ICCJ. Decizia nr. 5664/2005. Civil

Prin decizia civilă nr. 1342 din 23 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 8517/2004, Curtea de apel Ploiești a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de M.C.I. împotriva deciziei civile nr. 2602 din 20 decembrie 2002 a aceleiași instanțe, pronunțată în recurs, prin care au fost modificate decizia civilă nr. 1294/2002 a Tribunalului Ploiești și sentința civilă nr. 583/2002 a Judecătoriei Ploiești, fiind obligată Comisia comunală Chiojdeanca să-l pună în posesie pe reclamantul M.N. asupra terenului în suprafață de 2500 mp situat în satul Nucet. Prin aceeași decizie nr. 1342/2004 s-a dispus și obligarea contestatoarei la 1.503.000 lei cheltuieli de judecată către intimații persoane fizice care le-au solicitat, conform art. 274 C. proc. civ.

A reținut Curtea de apel că nu fusese plătită taxa de timbru legal datorată, astfel că a operat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

împotriva acestei decizii contestatoarea a declarat recurs, prin care a criticat obligarea sa la cheltuieli de judecată, susținând că nu ea a promovat contestația în anulare, semnătura nefiind a sa.

Recursul este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Cum în cauză, decizia pronunțată viza o hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, nici prezentul recurs nu este admisibil.

Este totuși de observat că afirmațiile contestatoarei sunt ireale, fiind contrazise de semnătura care se găsește în dosarul nr. 1052/2003 al Curții de apel Brașov, atașat, identică cu cea de pe contestația în anulare.

în consecință, recursul a fost respins ca inadmisibil.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5664/2005. Civil