ICCJ. Decizia nr. 5528/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 15186 din 17 octombrie 2001, Judecătoria Constanța a admis acțiunea reclamanților I.M. și I.I.T. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 27162/1996, încheiat între RAEDPP Constanța și C.I. și C.Z.
S-a constatat nulitatea absolută a antecontractului încheiat între C.I. și C.Z. și C.S.V. și C.E., dispunându-se evacuarea pârâților C.S.V. și C.E. din imobil.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și antecontractul au fost încheiate cu rea-credință, deoarece statul și pârâții C. cunoșteau că pe rolul instanțelor de află acțiunea în revendicare, introdusă de fostul proprietar, admisă prin sentința civilă nr. 605/1999 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 80/2000 a Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3497/2000 a Curții Supreme de Justiție.
Apelul declarat de Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța a fost admis prin decizia civilă nr. 518 din 11 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța, care a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea față de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Apelurile declarate de C.I., C.Z. , C.S.V. și C.E. au fost respinse ca nefondate.
Instanța de apel a reținut că doar RAEDPP are calitate procesuală pasivă deoarece contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat de pârâții C. cu aceasta.
Recursurile formulate de pârâții Consiliul Local Constanța, prin primar, Municipiul Constanța, prin primar, RAEDPP Constanța, C.I., C.Z. , C.S.V. și C.E. au fost respinse prin decizia civilă nr. 1081/C din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Constanța.
Cu privire la recursul Consiliului Local, s-a constatat că acesta nu a solicitat în apel cheltuieli de judecată, astfel încât nu pot fi acordate în recurs.
Cu privire la celelalte recursuri, care vizau buna-credință, curtea de apel a constatat că, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 112/1995 nu au fost respectate, statul neavând niciodată un titlu de proprietate asupra imobilului, pârâții nu pot invoca în apărare buna-credință.
Cu privire la critica ce viza inadmisibilitatea acțiunii în constatare, instanța de recurs a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, și nu pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs pârâții C.S.V. și C.E.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile instanțelor de fond, date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și hotărârile date în apel.
Decizia atacată nu se înscrie în nici una din ipotezele avute în vedere de textul citat mai sus, fiind o hotărâre pronunțată de instanța de judecată în cadrul unei proceduri de judecată a recursului.
Prin urmare, constatându-se că pârâții au uzat deja de calea de atac a recursului, față de principiul unicității, care funcționează în materia căilor de atac, se reține că al doilea recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în recurs este inadmisibil și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5626/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5468/2005. Civil → |
|---|
