ICCJ. Decizia nr. 569/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 569.
Dosar nr. 14922/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial sub nr. 6993/CA/2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, şi ulterior sub nr. 4376/2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, reclamanta SC P.R. SRL a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi G.S.M.G.I. pentru a se constata nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 1009 din 17 aprilie 2003 prin care s-a restituit în natură pârâtului G.S.M.G.I. imobilul format din teren şi construcţii situat în Bucureşti, şi nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 11739 din 15 mai 2003 de punere în posesie asupra imobilului.
În motivarea cererii s-a arătat că între reclamantă şi pârâtul Municipiul Bucureşti a intervenit contractul de asociere în participaţiune nr. 26 din 14 februarie 1999 pe termen de 15 ani, şi că în baza acestui contract este deţinătoarea legală a imobilului, a efectuat investiţii mari solicitate chiar de către cocontractantul său, pentru repararea şi modernizarea imobilului şi a dobândit un drept de preempţiune.
Prin dispoziţia contestată s-a decis restituirea imobilului către un solicitant care nu era persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001. Pârâtul G.S.M.G.I., beneficiar al dispoziţiei se arată că nu a fost niciodată proprietar al imobilului şi nici moştenitor al proprietarului imobilului, ci numai un terţ subdobânditor al unor drepturi succesorale, pretins litigioase.
Imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului nr. 43/1960 cu plata despăgubirilor legale, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2 raportat la art. 11 Teza a II din Legea nr. 10/2001 La punerea în posesie (cu rea-credinţă), nu i s-a solicitat pârâtului cocontractant consimţământul pentru menţinerea contractului de asociere în participaţiune, ca efect al subrogării obligatorii impuse de lege. Prin actele administrative contestate, reclamantului i s-a cauzat o vătămare gravă a drepturilor recunoscute prin lege şi prin contractul invocat, constând în valoarea neautorizată a investiţiilor, folosul nerealizat din activitatea comercială preconizată pe toată perioadă de timp rămasă până la expirarea contractului de asociere în participaţiune, daune morale.
Prin încheierea cu caracter interlocutoriu pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII–a civilă, din 17 noiembrie 2003 a fost exclus caracterul de litigiu de contencios administrativ, apreciindu-se că dispoziţia emisă de către primar în temeiul Legii nr. 10/2001 este un act emis de către o autoritate publică, însă nu neagă un raport juridic de drept public, ci unul de drept privat, deoarece prin acest act este recunoscut un drept subiectiv civil, dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, s-a apreciat că autoritatea publică nu acţionează în acest caz în baza puterilor conferite de legea administraţiei publice locale, ci în baza unei competenţe speciale stabilite printr-o lege ce guvernează raporturi de drept material cu caracter civil. S-a dispus în consecinţă, scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 19 ianuarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea. Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta deţine un drept de folosinţă asupra imobilului din litigiu pe o perioadă determinată, drept de folosinţă necontestat de către pârâtul căruia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil prin dispoziţia contestată. S-a apreciat că reclamantul nu justifică un interes legal în promovarea acţiunii şi că faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 este exclus dreptul detentorului de a ataca actul prin care se realizează transferul dreptului de proprietate în temeiul acestui act normativ.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins prin Decizia civilă nr. 1078/A din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, şi s-a luat act că pârâtul intimat G.S.M.G.I. nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Intimatul-pârât este beneficiarul dispoziţiei contractuale, prin care, în baza art. 20, art. 21, art. 23 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu. Conform art. 14 alin. (2), beneficiarul dispoziţiei contestate este subrogat de lege în drepturile şi obligaţiile unităţii administrativ-teritoriale deţinătoare, emitentă a dispoziţiei (subrogare legală personală cu titlu particular).
Analiza legitimării procesuale active, sub aspectul dreptului recunoscut de lege, respectiv al interesului legitim, a dus la concluzia că titularul cererii de chemare în judecată lato sensu trebuie să fie titularul dreptului legitim invocat în a cărui realizare, recunoaştere, constatare sau ocrotire să justifice un interes legitim (recunoscut de lege). În ceea ce priveşte poziţia unui terţ în raport de actul contestat, acestuia i se recunoaşte legitimarea procesuală activă, în cazurile în care calea procesuală aleasă este utilă satisfacerii unui interes.
