/1938 fiind cel care reglementează uzucapiunea.
Prin Legea nr. 389/1943, în Transilvania s-au extins prevederile Codului civil, iar în nordul Transilvaniei, prin Legea nr. 260/1945 s-a menținut vechea reglementare a cărții funciare.
în ceea ce privește uzucapiunea începută anterior intrării în vigoare a legilor menționate, s-a prevăzut că va fi cârmuită în ceea ce privește natura, durata și efectele ei de prevederile legii sub care a început. întrucât apelantul-pârât susține că a început posesiunea în urmă cu 50 ani, rezultă că legea aplicabilă este Decretul-lege nr. 115/1938. întrucât terenul pentru care apelantul susține că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune se află pe un teritoriu în care transmiterea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată prin dispozițiile art. 27 și art. 28 din acest act normativ iar nu de dispozițiile Codului civil. Această soluție se bazează pe faptul că în sistemul de carte funciară drepturile reale imobiliare se pot dobândi, în afară de cazurile expres prevăzute de lege (art. 26), numai prin înscriere în cartea funciară, astfel că uzucapiunea dreptului de proprietate imobiliară având un caracter de excepție, se aplică dispozițiile Decretului-lege nr. 115/1938, iar Legile nr. 511/1938 și 241/1947 de punere în aplicare a acestei legi prevăd că dispozițiile Codului civil nu se vor aplica în măsura în care sunt contrarii prevederilor legii pentru unificarea cărților funciare.
Ca urmare, în speță, apelantul-pârât putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, numai în condițiile art. 27 și art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938.Art. 27 dispune că în situația în care s-a înscris în cartea funciară un titlu nevalabil, drepturile reale vor putea fi dobândite prin uzucapiune, dacă uzucapantul le-a posedat cu bună-credință timp de 10 ani.
Or, apelantul nu a invocat o astfel de înscriere în temeiul unui titlu nevalabil, nefiind îndeplinite, în consecință, condițiile uzucapiunii tabulare prevăzute de art. 27.Art. 27 dispune că acela care a posedat imobilul în condițiile legii o perioadă de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate intabulat va putea solicita intabularea dreptului dobândit prin uzucapiune. în speță, nu poate fi vorba de o posesiune după moartea titularului dreptului de proprietate intabulat, de vreme ce proprietarul tabular al imobilului a fost F., care a transmis apoi dreptul său reclamantei, persoană juridică.
Pe de altă parte, chiar dacă în speță ar fi aplicabile dispozițiile Codului civil, apelatul-pârât C.I. nu a făcut dovada posesiunii în condițiile art. 1169 C. civ., că a existat intenția de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, nefiind vorba de o simplă detenție materială a imobilului, că această posesie a fost utilă, nu a fost viciată sau precară.
Prin urmare, motivul de apel referitor la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 mp de către apelantul-pârât C.I. este neîntemeiat.
Apelantul mai arată că expertiza este complet eronată, bazându-se în exclusivitate pe afirmațiile reclamantei.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de experții B. și M., concluziile acestuia s-au bazat pe cercetarea arhivei de C.F. și pe măsurătorile realizate cu instrumente precise, urmărindu-se, în special, limitele imobilelor și construcțiilor. Suprafețele s-au calculat analitic din coordonate și s-au verificat geometric. Identificarea scriptică a imobilelor s-a completat cu măsurători în teren, ținându-se cont de schița de carte funciară. Experții mai arată că la stabilirea graniței nu s-au putut lua în considerare dezmembrările figurate pe planșele executate în vederea sistematizării cvartalului, deoarece acestea ar afecta nr. top 2330 și 2331, numere care, în evidența cărții funciare, nu au fost afectate de dezmembrări sau comasări. Instanța de apel ca și prima instanță achiesează la această concluzie a experților, având în vedere efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F., prevăzut de art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1958.
Prin completarea la raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni s-au refăcut măsurătorile conform graniței stabilite prin sentințele civile nr. 408/1974 și 147/1975, graniță trasată conform expertizei întocmite de ing. S.Ș. Diferențele dintre această lucrare și expertiza întocmită de experții B. și M. se datorează faptului că prima expertiză s-a bazat pe măsurători realizate cu ruleta, iar expertiza de față cu aparatură topografică performantă. Ca urmare, expertiza în temeiul căreia s-a dispus stabilirea graniței s-a bazat pe o probă științifică, care se coroborează cu concluziile expertizei întocmite de expert S., cu planul C.F. și cu înscrierile din C.F.
Nefondată este și susținerea recurentului C.I. că cererea reconvențională i-ar fi fost respinsă fără a fi fost discutată.
Or, prima instanță a respins cererea cu motivarea că pârâtul-reclamant reconvențional nu a făcut dovada că reclamanta ar fi ocupat suprafața de teren revendicată. Deși succintă, această motivare fundamentează dispoziția primei instanțe privind respingerea cererii reconvenționale. Din raportul de expertiză rezultă că reclamanta nu a ocupat nici o porțiune de teren din proprietatea pârâtului C., ci dimpotrivă, că acest pârât a ocupat 63 mp din terenul reclamantei.
Apelantul solicită casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Făgăraș, însă art. 297 C. proc. civ. prevede doar posibilitatea schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate sau anularea acesteia.
Tot nefondată este și critica recurentului C.J. referitoare la plata onorariului de expertiză către expertul C., acest expert întocmind lucrarea ce se află în dosar. Faptul că hotărârea judecătorească nu s-a întemeiat pe această expertiză nu înseamnă că ea nu trebuie plătită.
Din motivele de apel invocate de apelantul-pârât rezultă că acesta a înțeles să critice și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, critică făcută și de apelanții-pârâți D.C.N., D.E. și B.O.
