ICCJ. Decizia nr. 5705/2005. Civil. Actiune de intabulare în C.F. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5705
Dosar nr. 432/2005
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Iaşi, Biroul de Carte Funciară, în dosarul nr. 9376/2004 la data de 19 mai 2004, s-a respins cererea formulată de BNP R.R., în numele şi pentru C.M.
Prima instanţă, pentru a pronunţa această soluţie, a reţinut existenţa unor neconcordanţe între autorizaţia de construcţie nr. 230/1996, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 415/1999, schiţa cadastrală întocmită şi avizată de O.J.C.G.C. Iaşi.
Prin urmare, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 7/1996.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel C.M., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 26 din 3 noiembrie 2004, a respins apelul.
Instanţa de apel a reţinut faptul că, în mod corect instanţa de fond a constatat existenţa unor neconcordanţe în înscrisuri şi, prin urmare a respins corect cererea de intabulare.
C.M. a formulat recurs împotriva acestei decizii, arătând că este lipsită de temei legal şi a fost dată cu interpretarea greşită a legii.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, a cadastrului şi publicităţii imobiliare, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 41/2004, aprobată prin Legea nr. 499/2004 „încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa competentă din circumscripţia în care se află imobilul. Plângerea împotriva încheierii de înscriere se depune la biroul de carte funciară şi se înscrie în cartea funciară.
Biroul de carte funciară este obligat să înainteze plângerea, însoţită de dosarul înscrierii şi copia cărţii funciare, la instanţa competentă".
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care se va declara şi recurs, cererea de înscriere respectivă se va comunica biroului de carte funciară pentru înscriere.
Întrucât, conform art. 2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalele judecă, ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege, în speţă, Tribunalul Iaşi este competent să judece recursul.
Având în vedere şi prevederile art. 725 alin. (2), teza II C. proc. civ., în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile.
În consecinţă, hotărârea atacată se va casa, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare în recurs Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta C.M. împotriva deciziei nr. 26 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza, pentru competentă soluţionare în recurs la Tribunalul Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5721/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5699/2005. Civil. Servitute de trecere. Recurs → |
---|