Terţul beneficiar al unuia dintre contractele menţionate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu are un interes legitim în promovarea unei contestaţii împotriva actului administrativ de restituire în natură a imobilului persoanei îndreptăţite, întrucât nu obţine astfel recunoaşterea, realizarea sau ocrotirea dreptului său de folosinţă, nepus în discuţie prin dispoziţia contestată. Actul administrativ de drept privat emis în procedura administrativă specială de retrocedarea nu pune în discuţie dreptul personal de folosinţă al reclamantului asupra imobilului restituit în natură prin dispoziţia contestată, astfel că aceasta nu are capacitate procesuală activă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.R. SRL Bucureşti.
În dezvoltarea criticilor din recurs reclamanta susţine că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, deoarece în mod greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, deşi se impunea respingerea acestei excepţii.
Recurenta pretinde că are legitimare procesuală activă deplină, dar greşit instanţele de fond şi apel au confundat dreptul său real de folosinţă asupra imobilului cu un drept personal de folosinţă (drept de creanţă).
De asemenea, se mai susţine că reclamanta nu este un simplu detentor precar al imobilului, ci are posesia legală a imobilului potrivit contractului în care este parte. Această poziţie îi conferă şi un drept de preempţiune, drept ce i s-a încălcat prin restituirea imobilului altei persoane, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1)–(2) din Legea nr. 10/2001, confundându-se dreptul legitim cu interesul legal.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin contractul de asociere în participaţiune încheiat între reclamanta-recurentă şi intimatul-pârât (unitatea deţinătoare a imobilului conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) prima a dobândit un drept de creanţă (un drept personal de folosinţă), deci nu un drept real; este un detentor precar, stare de drept exercitată ca titulară a unui drept de creanţă, drept ce a izvorât din acest contract, ci nu un posesor, stare de fapt prin care să se producă anumite efecte juridice.
Părţile din contractul de asociere în participaţiune nu au stipulat naşterea unui drept convenţional de preempţiune în favoarea recurentei şi această problemă nu există în speţă, deoarece consacrarea acestui drept, aşa cum s-a reţinut, se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute în actul normativ, nici unul dintre acestea negăsindu-şi aplicabilitatea în speţă.
Este clar că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită la susţinerea în natură a imobilului este subrogată în drepturile Statului.
În Legea nr. 10/2001 nu se prevede dreptul la acţiune al detentorilor imobilelor, ci se reglementează condiţiile în care foştii proprietari şi succesorii acestora au fost lipsiţi de bunurile imobile.
Recurentul din cauză este un terţ beneficiar al unui contract prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu are un interes legitim în promovarea unei contestaţii împotriva actului administrativ de restituire în natură a imobilului persoanei îndreptăţite, deoarece nu obţine astfel recunoaşterea, realizarea sau ocrotirea dreptului său personal de folosinţă, nepus în discuţie prin dispoziţia contestată. Ea nu a făcut dovada faptului că urmăreşte protejarea unui drept legitim al său, ceea ce evidenţiază corecta soluţionare a litigiului prin hotărârea recurată pe baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Eventuala prejudiciere a recurentei în drepturile sale izvorâte din contractul de asociere în participaţiune de către intimatul-pârât (beneficiarul dispoziţiei contestate) se poate repara pe calea unor acţiuni personal de drept comun pentru obţinerea realizării, recunoaşterii ori ocrotirea acestor drepturi.
Aşa fiind, se constată că instanţa de apel a adoptat o soluţie legală, reţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei SC P.R. SRL Bucureşti şi faţă de considerentele de mai sus, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.R. SRL împotriva deciziei nr. 1078/A din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5697/2005. Civil. Rectificare carte funciara.... | ICCJ. Decizia nr. 5691/2005. Civil → |
|---|