Potrivit art. 584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a lui, cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate. Ca urmare și reclamanta trebuie să suporte o parte din cheltuielile purtate cu prezentul proces.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată pentru grănițuire, instanța constată că s-au dovedit: 300.000 lei taxă judiciară de timbru și 3000 lei timbru judiciar; 13.400.000 lei onorarii experți, plătite de reclamantă; 1.675.000 lei, onorariu expert C., la care a fost obligat pârâtul C.J.; 1.675.000 lei, onorariu expert C., plătit de pârâții M. și 1.675.000 lei onorariu expert C., plătit de pârâta D.
în total, s-au făcut cheltuieli de judecată de 18.728.000 lei din care fiecare proprietar al fondurilor învecinate, față de care a fost admisă acțiunea, trebuie să suporte o parte egală. Fiind vorba de 11 fonduri, rezultă că fiecare proprietar trebuie să suporte câte 1.702.545 lei.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelantul-pârât C.J. pentru motivul de apel vizând cheltuielile de judecată, schimbând, în parte, hotărârea primei instanțe.
în ceea ce privește apelul declarat de D. și D.R., Tribunalul constată următoarele:
Neîntocmirea unei schițe a terenului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între F. și reclamantă și nemenținerea vreunui litigiu existent în legătură cu linia de graniță nu au nici o relevanță în cauză, reclamanta înscriindu-și dreptul de proprietate în cartea funciară, înscriere care garantează dreptul său, în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Fiind proprietar tabular al imobilului în limitele identificate prin planul de situație de C.F., pe baza căruia s-a întocmit și raportul de expertiză realizat de experții B. și M., reclamanta are dreptul să solicite stabilirea liniei de graniță dintre terenul proprietatea sa și fondurile învecinate.
Deși contestă măsurătorile realizate de expert, apelantele nu au solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză. De altfel, întinderea exactă a proprietăților nu are importanță, de vreme ce, în speță, încetează doar granița dintre fondurile învecinate.
Apelantele s-au plâns că nu s-a făcut o verificare a hărții de C.F. Or, așa cum s-a arătat raportul de expertiză conform căruia s-a stabilit linia de graniță, s-a întemeiat pe planul de C.F. Experții au ținut seama, în primul când, de înscrierile din cartea funciară, de actele care au stat la baza acestor înscrieri, ca și de planurile de situație, de la C.F.
Dintre toate motivele de apel invocate de apelante este întemeiat doar motivul referitor la cheltuielile de judecată, ceea ce va face ca, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul să admită apelul declarat de apelantele-pârâte D. și D.R. schimbând, în parte, hotărârea primei instanțe.
în ceea ce privește apelul declarat de apelantul-pârât B.O., instanța constată următoarele:
Apelantul-pârât susține că linia de graniță este delimitată în baza unei hotărâri puse în executare, respectiv a sentinței civile nr. 708/1974 a Judecătoriei Făgăraș. Apelantul nu a făcut, însă, nici o dovadă, în acest sens.
Din expertiza întocmită de experții B. și M. rezultă că linia de graniță stabilită prin raportul de expertiză realizat de expertul S. nu este respectată. De altfel, experții desemnați în cauză au întocmit planul de situație final, în funcție de planul de situație final, acest fapt rezultând din răspunsul la obiecțiuni.
Motivele de apel referitoare la contractul de vânzare-cumpărare nu sunt fondate, situația fiind similară cu cea reținută la apelantele D. și D.R.
Nici memoriul tehnic invocat de apelantul-pârât nu poate determina o modificare a concluziilor expertizei în temeiul căreia prima instanță a dispus stabilirea liniei de graniță, de vreme ce este o expertiză extrajudecătorească, iar identificarea limitelor de proprietate s-a făcut doar în prezența proprietarilor imobilului apelantului, fără citarea tuturor părților, ca în cazul expertizei B. și M.
De asemenea, nu poate fi primit motivul de apel referitor la suprafața reală a imobilului proprietatea sa, relevantă fiind doar stabilirea corectă a liniei de graniță.
Pentru motivul de apel referitoare la cheltuielile de judecată, Tribunalul urmează a admite apelurile declarate de apelanții B.O., M.N. și M.S. schimbând, în parte, hotărârea primei instanțe.
în ceea ce privește apelul declarat de apelanții M. instanța apreciază că instanța de fond a stabilit corect linia de graniță pe aliniamentul indicat în raportul de expertiză întocmit de experții B. și M. și a dispus legal asupra acțiunii formulate de acești pârâți, ținând cont de faptul că din raportul de expertiză rezultă că pârâții M. ocupă din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 8,50 mp.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelurile declarate de pârâții C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. și B.O. împotriva sentinței civile nr. 575 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraș, pe care o va schimba, în parte, numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată, înlăturând dispoziția referitoare la plata sumei de 14.575.000 lei către reclamanta și păstrând restul dispozițiilor.
Instanța va obliga, în baza art. 274 C. proc. civ. pe reclamantă la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către apelantul-pârât B.O.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri pârâții D.E., D.C.N., M.N., M.S. și B.O.
în susținerea recursurilor declarate, recurenții au reiterat aceleași motive ca la apel.
Recursurile sunt nefondate.
Atât la fond, cât și în apel, s-a demonstrat pe larg, de ce instanțele consideră criticile formulate de recurenți ca nefondate.
Aceleași considerente, temeinic întemeiate pe elemente de fapt și de drept rezultate din actele și probele dosarului duc această Curte la concluzia temeiniciei și legalității hotărârilor pronunțate și implicit la concluzia netemeiniciei recursurilor declarate în cauză.
în consecință, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5486/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5386/2005. Civil → |
|---|
