ICCJ. Decizia nr. 5662/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 1 aprilie 2004, reclamanta C.N.C.M.L. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primar general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, în temeiul art. 480 C. proc. civ., pârâtul să fie obligat la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de 690 mp, situat în București.
Totodată, reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice care, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să fie obligat la plata contravalorii imobilului.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul a intrat în proprietatea bunicului său, N.B., prin cumpărarea și a trecut la autorii săi, B.A., V.B. și V.M., prin succesiune.
După anul 1949, imobilele proprietatea familiei acesteia, au intrat în posesia statului și altor organizații de stat, parte cu titlu, parte fără titlu.
Prin sentința nr. 202 din 26 aprilie 2004, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea ca inadmisibilă și cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că o acțiune în revendicare pe drept comun, în raport de existența legii speciale, cu referire la Legea nr. 10/2001, este inadmisibilă.
împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, criticile privind nelegalitatea acesteia în raport de dispozițiile art. 21 pct.1 și 2, art. 20 pct.1 și 2 din Constituția României.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia nr. 963/A din 14 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut faptul că reclamanta era obligată să urmeze calea procedurii administrative necontencioase prevăzută de art. 20 și urm. din Legea nr. 10/2001, dispoziții speciale care derogă de la legea generală, respectiv acțiunea în revendicare pe dreptul comun, întemeiat pe art. 480 C. civ.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Reclamanta a susținut că, respingând acțiunea ca inadmisibilă, în condițiile în care aceasta nu mai este în termen să recurgă la dispozițiile Legii nr. 10/2001, echivalează cu o nouă confiscare abuzivă a bunurilor, de natură a încălca prevederile art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Aceasta a mai susținut că prin interpretarea dată Legii nr. 10/2001, instanța a făcut o greșită aplicare a legii.
în concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării apelului.
Recursul este nefondat.
Existența unui drept subiectiv dă dreptul persoanei interesate a sesiza instanța competentă.
în raport de dispozițiile art. 21 și art. 1289 din Constituția României, legea procesual civilă a stabilit un sistem coerent al judecării în fond și căi de atac a cauzelor civile, menit a asigura egalitatea în fața legii, prin protecția judiciară oferită imparțial.
Sistemul procesului civil, același pentru persoane aflate în situații identice, exclude posibilitatea judecării unei cauze în alte condiții decât cele prevăzute de lege procesual civilă.
Revine așadar persoanei interesate obligația de a alege calea procesuală legală prevăzută.
în cauză, reclamanta a ales greșit calea procesuală, nesocotind dispozițiile legii speciale reparatorii, derogatorii de la dreptul comun. Ca atare, în mod judicios prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă.
Drept urmare, respingând apelul și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre nesusceptibilă de critică.
în consecință, pentru considerentele ce succed, recursul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5678/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5656/2005. Civil → |
|---|
